vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticăPMP lansează ANGAJAMENTUL "Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari...

PMP lansează ANGAJAMENTUL „Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale”

-

(Promovare electorală)

Comunicat

„Partidul Mişcarea Populară propune candidaților la alegerile parlamentare de pe listele tuturor formaţiunilor politice un «Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale», ținând cont că la referendumul din 2009 aproape 8 milioane de români au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane, iar ultima cercetare BCS arată că 90% dintre români vor eliminarea pensiilor speciale.

PMP Constanța, prin președintele Claudiu Palaz, a transmis liderilor tuturor formațiunilor politice care participă la alegerile din 6 decembrie un ANGAJAMENT «Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale», pentru ca cei care doresc să dea un exemplu, să reformeze instituțiile, să înceapă chiar cu micșorarea Parlamentului și cu eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni pe care să îl semneze, arătându-le astfel cetățenilor că pornesc în cursa electorală cu cele mai bune intenții față de dorințele exprimate deja prin referendum sau prin participarea la cercetările sociale.

PMP consideră că dacă toate partidele politice îşi dau mâna, dacă parlamentarii realizează că sunt, înainte de toate, în slujba cetățenilor şi semnează acest «Pact pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari și eliminarea pensiilor speciale», acţionând unitar, la nivel parlamentar şi politic, aceste proiecte mult dorite de români pot deveni realitate în următorul Parlament.

- Advertisement -

«PMP a luat această inițiativă văzând că după mai bine de 10 ani dorința a aproape 8 milioane de români este încă ignorată. Pentru 200 de fotolii călduțe se sacrifică, practic, 7,7 milioane de voturi. Cu sinceritate spun că în mod normal nici nu trebuia să fie nevoie de acest demers, dacă politicienii ar fi respectat voința românilor. Însă, în același timp, chiar nu se mai poate să acceptăm că de ani de zile un proiect de lege zace într-un sertar la Camera Deputaților, fără a fi măcar pus pe ordinea de zi, iar, pe de altă parte, când este vorba de alocații nu sunt bani, însă pensiile speciale ale politicienilor rămân intangibile.

De data aceasta, pentru a se vedea în mod clar cine respectă și cine nu respectă voința românilor, pentru a trece de la vorbe la fapte concrete și a putea rezolva cele două probleme stringente chiar la începutul sesiunii legislative 2020-2024, le-am transmis liderilor județeni ai partidelor politice care au depus liste de candidați pentru alegerile din 6 decembrie acest angajament. Sunt convins că semnarea și însușirea lui ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ar putea face românilor de Moș Nicolae. Candidații PMP Constanța au semnat deja angajamentul», a declarat Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța.”

PMP Constanța

- Advertisement -

Adresa trimisă de PMP Constanța către PNL Constanța:

Adresa trimisă de PMP Constanța către USR Constanța:

Adresa trimisă de PMP Constanța către PSD Constanța:

Adresa trimisă de PMP Constanța către Pro România – Constanța:

Adresa trimisă de PMP Constanța către PER Constanța:

Adresa trimisă de PMP Constanța către UDMR Constanța:

  • Comandat de: Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Constanța
  • Executat de Macondo Gabo Press SRL – portal: Ziaristii.com
  • CUI mandatar financiar : 11200012

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -