Maia Sandu, președinta pro-europeană a Republicii Moldova, a făcut vineri dimineață un apel la concetățenii ei din România – ea are și cetățenie română, deci poate vota – să nu cedeze și să păstreze țara pe direcția pro-europeană și democratică. Maia Sandu, care a câștigat în această toamnă două bătălii extraordinar de grele cu războiul hibrid declanșat de Rusia împotriva Moldovei la referendum și alegerile prezidențiale, vine acum în sprijinul României aflate sub asediu din interior, din partea sistemului mafiot de putere, și din exterior, din partea Rusiei.
Maia Sandu spune că va vota la alegerile de duminică și la cele prezidențiale pentru o României puternică, europeană și liberă. Deși nu e pronunțat niciun nume, în acest moment descrierea corespunde cu profilul Elenei Lasconi și al USR.
Momentul e unul critic, pentru că structurile politice și militare care nu vor să cedeze puterea în România se pregătesc să anuleze alegerile prezidențiale. În paralel, măsurile luate de sistem fac să crească valul de ură al populației, indignarea fiind capitalizată în special de așa-zisesele partide anti-sistem inventate de servicii în ultimii ani. Acestea au cele mai mari șanse acum la alegerile parlamentare de duminică.
Mesajul Maiei Sandu: „Dragi români, pe 1 și 8 decembrie mergem din nou la vot. Alegem Parlamentul României și Președintele României. Și eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume și cu un nivel de trai înalt pentru toți cetățenii săi. Bunicii mei, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. Poporul român are puterea și înțelepciunea de a-și apăra locul în lume, iar soarta și această putere stau doar în vot. Poporul român este liber! Vă îndemn să votăm pentru o Românie puternică, europeană, pentru o țară liberă”.
Cu o floare, cat ar fi de mare, nu se face primavara!
Daca nu-i udata si multiplicata,
Degeaba se zbate ca nu va razbate!
Tara, fara c–ie, e … apa de ploaie!!!