vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaRăzboi în Ucraina. Separatiștii ruși, asalt cu mitraliere și tancuri pentru a...

Război în Ucraina. Separatiștii ruși, asalt cu mitraliere și tancuri pentru a compromite procesul de pace

-

În cursul zilei de marți, separatiștii ruși din provincia Donbass, estul Ucrainei, au pornit un atac, folosind mitraliere de mare calibru și tancuri, pentru a străpunge linia frontului și a cuceri noi teritorii în Ucraina.

Cel puţin un soldat ucrainean a fost ucis, iar alţi patru răniţi în lupte cu separatişti proruşi în estul Ucrainei marţi dimineaţă, a anunţat Kievul, dând publicităţii un bilanţ al confruntărilor de o violenţă ieşită din comună în ultima perioadă, informează AFP şi Ukrinform, citate de Agerpres.ro.

Atacurile marcatăe pe harta operațiunilor militare din data de 18 februarie 2020

Rebelii proruşi au încercat să străpungă linia frontului, recurgând în special la mitraliere de calibrul 120 milimetri, potrivit autorităţilor ucrainene.

Asaltul pare a fi motivat de o încercare a separatiștilor de a provoca o criză între Kiev și Moscova în ce privește tratativele pentru ajungerea la un acord de pace.

- Advertisement -

„Rebelii şi ocupanţii ruşi au pus la cale o provocare cinică într-o tentativă de a face să eşueze procesul de pace”, a acuzat pe Facebook preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, anunţând că a convocat o reuniune a Consiliului pentru Securitate şi Apărare Naţională pentru a decide măsurile care necesită a fi luate în acest context.

„Politica noastră de a pune capăt războiului rămâne neschimbată, la fel şi determinarea noastră de a riposta la orice agresiune militară împotriva Ucrainei”, a mai scris Zelenski pe Facebook.

- Advertisement -

„Suntem încrezători că această provocare nu va schimba cursul (spre pace), pentru că doar bazându-te pe o armată puternică poţi să stai la masa negocierilor, iar noi ne apropiem cu încredere de încheierea războiului”, a spus preşedintele ucrainean, adăugând că rebelii şi „ocupanţi” au primit o ripostă pe măsură din partea forţelor armate ucrainene.

Rebelii separatişti, conform Kievului, au atacat în cursul dimineţii poziţii ale trupelor guvernamentale în apropiere de localităţile Novotoşkovskoe şi Krîmskoe, la mai puţin de zece kilometri de unul dintre cele trei sectoare de unde părţile beligerante şi-au retras forţele anul trecut.

Separatiști proruși la granița din interiorul Ucrainei, regiunea Donbass – Foto: YouTube/Captura

Comandamentul ucrainean pentru operaţiunile din estul ţării a indicat într-un comunicat că separatiştii au efectuat atacul în Donbas folosind tancuri, grupuri de sabotaj şi recunoaştere.

Conform unor informaţii actualizate, rebelii au deschis focul asupra poziţiilor ucrainene în zona localităţilor Novotoşkovskoe, Orehovo, Krîmskoe, Popasnaia şi Hutor Volnî folosind arme interzise prin acordurile de la Minsk.

După atacul de marţi al rebelilor, Ambasada SUA la Kiev a cerut Rusiei să respecte acordurile de pace de la Minsk.

„Suntem extrem de îngrijoraţi în legătură cu informaţiile privind escaladarea conflictului în Donbas, cerem insistent Moscovei să respecte obligaţiile care îi revin în conformitate cu acordurile de la Minsk şi documentele adoptate în cadrul summiturilor în format Normandia”, se menţionează într-o declaraţie a ambasadei americane postată pe Twitter, conform Ukrainska Pravda.

Kremlinul a reacţionat prin vocea purtătorului său de cuvânt Dmitri Peskov, care a spus că Moscova încearcă să clarifice împrejurările care au dus la acest episod violent din Donbas, după care se vor putea trage concluzii.

Ucraina se confruntă de aproape şase ani cu un război cu separatiştii proruşi, în care au murit peste 13.000 de oameni şi a dus la strămutarea altor 1,5 milioane.

VIDEO. Conflictul din estul Ucrainei, imagini dramatice.

Intensitatea luptelor s-a diminuat considerabil după semnarea acordurilor de pace de la Minsk, din februarie 2015, dar violenţele izbucnesc cu regularitate, crescând bilanţul morţilor.

O anumită destindere a relaţiilor dintre Kiev şi Moscova, acuzată că-i sprijină pe rebeli, a fost observată de la sosirea la putere, anul trecut, a lui Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit în decembrie cu preşedintele rus Vladimir Putin în cadrul unui summit de pace la Paris. Dar rezolvarea politică a acestui ultim conflict fierbinte din Europa nu a progresat prea mult.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Acuză că Iliescu i-a ucis părinții! Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului, se consideră victimă a Revoluției din 1989

* Coronavirusul duce România în grupa mondială a Cupei Davis și continuă să facă ravagii în China

* Aberațiile Elenei Udrea. Condamnarea ei „a fost un plan extern de schimbare a țării”. Altfel, ar fi fost „în topul politicienilor care conduc astăzi țara și chiar Europa”

* Haos în Dosarul 10 august. Soțul Giorgianei Hosu, un procuror de caz, a cerut ajutor de la o persoană anchetată. Celălalt procuror s-a pensionat

* Erdogan, tot mai speriat, a arestat 228 de funcționari din justiție și armată. Peste 80.000, întemnițați în ultimii 4 ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -