vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsConsilierii PSD și PNL au boicotat ședința în care urma să se...

Consilierii PSD și PNL au boicotat ședința în care urma să se aprobe rezilierea contractului Sectorului 1 cu Romprest. Clotilde Armand, foc și pară: “Au refăcut USL!“

-

Consilierii PNL conduși de Sebastian Burduja au boicotat vineri ședința Consiliului Local de la Sectorul 1 convocată de primărița Clotilde Armand pentru a aproba demararea procedurii de reziliere a contractului cu Romprest. Primărița e foc și pară și acuză o refacere a USL între PNL și PSD, la nivelul Sectorului 1, pentru că și social-democrații au absentat.

Lupta cu Romprest se dovedește extrem de grea pentru autoritățile publice chiar și după ce prefectul Capitalei a încuviințat declararea stării de alertă sanitară în Sectorul 1. Clotilde Armand a convocat joi seara o ședință de îndată a Consiliului Local, pentru a obține încuviințarea procedurii de reziliere a contractului păgubos pentru buget.

Numai că vineri, la ora 12.00, când era programată ședința, au absentat nu doar consilierii PSD – previzibil, partidul a fost într-o simbioză de interese cu Romprest pe parcursul guvernării 2016-2020 –, ci și cei ai PNL!

Liderul PNL Sectorul 1, Sebastian Burduja, se opune rezilierii contractului cu Romprest, deși inclusiv raportul Finanțelor indică prejudiciu adus bugetului de sector de 243 milioane lei, iar Guvernul Cîțu a sesizat Parchetul

Situația este, măcar la nivel oficial, cel puțin bizară. Până acum, consilierii PNL ceruseră ca rezilierea contractului cu Romprest să se facă în baza legii, pe calea instanței. Acest lucru nu era posibil. Situația s-a schimbat odată cu introducerea stării de alertă sanitară, care permite măsuri excepționale – precum cea a rezilierii contractului cu firma de salubritate care refuză să ridice gunoiul.

- Advertisement -

Doar că acum, când legea permite demararea procedurii legale de reziliere, reprezentanții PNL nu s-au mai prezentat la ședință!

Principalul aliat al Romprest este, în acest moment, liderul PNL Sectorul 1, Sebastian Burduja, care luptă pentru menținerea contractului în ciuda tuturor problemelor și chiar a premierului Cîțu, șeful său pe linie de partid. Un raport întocmit de Ministerul de Finanțe (condus interimar de Cîțu) a fost dat publicității alaltăieri, din documente reieșind că prejudiciul adus de Romprest bugetului public de la Sectorul 1 trece de 243 milioane lei. Guvernul a sesizat Parchetul.

Clotilde Armand spune că va insista asupra cererii de reziliere a contractului cu Romprest și că aleșii locali PNL și PSD și-au dat mâna pentru a apăra interesele companiei în dauna locuitorilor care i-au votat.

- Advertisement -

Acuzațiile lansate de Clotilde Armand după ce PNL și PSD au boicotat ședința Consiliului Local în care urma să se încuviințeze rezilierea contractului cu Romprest

Presupușii mei parteneri de coaliție din primărie au un singur nume: USL.

PNL și PSD nu s-au prezentat astăzi la ședința de îndată a Consiliului Local. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare se află un singur proiect de hotărâre de consiliu local: mandatarea Primarului Sectorului 1 al Municipiului București în vederea promovării unei acțiuni având ca obiect rezilierea Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ – teritorială a Sectorului 1.

Serviciul public de salubrizare este întrerupt deși legea salubrizării și regulamentul de salubrizare interzice acest lucru. Facturile sunt plătite la zi și Compania Romprest continuă să ia ostatici cetățenii de bună credință care plătesc din buzunarul lor cel mai scump serviciu de salubrizare din România. PNL și PSD s-au înfrățit din nou și nu vor rezilierea contractului în Justiție. Nu asta ați cerut, stimați consilieri? De ce nu ați votat? Știu. Sunt prea mulți bani de pierdut…

Zilele trecute a sosit raportul controlului efectuat de Ministerul Finanțelor (condus de însuși dl. Florin Cîțu) care ne demonstrează cu subiect și predicat că Sectorul 1 trebuie să recupereze 50 de milioane de euro de la societatea Romprest. PNL și PSD nu vor să recuperăm banii. Dimpotrivă.

Voi reveni cu acest punct pe ordinea de zi la fiecare ședință.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-a terminat boieria pentru „Sărmăluță”: noul CNA nu-i mai iartă golăniile PSD-iste! 10.000 de lei amendă pentru două emisiuni de la TVR

* Stenograme DNA: baronul Rădoi a intervenit la doi lideri PNL pentru „a scăpa de ministrul Drulă”. Orban și Violeta Alexandru l-au trimis la plimbare

Filiera din justiție care l-a scos pe Dragnea din pușcărie. Rolul judecătoarei anti-#Rezist de la Giurgiu, anchetată de DNA după ce l-a eliberat din arest pe Sile Cămătaru

* Previziuni electorale 2024: Emil Boc câștigă turul 1 la prezidențiale și intră în finală cu candidatul USR-PLUS. PSD se scindează

Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

* Se strânge lațul! Guvernul a sesizat Parchetul în cazul Romprest. Finanțele au stabilit că firma are de returnat 243,8 milioane de lei către Primăria Sectorului 1, contravaloarea tarifelor umflate

* Fosta nevastă a lui Ilie Năstase și actualul ei soț, percheziționați și duși pe sus la Poliție. Vindeau măști „de firmă” contrafăcute, care nu asigurau protecție

* VIDEO. Roșca Stănescu către PSD-iști: “Hai, ieșiți la drumul mare!“. Eliberarea lui Dragnea le dă curaj borfașilor

* Radu Moraru, amendat pentru fantasmele cu teste anti-Covid prin „bețișoare băgate în fund”. „Vor să ia teste din anus. E sodomizare!”

* SUA și UE scot Muntenegru din ghearele chinezilor. Patru bănci occidentale ajută micuțul stat balcanic să returneze datoria de un miliard de dolari, în schimbul căreia China ar fi luat portul Bar

9 COMENTARII

  1. Conducerea PNL trebuie sa elimine imediat ramasitele useliste. Deasemenea trebuie identificate legaturile acestor consilieri si Romprest. Daca nu se misca nimic azi maine deja e prea tarziu.

    • Nici NU mai știm ce fel de coaliție guvernamental-parlamentară mai poate fi și astaaa…, când la nivelul „guvernelor” și „legislativelor” LOCALE (Primării – Consilii Locale și Consilii Județene) unii/MULȚI P.N.L.-iști sunt (mai PE-FAȚĂ…, mai PE-ASCUNS…)… „frați” cu P.S.D.???!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Cităm, din articol:

    „(…) Principalul aliat al Romprest este, în acest moment, liderul PNL Sectorul 1, Sebastian Burduja, care luptă pentru menținerea contractului în ciuda tuturor problemelor și chiar a premierului Cîțu, șeful său pe linie de partid. Un raport întocmit de Ministerul de Finanțe (condus interimar de Cîțu) a fost dat publicității alaltăieri, din documente reieșind că prejudiciul adus de Romprest bugetului public de la Sectorul 1 trece de 243 milioane lei. Guvernul a sesizat Parchetul. (…)”

  3. Doamna asta prin necunosterea legilor o sa bage Sect 1 in colaps, si asta doar ca sa-si faca lansarea la presedintie, Doamne pazeste-ne!!!!! O tot haraie de luni de zile cand oamenii asteapta de la ea doar sa le ia gunoaiele, pt care oamenii au platit PRIMARIA!!!!!! Alooooo doamna primar, faceti-va treaba pt care ati fost aleasa si sunteti platita, lumea s-a saturat de victimizare si mai ales de gunoaie neridicate!!!!

    • GUNOAIELE sunt neridicate pentru că… NU VREA conducerea-MAFIOTĂ a „Romprest”, NU pentru că nu i-ar fi plătit Primăria!

      Mai terminați cu… MANIPULĂRILE PENIBILE, măi „liberalilor” DISPERAȚI că ați ajuns să-i SCÂRBIȚI pe români (prin această politică… DUPLICITARĂ, deee… „CURCUBEIȘTI” – Sic! –) în așa hal încât… VEȚI DISPĂREA, probabil, din Parlament, în 2024”!

      Sebastian Burduja al vostru este OMUL ESCROCILOR de la Romprest, omul MAFIEI GUNOAIELOR, este un… INFRACTOR, în curând „client” al D.N.A.!!!

      Mai bine v-ați face DATORIA (DE-ONOARE, odată ceee… ați semnat un protocol-al-coaliției, nu numai pentru alegerile-locale ciii… INCLUSIV pentru funcționarea Consiliilor-Locale din București!) și v-ați sprijini partenerii-de-coaliție, pentru că ei, cei de la U.S.R. P.L.U.S. chiar încearcă să-și ÎNDEPLINEASCĂ promisiunile-electorale, daaaaaaaaaaa?!!!!!

      • Să nu uităm CINE a semnat (peee… ZECI-de-ANI!!!!!!!!!!) acest contract BANDITESC (la adresa BANULUI-PUBLIC/COMUNITAR) cu operatorul-de-salubrizare: ANDREI CHILIMAN, fostul primar… P.N.L.-ist al Sectorului-1 (P.S.D.-istul Tudorache doar l-a preluat-și-reconfirmat și a primit și el… COMISION-ȘPAGĂ!!!)…

        Păiii…, dacă nu vă este nici RUȘINE (MĂCAR UN PIC…!), atunci barem… TĂCEȚI DIN GURĂ, „domnilor” (Sic!) „liberali” șiii…, mai ales, NU o mai tooooot „faultați” pe femeia asta, careee… ÎNCEARCĂ NUMAI SĂ REPARE PORCĂRIA VOASTRĂ, a P.N.L.-ului și a P.S.D.-ului, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -