Deciziile CCR şi modificările legislative din ultima perioadă au dat peste cap activitatea magistraţilor de la Curtea Supremă. Spre exemplu, dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman, în care este judecat Liviu Dragnea, a ajuns la al 5-lea termen, dar până acum nu s-a întâmplat nimic în proces. Iar astăzi s-a dat o nouă amânare pentru 18 februarie, anunţă Digi24.ro.
Completul care îl judecă pe Dragnea este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.
Liviu Dragnea nu a venit la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi.
Procesul se află în faza de apel, după ce pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.
Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate.
Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman.
DNA susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.
Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman.
Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.
Nimic nou. De 30 de ani s-a furat pe rupte, corupția este precum holera,mafii peste tot cu sprijinul JUSTITIEI. Judecătorii și procurorii onesti au fost executați-vezi Camelia Bogdan-, corupții dau sentințe după bunul plac . Cine nu se aliniază este executat de plutonul lui Netejoru,de tumoarea malignă CSM și grupările de pușcăriași/ lingăi/ slugoi din infectele cocini guitatv/latrina 3. Țara pierdută irecuperabil.