Un accident stupid și revoltător a avut loc în centrul orașului Borșa, județul Maramureș. Trei oameni au fost loviți în plin pe o trecere de pietoni, de către o șoferiță de 54 de ani care-și luase permisul de puțin timp.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum trei persoane încearcă să traverseze regulamentar, printr-un loc marcat și semnalizat corespunzător. Ajung la jumătatea drumului, când o mașină de culoare neagră îi lovește în plin, din stânga, fără intenție de frânare.
În urma impactului, o femeie de 50 ani şi fiul acesteia, de 28 ani, au ajuns la spital. Ei erau turiști din județul Neamț.
Al treilea pieton, un localnic. s-a ales cu răni minore.
La volan se afla o femeie de 54 de ani, din Vișeu de Jos (județul Maramureș), care-și luase permisul în septembrie 2020, deci de mai puțin de un an. Ea nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
VIDEO: Momentul impactului
Patru constatări dramatice
Urmărind cu atenție imaginile accidentului, se impun câteva observații.
1. Șoferița intră în cei trei pietoni chiar dacă aceștia nu apar brusc sau surprinzător, ci merg agale și se înscriu regulamentar în traversare.
2. Imediat după impact, șoferița dă să plece, chiar dacă femeia de 50 de ani se afla căzută în fața mașinii. Șoferița spune că nu a vrut să fugă, ci a încurcat pedalele.
3. Nici celelalte mașini nu opresc pentru a acorda prioritate pietonilor, deși aceștia se încadraseră clar – și perfect regulamentar – în traversare.
4. Dintre cei trei pietoni, niciunul nu se uită în stânga, preventiv, ci toți au privirea spre dreapta. Este o imprudență care le-ar fi putut aduce moartea. Prin precauție, accidentul poate fi evitat chiar și atunci când la volan se află iresponsabili precum femeia de 54 de ani din Vișeu de Jos.