Ministrul Muncii, Violeta Alexandru (PNL), a ridiculizat-o pe primărița Capitalei, Gabriela Firea (PSD), demontându-i un fake news monumental. E vorba de celebrul „sabotaj cu apă fierbinte” care a lăsat fără căldură, în weekend, circa 10.000 de familii din sectoarele 2 și 3 ale Bucureștiului.
Sâmbătă, Gabriela Firea a postat pe Facebook un text de un ridicol absolut, care punea avaria de la sistemul de distribuție a căldurii, produsă vineri seara, pe seama unui sabotaj organizat de cei de la ELCEN (producătorul de agent termic, aflat în subordinea Ministerului Economiei, deci controlat acum de liberali). Drept dovadă, Firea a atașat un grafic cu evoluția temperaturii apei calde livrate de ELCEN. Pe grafic se vedea că, la un moment dat, temperatura crește, într-adevăr, cu circa 15 grade Celsius. Acolo e momentul când s-a spart conducta, n-a rezistat la o așa fierbânțeală, sugerează Firea.
Duminică seara, însă, Violeta Alexandru a lovit năprasnic, spulberând o minciună gogonată cu un adevăr implacabil. Ministrul Muncii s-a uitat cu atenție pe graficul publicat de Firea. Și, când colo, ce să vezi? Momentul când a crescut temperatura apei livrate de ELCEN nu a fost vineri seara, când s-a produs avaria, ci 10 ore mai târziu! Mai exact, sâmbătă, la 8.45.
În fața unui asemenea șah-mat, primărița a amuțit. O așa minciună nu ai cum s-o mai fardezi, e prea de tot. Și atunci a abordat alte subiecte, victimizându-se că e atacată de oameni răi. Tactica ei e să fugă cât mai departe de subiectul „sabotajului de la ELCEN”, care e la fel de ridicol ca tentativa de asasinat asupra lui Liviu Dragnea (cu cei 4 „asasini de la Athénée Palace”, plătiți de Soros, dar cam nătângi). În aceeași notă se înscriu „mâna criminală” care i-a băgat o sârmă în colon Gabrielei Firea, dar și „asasinul odios” care i-a pus otravă în ceai (sau în cafea) unei alte PSD-iste, Doina Pană.
Reconstituire / Cronologia „sabotajului de la ELCEN”
- Vineri, ora 22.40. Rețeaua de conducte a companiei municipale Termoelectrica (fosta RADET) suferă o avarie majoră, care lasă fără căldură bună parte din sectoarele 2 și 3.
- Sâmbătă, ora 8.45. Temperatura apei calde livrate de ELCEN în conductele Termoelectrica urcă brusc cu 20 de grade Celsius, de la 95°C la 120°C. Dar țeava era spartă de 10 ore!
- Sâmbătă, ora 11.03. Gabriela Firea anunță, pe Facebook, nenorocirea: Dragi bucureșteni, a fost sabotaj liberal! Arma nimicitoare folosită de „banda lui Orban” a fost apa fierbinte, mai fierbinte decât de obicei. Ca să crească dramatismul, primărița a „umflat” un pic temperatura, adăugând 5 grade de la ea („s-a «greșit» cu 20 de grade, deși creșterea a fost de 15°C).
- Duminică, 21.30. Violeta Alexandru postează pe Facebook constatarea privind cronologia de la punctele 1 și 2. Altfel spus, arată că avaria nu putea fi produsă de creșterea temperaturii apei, pentru că temperatura apei a crescut la 10 ore și 5 minute după avarie. E ca și cum cineva ar susține că Gabriela Firea a luat șpagă de la turci în 1970, când de fapt ea s-a născut în 1972!
Mesajul apocaliptic al Gabrielei Firea
„Atac la siguranța cetățenilor! Sabotaj față de bucureșteni, din partea ELCEN, instituție în subordinea Guvernului PNL!
S-a «greșit» cu 20 de grade mai mult la livrarea agentului termic, astfel încât s-a produs o avarie foarte gravă. Vom depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare, care reprezintă infrastructura critică și trebuie asigurată continuitatea, conform legii.
Nu credem în varianta unei erori tehnice. Diferența de temperatură este mult prea mare, iar tehnicienii care au făcut manevrele știau că vor provoca o mare avarie.
Acest sabotaj vine la două zile după ce ministrul PNL al Economiei a declarat că lucrează la o lege prin care Primăriei Capitalei să i se interzică plata subvenției pentru agentul termic, cu excepția unui număr mic de persoane. Asta înseamnă facturi enorme pentru cetățeni.
Iată și informațiile de pe teren, în legătură cu avaria:
Avarie la rețeaua primară de termoficare din Capitală, din cauza unor manevre efectuate de CET SUD – ELCEN, din subordinea Ministerului Economiei
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, în urma unor manevre efectuate de CET SUD, aparținând ELCEN – entitate aflată în subordinea Ministerului Economiei -, manevre ce au constat în modificarea debitului ce a determinat creșterea bruscă a temperaturii agentului termic solicitat cu aproape 20 de grade, au fost înregistrate fluctuații de presiune în sistemul de termoficare, care au produs o avarie la rețeaua primară ce alimentează Sectoarele 2 și 3 din Municipiul București.
Din această cauză, suntem în imposibilitatea de a furniza apa caldă și căldura către clienții arondați punctelor termice din aceste zone.”
Replica devastatoare a ministrului Muncii, Violeta Alexandru
„Candidata la Primăria Bucureștiului, Gabriela Firea, ne-a amintit ieri cum tratează un politruc un accident cu consecințe grave pentru cetățeni: la fel cum tratau politrucii sovietici accidentul de la Cernobîl, cu minciuni și dezinformare. În loc să rezolve problema.
Deși avaria Termoenergetica (compania Primăriei București), care a lăsat locuitorii din sectoarele 2 și 3 fără căldură și apă caldă, s-a întâmplat vineri, la 22.40, dă vina pe o creștere a temperaturii furnizate de ELCEN sâmbătă la ora… 8.45.
Rămâne cum am stabilit: 5 luni! Și scăpăm de această catastrofă care conduce acum, din greșeală, Bucureștiul!”