vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuSă facem votul obligatoriu! Căci Hagi nu joacă pentru România

Să facem votul obligatoriu! Căci Hagi nu joacă pentru România

-

Sigur că voi vota. Din 1990 (eram student, deci aveam drept de alegător), o singură dată am lipsit la vot: finala prezidenţială din 2000 dintre Iliescu şi Vadim. N-aveam cum să pun ştampila pe Ilici oricât aş fi fugit de Vadim cu viteza luminii!

Dar în rest n-am ratat niciun scrutin. Şi nu-mi pare rău. Nu întotdeauna a ieşit aşa cum mi-aş fi dorit. Dar întotdeauna guvernele care mi-au condus viaţa după Revoluţie au mers inevitibil înainte, nu înapoi. De multe ori de nevoie, nu de voie. Dar aşa e democraţia, te ajută şi când nu vrei.

Chiar şi guvernele lui Ion Iliescu de după Mineriade, mai ales Guvernul Năstase, n-au avut de ales şi au fost obligate să tragă căruţa naţiei spre lume, nu înapoia ei. Aşa am ajuns parte a Uniunii Europene, prin negocierile încheiate de Guvernul Năstase.

- Advertisement -

Sigur că PSD-iştii au crezut că pot face în UE ce făceau şi acasă: să jefuiască fără să plătească, să aibă imunitate, să ţină justiţia în lesă. Însă nu le-a ieşit pasenţa.

România a prinsă şi mai mult în mecanismele occidentale de întărire a justiţiei şi a statului de drept, iar asta n-a însemnat decât un real progres pe drumul devenirii noastre occidentale.

Deci, ca să trag linie, votul meu, bun sau mai puţin bun, a fost întotdeauna spre evoluţia democraţiei, cu toate frânele trase de istoria noastră recentă.

- Advertisement -

Ştiu însă la fel de bine că mulţi semeni de-ai mei au refuzat deseori să voteze. Au găsit tot timpul motive. Cel mai des invocat: n-am cu cine, toţi sunt la fel, am altceva mai bun de făcut. Cum zicea şi Hagi ieri, că el are treabă, antrenează, nu votează.

Să nu înţelegi un lucru atât de simplu, că în zilele noastre a nu vota înseamnă a-i lăsa pe alţii s-o facă mai prost decât tine, este crimă anti-românească. Este bătaie de joc. Este nesimţire, efectiv. Indolenţă. Lipsă de interes pentru viitorul copiilor tăi.

Căci nu mai vine Partidul Comunist să te conducă din senin, azi tu decizi cine te conduce, bun sau rău, dar nu poţi lăsa în seama hazardului desemnarea conducătorilor ţării tale.

Declaraţia lui Hagi de ieri, pe care o tratez aspru, arată însă o mentalitate nocivă care încă domneşte peste România. Aceea că, în ziua votului, poţi face altceva mai bun decât să-ţi consumi o oră din viaţă pentru a-ţi exercita un drept fundamental.

Sunt destui care gândesc ca fostul mare jucător. Iar unii nici nu realizează că e ceva rău dacă ei muncesc şi nu votează. Cred că se ocupă alţii de treaba lor. Fals!

Va trebui să curmăm asta. Viitoarea guvernare are de rezolvat, printre multe obiective cruciale, şi întărirea mentalităţii democratice prin vot.

E clar că avem de recuperat decenii de înţelegere a democraţiei, prin comparaţie cu ţările occidentale. Or asta nu se poate face doar sărind din criză în criză. Am votat în disperare cu Iohannis, în 2014, ca să nu iasă Ponta.

Apoi, unii influenţaţi de atacurile anti-Iohannis de după alegerea sa, au preferat să facă pe dezamăgiţii şi nu s-au mai dus la vot în 2016. Aşa au dat ţara pe mâna Ciumei PSD-ALDE şi acum suntem nevoiţi din nou să votăm din motive de criză pentru a salva România din ghearele mafiei de tip sovietic.

Nu mai ţine. Vom vota aşa anul acesta şi la anul, dar din 2020 încolo trebuie să facem votul obligatoriu, ca să evităm să sărim din accident în accident al istoriei.

Mai sunt ţări în Europa cu vot obligatoriu, deci nu e original şi abuziv. Dimpotrivă. E urgenţă naţională.

Altfel, pe mentalitatea tip Hagi, „ciumele” vor stăpâni România pe veci.

Nu ne mai putem juca! Nu mai putem pierde meciuri ale destinului naţional pe mâna noastră.

Ai înţeles, Gică-contra?

8 COMENTARII

  1. Se poate discuta mult despre dreptul la vot. Nu numai daca sa fie obligatoriu ci si din alte pespective. Sa fie votul universal? Sa voteze si analfabetii functionali? Sau ar trebui sa aibe votantii un anumit nivel minim de educatie? Sa existe limita de virsta superioara asa cum exista limita inferioara? De ce un licean de 17 ani sa nu poata vota iar un on senil de 80 sa poata vota? Da, un om de 80 de ani poate fi perfect lucid dar si un licean de 17 ani poate intelege perfect cum stau lucrurile.

    A vrea vot obligatoriu ca sa iasa la vot cine trebuie e la fel de gresit cu a manipula numarul de tururi la alegerile locale in functie de cine ne dorim sa cistige alegerile?
    O solutie o vad in votul electronic de la distanta. Daca pot plati cu cardul online si e sigur atunci la fel de sigur e sa votam online. Nu obligatoriu ci ca o alternativa. Multi din batrini nu stiu sa foloseasca un card bancar sau un calculator.

  2. De ce ne mai mirã atitudinea unor sportivi „educati” de comunisti : Gabi Szabo, Ilie Nãstase, Ion Tiriac, Puiu Iordãnescu, Gicã Hagi, samd ? Ei au huzurit întotdeauna cu ciuma rosie ! Niste privilegiati nesimtiti. Iar dacã nu ai spirit civic si NU te intereseaza cine te reprezintã, înseamnã cã esti ZERO ca OM !

  3. Va asigur, dle Ciocazanu, ca Gica ala n-a inteles nimic, la capacitatea lui de a gandi nu vede nicio diferenta, bun fotbalist, prost cetatean. Probabil ca lui i-e bine cu si cu hotii!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -