Marea Adunare Naţională din 1989, de la Chișinău, a fost un eveniment memorabil. Unul care nu s-a uitat şi nu trebuie să se uite niciodată. Pentru că acea Mare Adunare Naţională a scos în evidenţă cine suntem noi ca popor, arătând lumii întregi că ştim să fim puternici.
Dar am învins atunci fiindcă am fost uniţi şi am avut o singură dorinţă – să întoarcem acasă limba română, istoria noastră, grafia latină şi tot ce ne aparţine.
Odată însă ce toate acestea au fost recuperate, am uitat că pentru ele trebuie să luptăm în fiecare zi. Şi cred că dacă am fi făcut acest lucru, astăzi, la o distanţă de 35 de ani, limba română ne-ar fi fost recunoscătoare şi ar fi fost mândră de noi.
Însă, cu regret, am uitat de testamentul lui Ştefan cel Mare, în care spune: „Dacă vreţi ca fiii şi nepoţii voştri să mai vorbească limba noastră strămoşească, să nu o închinaţi vecinilor, nici leşilor, nici ungurilor, nici muscalilor (ruşilor). Aceştia, dacă vin, nu se mai duc din ţară şi sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credinţă şi au să vă pună să le vorbiţi limba, şi jugul va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteţi unguri sau slavi, că graiurile lor sunt mai nobile. Şi nu veţi fi stăpâni, ci străini în casa voastră!”
Şi cu adevărat, mult prea mult timp am fost străini în propria casă.
Mult prea mult timp limba română a purtat haine ruseşti. E timpul s-o apărăm, fiindcă aceasta ne aparţine, aşa cum ne aparţine şi numele de român.
Iar celor care ne tot spun nouă să plecăm dincolo de Prut, ar trebui să le răspundem aşa cum a făcut-o şi Grigore Vieru. Acesta, fiind întrebat de un individ ce caută în România şi de ce nu stă în Basarabia lui, i-a spus: „Ce caut în România? Caut chiar Basarabia! Dar dumneata ce cauţi pe aici, pe la noi?”.
Marele poet dădea de înţeles că, vorbim aceeaşi limbă, suntem acelaşi popor şi suntem aceeaşi ţară.
Iar această ţară nu-i una oarecare! E ţara lui Eminescu şi a lui Ştefan cel Mare. A lui Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu. A lui Vieru, Dabjia şi Lari. Şi a tuturor celor ce simt româneşte.
Dar mai întâi de toate, e Ţara Limbii Române, unde inimile noastre ştiu să bată împreună şi să ne adune.
Cred ca nici Romania, care in cei 35 de ani nu a facut tot ce trebuia in foarte multe privinte, a ratat si unirea cu Basarabia.
Zilele astea, presedintele Romaniei a facut o vizita in Republica Moldova.
Oricand e bine, dar ce bine era daca in cei zece ani de presedintie avea ca obiectiv unirea. Devenea una dintre maretele figuri ale istoriei Romaniei.