Klaus Iohannis a oferit la sfârșitul săptămânii trecute o nouă mostră din scârba prezidențială care l-a făcut deja celebru. Președintele României s-a dus de pe litoral la Chișinău cu un avion de lux Gulfstream 500, a stat doar ceva mai mult de trei ore – cât să discute cu omoloaga sa, Maia Sandu –, apoi s-a întors glonț la plajă, de unde venise. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, desfășurat sub înaltul patronaj al președinților Maia Sandu și Klaus Iohannis, a fost vizitat, în aceste condiții, doar de președinta Republicii Moldova.
De când a rămas pe dinafară în toate calculele privind funcțiile euroatlantice, Iohannis s-a izolat și mai tare – dacă era posibil așa ceva – de restul lumii.
Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, un eveniment cultural foarte important la care au fost prezenți deosebit de mulți autori, critici și librari de pe ambele maluri ale Prutului, s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Președinției Moldovei și al Președinției României.
Klaus Iohannis a mers sâmbătă la Chișinău într-o vizită oficială, la invitația Maiei Sandu, președinta Moldovei. Evenimentul avea și o valoare simbolică, pentru că în aceeași zi se sărbătorea Ziua Limbii Române. Atât România, cât și Moldova celebrează acest eveniment.
Președintele Iohannis și-a rupt pentru eveniment doar câteva ore din vacanța prelungită în care se află la vila de protocol de pe litoralul românesc, de la Neptun. A fost închiriat și adus tocmai de la Dubai același ultraluxos avion Gulfstream 550 cu care se plimbase anul trecut și prin Africa. Aeronava a venit în Constanța, la aeroportul Mihail Kogălniceanu, a preluat cuplul prezidențial, l-a dus la Chișinău, apoi l-a transportat înapoi. Până seara, Iohannis și consoarta erau din nou la plajă, sub paza SPP-iștilor.
Cu totul, Iohannis a petrecut pe pământul Republicii Moldova doar 3 ore și 10 minute. A făcut câteva declarații de complezență, a spus că România va sprijini în continuare țara vecină, apoi s-a lansat într-un discurs bizar, un fel de bilanț autolaudativ al celor 10 ani petrecuți la Cotroceni. Nu e clar de ce Iohannis a ales tocmai acest moment și acest loc să-și treacă în revistă mandatele.
Apoi, a plecat direct la aeroport.
Ceea ce a surprins cel mai tare a fost însă că președintele României nu și-a rupt măcar o oră în plus pentru a vizita, împreună cu Maia Sandu – tocmai de ziua Limbii Române! – Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău, unde, la acea oră, se aflau și numeroși oameni de cultură români.