Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 25 noiembrie 2010.
În copilăria mea, satul nostru, Codreni, era unul de ţărani, care anul întreg munceau la câmp, arau, semănau, cultivau, răluiau şi adunau rodul: cei mici alături de cei mari.
Pe când eram elev, într-o zi de primăvară, un pici de vreo cinci ani a venit la şcoală cu gentoiul greu al fratelui său, al colegului nostru de clasă Ilie Untilă, pe care tatăl său îl luase în acea zi la muncile câmpului.
Înainte de a suna clopoţelul, puştiul s-a aşezat cuminte în bancă şi, când învăţătorul nostru, Nicolae Cocul, l-a întrebat ce caută la lecţii, acela i-a spus:
– Am venit la şcoală în locul fratelui meu, Ilie, pe care tata l-a luat azi să mâne caii la rală…
Atunci când Ilie îi spusese părintelui său că trebuie să se ducă la şcoală, acela i-a tăiat-o scurt: „Las’ că se duce frate-to în locul tău, da’ tu mergi cu mine!”, lucru pe care mezinul l-a înţeles ca atare.
Mi-am amintit de acea întâmplare din copilărie urmărind dezbaterile televizate din acest scrutin, la care unii candidaţi independenţi şi-au trimis la duelurile din studiouri… „reprezentanţi”:
– Eu am venit la dezbateri în locul lui Gabriel Stati, care m-a rugat să-l reprezint, a spus un emisar.
Şi Vlad Plahotniuc a fost prezent la întâlnirile cu electoratul prin intermediari.
Omul politic Elena Burghilă-Leonte a fost reprezentată de interpreta Lenuţa Burghilă, care a tăcut şi a cântat în locul celei dintâi la toate posturile de televiziune.
Bănuim că aceştia au de gând – dacă vor fi aleşi, bineînţeles – să conducă ţara tot prin… împuterniciţi.
A venit vremea lor, a reprezentanţilor.
De parcă ne-am afla la început de secol XIX, când unii boiernaşi basarabeni îşi trimiteau în locul lor, atunci când marele poet Puşkin îi provoca la duel, soli care abia dacă ştiau să tragă din pistol, la fel duelgiii de azi îşi trimit la confruntări delegaţi care abia dacă pot să deschidă gura.
Niciun scrutin de după 1990 nu mi s-a părut mai amărât ca acesta.
Duminică, buletinele de vot, care conţin numele a 40 de concurenţi electorali, vor măsura în lungime 1,10 metri. Record mondial!
Recorduri mondiale constituie, de asemenea, generozitatea partidelor noastre, care au cheltuit în acest scrutin (conform afirmaţiei lui Victor Stepaniuc) 84 de milioane de lei. Ca şi prestaţiile unor lideri de partide.
Cel mai spurcat la gură, fost şi posibil preşedinte al unei ţări din lume, rămâne a fi tot Vladimir Voronin.
Laş, acesta nu a riscat să fie prezent la dezbaterile electorale televizate nici măcar prin reprezentanţi.
În schimb, a reuşit să-i facă „idioţi” pe găgăuzi; despre cel care i-a preluat fotoliul de preşedinte a afirmat, ca un veritabil huligan, că „are şapte cusături pe cap” ş.a.m.d.
Iar postul de televiziune NIT a prezentat toate aberaţiile acestui handicapat moral drept… „curaj civic de a spune lucrurilor pe nume”.
Un alt record este că cei mai mulţi concurenţi şi-au făcut şcoala la seral.
Toţi cei trei membri ai Partidului „Patrioţii Moldovei”, Garbuz (Harbuz?), Stati şi Perciun, care au atenţionat că ne aflăm într-un război pe care li l-au declarat acestora Limba Română, Istoria Românilor, România şi Uniunea Europeană, au lăsat impresia că dânşii s-ar simţi mult mai în siguranţă dacă s-ar afla la închisoare sau la un tratament de lungă durată la spitalul de boli psihice din coasta Chişinăului.
„Patriotul” Serghei Perciun a ţinut să afirme că adevăraţii moldoveni sunt cei care vorbesc doar în limba rusă.
Candidatul comunist V. Mişin a anunţat şi el (în ruseşte, desigur) că nu cunoaşte limba română, pe când moldoveneasca o ştie la perfecţie.
Când a fost rugat să spună ceva şi în limba pe care o cunoaşte la perfecţie, a afirmat („în moldovenească”, precum crede el): „В следующий раз!” („Data viitoare!”), adică la Paştele cailor.
Iar concluzia telespectatorilor, şi în urma altor experienţe electorale, nu poate fi decât una: devenind parlamentar, un prost nu poate fi nicidecum deprostificat de fotoliul de deputat, ba dimpotrivă…
Pentru că acum îi cunosc prostia doar familia şi satul, dar iată că el doreşte să ştie cât este de prost o întreagă republică.
Cu alte cuvinte, cine poate şi vrea să facă ceva, acela munceşte; cine nu poate şi nu vrea să facă ceva, acela „ne reprezintă”.
Moscova, prin oamenii ei din listele electorale, ne-a tot sugerat în ultimele luni că Republica Moldova va putea ajunge în Uniunea Europeană numai făcând parte din imperiul de odinioară, că vom putea fi independenţi cu adevărat numai fiind o gubernie a Federaţiei Ruse.
Dacă nu vom fi suficient de atenţi la alegerile de duminică, s-ar putea ca Republica Moldova să fie condusă de „reprezentanţi”, care nu au nimic comun cu acest neam. Şi tot printr-un reprezentant – Federaţia Rusă – să fim prezenţi şi în structurile internaţionale: UE, CEDO, OSCE, NATO ş.a.; ea să spună lumii ce vrem şi ce credem.
În aceste zile, nu ştiu de ce, am sentimentul – când o văd atât de mincinoasă şi de agresivă – că asistăm la ultima zvâcnire a fiarei comuniste. S-o ajutăm să piară!
Şi o putem face – cu votul nostru.
Comunismul lor (al lui Voronin, Tkaciuk, Mişin etc.) nu e nicidecum anticapitalist (ca al lui Marx, Lenin, Brejnev etc.), ci antiromânesc.
Adică orientat contra poporului nostru.
Burghezia noastră naţională – termen folosit cu drag de şleahta lui Voronin – este de altă naţionalitate. Săraci sunt moldovenii; bogaţi – veneticii din lista partidului comunist, pentru care votează satele noastre derutate şi amăgite.
Atenţie!
Orbecăim de 20 de ani – ca şi vechii evrei prin pustie – în căutarea libertăţii. Şi capătul pustiei nu se mai vede. Iar ea nu se află decât în sufletele multora dintre noi. Pe ea dacă o învingem, pustia cea din afara noastră va dispărea de la sine.
Doamne, ajută-ne să găsim împreună drumul cel bun!
Nicolae Dabija, 25 noiembrie 2010
