Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală s-au cazat, timp de şase nopţi, la hotelul newyorkez Pierre, unul dintre cele mai luxoase şi scumpe din New York. Cazarea costă între 1.000 şi 15.000 de dolari pe noapte. Doar serviciul wi-fi este taxat, de hotel, cu 34 de dolari pe zi.
Conform programului oficial al vizitei pe care o efectuează în Statele Unite ale Americii, premierul Viorica Dăncilă va fi cazată la hotelul newyorkez Pierre, timp de şase nopţi. Un apartament la acest hotel costă între 1.000 şi 15.000 de dolari pe noapte, în funcţie de evenimentele ce au loc în oraş.
Cheltuielile deplasării pe care premierul Viorica Dăncilă o efectuează în SUA sunt sporite de transportul şi cazarea celorlalţi miniştri care o însoţesc. Prim-ministrul şi delegaţia sa călătoresc cu avioane de linie, la clasa Business.
Din delegaţie fac parte şi Ramona Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, Gabriel Leș, ministrul Apărării, Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, și Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor.
Hotelul Pierre din New York este unul dintre cele mai luxoase şi scumpe hoteluri din oraş. Camerele şi apartamentele sale sunt râvnite de şefi de state, regi, şeici, dar şi de către vedete de talie mondială.
Preţul cazărilor explodează în perioada sesiunii anuale a ONU, când oraşul este gazdă a peste o sută de şefi de state. Costul unui aprtament poate să depăşească atunci suma de 15.000 de dolari pentru o singură noapte.
Chiria pentru unul dintre luxoasele apartamente prezidenţiale ale hotelului newyorkez Pierre, cu încăperi mobilate în clasicul stil Manhattan, costă 500.000 de dolari pe lună.
Ultima vizită pe care prim-ministrul Viorica Dăncilă a făcut-o în Statele Unite ale Americii a avut loc în luna martie a acestui an. În legătură cu acea deplasare, Claudiu Năsui, deputat USR, a cerut, oficial, informaţii cu privire la costurile deplasării. Termenul legal până la care oficialii guvernamentali români erau obligaţi să răspundă era 13 mai. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum.
Premierul Viorica Dăncilă şi delegaţia care o însoţeşte acum în Statele Unite ale Americii se vor întâlni cu oficiali guvernamentali americani, dintre care cea mai importantă întâlnire este cea cu vicepreşedintele american Mike Pence.
De asemenea, prim-ministrul român va avea întâniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA, ai Comunităţilor evreieşti americane şi jurnalişti de la New York Times şi Wall Street Journal.
Daca- vizita… PRIVATA (!!!), atunci… de ce trebuie sa plateasca contribuabilul român ???!!!!!
Scuze, am… „mâncat” o literă, „i” !
Corectam: ” Dacă-i (…) „.
Probabil va fi plătită de PSD…tot din bani publici pentru ca partidele primesc subventii uriase de la buget, cateva milioane de euro pe an. Asta e inca o lege promisa de Dracnea si pusa in aplicare imediat, care convine tuturor partidelor politice.