Compania Pfizer, partenerul BioNTech – nemții care au descoperit primul vaccin anti-Covid eficient -, începe livrarea serului într-un program-pilot, în 4 state americane. Prin programul experimental se caută soluția pentru a depăși marea provocare a acestui vaccin: transportarea, depozitarea și livrarea la temperatură foarte scăzută. Vaccinul BioNTech trebuie să stea la -70 de grade Celsius, lucru care provoacă dificultăți de distribuție nemaiîntâlnite, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
BioNTech, companie germană deținută de doi cercetători de origine turcă specializati pe tratamente inovative în medicină, i-a luat ca parteneri pe americanii de la Pfizer tocmai pentru a putea soluționa problema distribuției. BioNTech a dezvoltat vaccinul, acum e rândul Pfizer să găsească modalități ca acesta să fie produs industrial și livrat în condiții optime, la temperaturi foarte scăzute.
Vaccinul BioNTech are, conform testelor pe 42.000 de pacienți făcute în faza a III-a a cercetării, o eficiență de 92%. Pfizer trebuie să soluționeze problema transportului și a depozitării în toate statele care-l vor primi. Este o operațiune mult mai complicată decât cea uzitată la vaccinurile obișnuite, care se păstrează la 2-8 grade Celsius.
Oficialii Pfizer cred că vor găsi soluții: “Suntem încrezători că rezultatele acestui program-pilot de livrare a vaccinurilor va servi ca model pentru alte state ale SUA şi pentru guverne internaţionale, în contextul în care acestea se pregătesc să implementeze programe eficiente de vaccinare COVID-19“.
Statele americane cuprinse în programul-pilot Pfizer sunt întinse pe tot teritoriul SUA: Rhode Island, Texas, New Mexico și Tennessee. Se testează astfel diverși parametri: mărimea statului, diversitatea populației, infrastructura disponibilă, transportul în așezări variate.
În a treia săptămână a acestei luni, Pfizer va cere autorizarea medicamentului pentru utilizare de urgență în SUA.
Diverse state, anticipând această provocare a transportului și stocării vaccinului la temperaturi foarte scăzute, au început deja să dezvolte capacități de depozitare speciale, să comande containere specifice și să alcătuiască planuri prin care serul să poată ajunge la oameni într-un mod eficient.