Israelul a destructurat aproape în întregime gruparea teroristă Hezbollah, în urma acțiunilor derulate pe parcursul acestei veri. În acest moment, în afara secretarului general al organizației, Hassan Nasrallah, toți liderii au fost lichidați, mai puțin unul. În ultima săptămână, Israel a reușit să distrugă și aproximativ jumătate din arsenalul de rachete al Hezbollah.
Obiectivul acestei ofensive majore este eliminarea completă a amenințării acestei organizații teroriste. Hezbollahul susținut de Iran își are bazele în Liban, țară pe care a distrus-o și a transformat-o într-un stat eșuat, unde teroriștii reprezintă o structură de putere paralelă cu cea a autorităților.
Israelul vrea să lipsească astfel Hamasul – cu care luptă în Sud – de principalul său aliat regional.
De-a lungul ultimelor luni, israelienii i-au lichidat, în cele mai diverse moduri, pe toți „locotenenții” secretarului general Hassan Nasrallah:
* Ibrahim Aqil, șeful operațiunilor Hezbollah și comandantul Forței Radwan;
* Fuad Shukr, cel mai important comandant militar la Hezbollah și șeful unității care se ocupa de strategia organizației;
* Ali Karaki, comandantul Frontului de Sud, eliminat chiar luni.
De asemenea, au fost uciși de Israel 4 din cei 5 șefi ai unităților de luptă ale Hezbollah:
* Wissam al-Tawil, comandantul executiv al Forței Radwan;
* Adu Hassan Samir, șeful unității de instrucție a recruților din Forța Radwan și fostul comandant al acestei unități;
* Taleb Sami Abdullah, comandantul unității Nasser;
* Mohammed Nasser, comandantul unității Aziz.
Singurul care rămâne deocamdată în viață din acest eșalon 3 de comandă este Abu Ali Rida, comandantul unității Bader.
Hezbollah a folosit, în esență, aceeași strategie ca și Hamas, mascându-și rachetele în clădiri civile din diverse localități. Israelul, care și-a schimbat strategia după atacul terorist de la 7 octombrie 2023, a decis să le atace și să le distrugă.
Acest lucru s-a întâmplat, circa jumătate din arsenalul Hezbollah a fost eliminat. În mod inevitabil, locuințele respective au fost de asemenea distruse, locuitorii Libanului fiind puternic afectați.
Propaganda pro-Hamas și Hezbollah din Occident s-a folosit de imaginile cu casele distruse pentru a convinge opinia publică de faptul că Israelul atacă în mod criminal populația.
Deloc surprinzător, în campanie a intrat și activista suedeză Greta Tunberg, care s-a transformat din militantă pentru mediu în suporteră a grupărilor palestiniene.