AcasăOpiniiŞpaga din codru verde

Şpaga din codru verde

-

Din păcate, în țara asta, dreptatea există numai pentru unii. De obicei, aceasta e de partea celor care au bani sau vreo funcție înaltă, pentru că totul a ajuns să se cumpere: demnitatea, omenia și onestitatea.

Așa încât ți se creează impresia că în timpul apropiat se va oficializa și mita, ca nu cumva aceasta să se ofere pe ascuns, dar fiecare să știe cât și cui i-a dat.

Și pentru că unii se simt în orașul acesta ca într-o mahala, nu se rușinează să țipe ziua în amiaza mare: „Bă, Vasile, eu îți dau o sută de euro, da tu șterge amenda aceea!”.

Ei, și așa se fac prieteniile și cumetriile. Neamuri, măi, nu altceva. O familie în care totul se împarte, de la relațiile din Parlament până la cele din Procuratură. O, și nu vă mai faceți iluzii! Nimeni nu fură! Doar își dau telefon unul altuia și rezolvă orice problemă, numai așa, între cumetri. Și dacă o fi cu bani sau fără, nu mai contează. Important este că orice „necaz” îi rezolvat.

- Advertisement -

Iar dacă ajungi să te întâlnești cu acești „sus-puși”, trebuie totuși să fii atent, pentru că nu ești de nasul lor și ei ar putea să te întrebe imediat: „Băi, da tu știi cine sunt eu?”.

Și atunci, ce-o să faci? Din păcate, o să taci, fiindcă pe tine, omul simplu, nu te ajută nimeni și n-ai atâția cumetri. Că, dacă ai avea, n-ai plăti nenumărate amenzi, n-ai fi sărac, nu te-ai judeca sau revolta, dar ai avea și tu acolo o lege a ta. Una cât de mică. Dar n-ai!

Și, în această situație nedreaptă, în care șpaga a devenit lege, iar mulți își fac legile lor, nu putem decât să le răspundem celor care-și schimonosesc fața și ne întreabă „Bă, tu știi cine sunt eu?” cu replica bine știută: „Dacă tu nu știi cine ești, noi de unde să știm?”.

- Advertisement -

Poate măcar în felul acesta i-om mântui de această expresie, că de șpaga asta care se dă și se ia ca-n codru verde, n-avem șanse să-i mai lecuim.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

Mai trăim în URSS?

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. SINGURUL PROIECT „PENTRU romania” EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’, ADICA TOATA PUTEREA.”

    PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE!

    COMUNISTII SUNT CEI MAI MARI HOTI SI CEI MAI MARI CRIMINALI DIN ISTORIE !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -