Statele UE şi-au dat joi acceptul formal pentru acordul privind Brexit, ultimul pas în procesul retragerii Regatului Unit din blocul comunitar. Începe acum o perioadă de tranziţie post-Brexit, care se va încheia în 31 decembrie 2020.
În practică puţine lucruri se vor schimba în acest interval de timp, când Regatul Unit va continua să aplice regulile blocului comunitar, dar fără să participe la procesul decizional al UE, timp în care Londra şi Bruxelles-ul vor trebui să negocieze relaţia lor viitoare.
De această relaţie depinde acum şi soarta posesorilor de conturi Revolut, o bancă virtuală cu sediul principal în Marea Britanie, care are peste 960.000 de utilizatori în România. În momentul de față, toate conturile utilizatorilor popularei aplicaţii online intră sub incidența licenței pentru bani electronici pe care startup-ul o deţine în Marea Britanie.
„Anul trecut, am început să transferăm conturile utilizatorilor din afara Marii Britanii sub licența pentru bani electronici din Uniunea Europeană, respectiv cea pe care o deținem în Lituania. Licența aceasta nu acceptă ca document de verificare a identității permisul de conducere și de aceea utilizatorilor li s-a cerut să înregistreze în aplicație un alt document – carte de identitate, pașaport sau permis de rezidență”, au declarat reprezentanţi ai Revolut România pentru startupcafe.ro.
Cu alte cuvinte, utilizatorii care s-au înregistrat cu alte acte în afara de paşaport sau carte de identitate ar trebui să îşi actualizeze datele în aplicaţie, cât mai curând, pentru a evita o posibilă suspendare a conturilor după Brexit.
Se vor muta şi banii în Europa? Sau rămân în UK?
Nu e clar totuşi ce se va întâmpla cu conturile utilizatorilor, care au fost deschise la consorţiul bancar britanică Barclays/Lloyds, după cum anunţă compania pe site-ul oficial, în limba română, astfel:
- „Fondurile clienților sunt depozitate într-un cont separat, deținut la o bancă parteneră de prim rang (Barclays/Lloyds) și nu sunt niciodată împrumutate altcuiva
- Suntem autorizați de FCA, care reglementează firmele financiare care furnizează servicii clienților și menține integritatea piețelor financiare
- Toate tranzacție tale cu cardul sunt procesate și protejate de Mastercard, Maestro sau Visa”
Aşadar, dacă licenţa pentru activitatea de banking a Revolut se mută din Marea Britanie în Lituania, întrebarea e ce se va întâmpla efectiv cu conturile celor care utilizează serviciile Revolut: rămân la Barclays/Lloyds – chiar dacă licenţa nu mai e în UK, ci în Lituania – sau se mută şi ele la o altă bancă de pe continent, asemeni licenţei?
Pe platforma Revolut.com, nu apar prea multe informaţii legat de acest subiect sau cel puţin sunt atât de greu de găsit în căutarea pe site încât rişti să rămâi fără răspuns. O simplă căutare pe Google te duce totuşi la o secţiune ce răspunde laconic la întrebarea „Cum m-ar putea afecta Brexit”.
Dar răspunsul se adresează doar posesorilor de conturi din UK şi Elveţia, care sunt asiguraţi că nimic nu se schimbă de fapt pentru ei din cauza Brexit. Despre ceilalţi nu apare nimic pe pagina respectivă.
Însă nu e vorba de niciun pericol legat de acest subiect. Ce contează pentru posesorii de conturi Revolut este ca, indiferent dacă conturile rămân în Marea Britanie sau se mută pe continent, banii lor să fie la adăpost.
Şi nu există niciun motiv să fie îngrijoraţi, în orice variantă. E doar o nouă complicaţie generată de Brexit, care influenţează multe companii cu clienţi din UE, nu doar pe Revolut.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* „Sora” lui Ciorbea apără hoţia pensiilor speciale: Renate Weber atacă legea la CCR, ignorând voinţa populaţiei
* Mălin Bot s-a trezit cu Ludovic Orban în Piaţa Victoriei: „Nu mi-a venit să cred!”. Premierul promite îndepărtarea lui Cucoş de la şefia Jandarmeriei Bucureşti
* Enormităţile găsite de Dan Barna în textul moţiunii de cenzură şi ce se ascunde în spatele manevrei PSD
* VIDEO. Aţi văzut filmul „Brexit”? Merită! Veţi afla cum se poate distruge o ţară cu Facebook şi „fake news”. Plus: legătura dintre omul lui Trump şi campania pro-Brexit
* BREXIT. Îşi vor face românii bagajele? Primele reacţii după „marele divorţ” al Marii Britanii de UE
* Suferinţa Simonei Halep. Primul mesaj după eliminarea de la Australian Open: „Să pierzi aşa…”
* Reacţia surprinzătoare a lui CTP după eliminarea Simonei Halep de la Australian Open. „De aceea a rupt racheta de pământ”
* VIDEO. Brexit, emoție și lacrimi. Ultima zi pentru aleșii britanici în Parlamentul Europei. S-a strigat: „Împreună pentru totdeauna!”
* Au prins „balena” teroristă! Namila ISIS cântărea 254 de kilograme şi a fost nevoie de o autoutilitară pentru transportul său la Poliţie
* Anunț PNL: alegeri locale și anticipate, până în 28 iunie, la diferență de cel mult o săptămână