Timp de zece ani a mustit de ură împotriva a sute de mii de antreprenori, medici, artiști, scriitori, a oamenilor care vor să trăiască cinstit în țara asta.
A colcăit fierea în el văzând cum ne mobilizăm, cât de pașnic și civilizat știm să protestăm, în timp ce el stătea ascuns în birou cu Ponta, disperat că pierde puterea.
N-a ieșit din birou până când Dragnea nu i-a garantat că-i lasă, totuși, un os zdravăn de ros, ca să fie sigur că se încalță în continuare cu pantofi cu talpă roșie.
Și de atunci, amărâtul ăsta, care conduce cel mai mare partid, are grețuri când vede luminița unui telefon, i se apleacă ori de câte ori trece pe lângă girafă și are coșmaruri noaptea când visează mulțimile de oameni din piețe, ieṣiți să-i spună că nu suntem o nație de hoți.
Ar trebui să-mi fie milă de felul în care se face de râs, înjurând cu spume la gură partea aia bună a societății, pe care nu o înțelege și care-l disprețuiește, deṣi își trage ceasuri de zeci de mii de euro la mână și circulă cu avioane private, după ce a țepuit mii de oameni.
Ar trebui să-mi fie milă, fiindcă acest individ e obsedat să pară altceva decât un mafiot mărunt, care s-a cocoțat în vârful unui partid de corupți ce-l va azvârli în curând ca pe o măsea stricată.
Ar trebui să-mi fie milă.
Dar nu îmi este.
Îmi e doar silă.
***
În prima săptămână a sesiunii parlamentare, alianța PSD-AUR ne-a oferit următoarele:
1. O conspiraționistă șefă la TVR și un condamnat pentru corupție (în primă instanță) la Radio Actualități.
2. Obligativitatea de a pupa tricolorul și de a spune rugăciuni, sub amenințarea unei amenzi substanțiale.
3. Uniformă obligatorie la școală și „să vii cu tact-tu tuns”, fiindcă părul lung va fi în curând dușmanul de moarte al PSD-AUR.