Lumea o va reţine după numele de la Antena 3: Dana Grecu. Acum o cheamă Chera şi a povestit cum vede viaţa după doi ani fără Mihai Gâdea&co. „Am realizat că este nevoie de foarte mult echilibru”, afirmă ea într-un interviu pentru PaginadeMedia.ro.
„Pe mine Antena 3 m-a stors de energie. Au fost vremuri foarte grele. Le-am facut fată ca ziarist, dar au lasat urme în omul Dana Chera. Nimeni nu e deținatorul adevărului absolut. Dumnezeu. Nu regret nimic, n-o să vorbesc urât despre nimeni, dar simt să fac altceva”, a mai declarat fosta moderatoare de la Antena 3.
Ce va face fără banii mogulului? O avea destui deoparte, după atâţia ani de salariu plătit pentru ura pe care acum o detestă şi pentru lipsa acelui echilibru pe care îl adoră, mai nou.
Cu alte cuvinte, recunoaşte că tot ce făcea la Antena 3 era dezechilibrat. Să nu-şi fi dat seama atunci? Greu de crezut, dar ştiţi cum e treaba aia cu banul – ochiul Varanului!
„Eu nu am cum să îmi schimb temperamentul. Însă sufletește, emoțional, sunt un om mult mai echilibrat”, mai spune ea, care dă şi sfaturi acum:
„Eu aș vrea ca orice ziarist să își poată lua o pauză, să se desprindă și să vadă întregul tablou. Să apuce să fie el însuși subiect de presă. Să vadă cum îl vede lumea, de fapt. Să își dea seama de responsabilitatea cuvintelor lui, de ce impact pot avea cuvintele pe care le spune la adresa cuiva”.
E o recomandare de care ziariştii adevăraţi nu vor ţine cont. Pentru că, deşi ei n-au bani să stea pe „tuşă”, greu vor putea accepta lecţii de la fosta Dana Grecu, fie ea schimbată în Dana Chera şi aflată acum în căutarea echilibrului ignorat în trecut cu bună ştiinţă.
Nu regretă nimic din ce-a făcut la Antena 3. Poate că mai mult curaj ar fi ajutat-o să-şi câştige onoarea profesională pierdută. Dar Dumnezeul pe care ea însăşi îl invocă nu-i cere aşa ceva. O lasă în plata… domnului. Cu „d” mic, nu cu „D” mare.
Altfel, să-i fie de bine şi succes cu blogul! Nu face bani cu el, dar o ajută să se reinventeze şi să mai spele din păcatele jurnalismului trădat. Succes! Şi poate, cândva, va şi vorbi. Nu „de rău”, ci pentru adevărul care eliberează. Dacă tot l-a descoperit pe Dumnezeu. Sau e şi asta tot propagandă?
NU că ne-ar fi, vreun piculeț măcar, dor de ea !…