PORTRET DE CANDIDAT. Teodora Stoian (USR): „Cât am fost consilier al ministrului Justiției, am avut senzația că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Erau directori puternici, care pur și simplu ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba. În ultimele luni, numai că nu ne scuipau în față”

În ianuarie 2021, la numai 35 de ani, avocata Teodora Stoian intra pe ușa Ministerului Justiției pusă pe fapte mari. Era unul din cei 6 consilieri cu care ministrul Stelian Ion, de la USR, venea să facă treabă și să pună la punct un sistem vraiște, controlat de clanuri mafiote și interese politice. Șocul a fost total: tânăra își amintește și azi, înfiorată, ostilitatea cu care i-a întâmpinat mașinăria din minister. Bătălia a fost crâncenă și fiecare pas înainte s-a făcut în pofida unei rezistențe furibunde a funcționarilor care „se cred niște mici Dumnezei”. Acum, Teodora Stoian candidează la alegerile europarlamentare, ocupând locul 13 pe lista Alianței Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei).

Micuța brașoveancă, membră USR, nu-și ascunde latura sensibilă pe parcursul dialogului, dar în același timp constată sec că femeile din România au depășit de mult momentul în care menirea lor era să facă doar copii și să stea la cratiță. „Cred că aducem foarte multă diversitate în societate”, spune Teodora.

Clipele în care se alintă contrastează puternic cu voința și energia care răzbat din profesia și palmaresul ei. A făcut două facultăți simultan, ca să-i demonstreze mamei sale că se poate acest lucru. A părăsit Brașovul, unde ar fi avut asigurată o viață fără griji, ca să fie unul din ce 10.000 de avocați din București. Ani la rând a fost zi și noapte pe drumuri, se trezea în crucea nopții ca să fie în zori în orașe precum Bacău, la termenele unor procese.

Acum, băiatul Teodorei, Matei, a ajuns la 12 ani, în timp ce ea face politică, are propria firmă de avocatură, iar vreme de 8 luni infernale, în 2021, a luat parte la lupta cu hidra mafiei din Justiție.

Când începe să povestească lucrurile trăite acolo, ai impresia că ești într-un thriller de Spielberg. Intrarea grupului de USR-iști în Ministerul Justiției, în ianuarie 2021, a sunat toate clopotele de alarmă în structurile profunde ale statului român. Din prima clipă, ministrul și consilierii săi au fost „tamponați” violent de oamenii din sistem. De la primul până la ultimul funcționar, în Ministerul Justiției se dăduse ordin pe unitate să fie blocată și frânată cât mai mult orice tentativă de reformă.

Pe Directiva Avertizorilor de Integritate s-a dus o luptă la cuțite. „Numai că nu ne scuipau în față”, își amintește Teodora Stoian. Opoziția a fost sălbatică, s-a ajuns până acolo încât funcționarii refuzau pur și simplu să execute sarcinile de serviciu primite. Ministrului și consilierilor li se ascundea calendarul unor ședințe cu funcționarii Comisiei Europene, astfel încât să nu participe la ele. Odată rămași singuri cu experții de la Bruxelles, angajații-sistem ai Ministerului Justiției din România încercau să-i convingă pe interlocutori că directiva nu se poate aplica în țara noastră!

Lupta s-a dat efectiv până în ultima zi a USR la guvernare, când președintele Klaus Iohannis a evacuat partenerul de coaliție, aducând PSD-ul în loc. În ultima zi, Stelian Ion a trimis pe circuitul de avizare Legea Avertizorilor de Integritate. Peste doar 48 de ore, proaspăt venit ministru interimar al Justiției, celebrul Lucian Bode a dat pe loc două dispoziții: să fie retrasă legea și să fie anulate concursurile pentru numirea procurilor de parchete.

Ce a urmat și ce se întâmplă azi în România, se știe. Dar aflăm multe detalii în interviul cu Teodora Stoian.

„Directiva pentru Avertizorii de Integritate a fost una dintre directivele cu cea mai mare presiune pe care am trăit-o în Ministerul Justiției. Noi voiam o chestie funcțională, iar Direcția efectiv nu voia să le integreze! Am ajuns în situații în care aveam discuții cu directoratul general al Comisiei Europene despre care direcțiile din minister nu ne spuneau! Aflam după ședință că a fost ședința!”

Reporter: Începem cu o chestiune care e de actualitate. Pentru că dumneavoastră, ca avocat, sunteți în branșă – ce părere aveți despre verdictul instanțelor în cazul dizidentului Gheorghe Ursu?

Teodora Stoian: Mi se pare strigător la cer!

Reporter: Cum e posibil un asemenea verdict, din punct de vedere juridic? Instanțele spun că în regimul comunist n-a fost represiune și că dizidentul ucis în bătaie în închisoare pentru opiniile sale politice era, de fapt, un deținut de drept comun.

Teodora Stoian: Parcă instanțele acelea nu trăiesc în România! Soluția este incredibilă. Mie mi se pare o soluție ultra-politizată în mod clar, deși nici măcar nu înțeleg interesul cuiva de a mai ascunde așa ceva. Adică motivarea aia, că Securitatea nu era chiar așa de rea în anii respectivi, este contrară realității. Da, e, într-adevăr, șocant. Am văzut că recent a fost respinsă și revizuirea. Ce pot să zic? Da, sigur, revizuirea e o cale extraordinară de atac. Adică înțeleg lucrul ăsta, mai există apel la revizuire, să sperăm că acolo se pot îndrepta lucrurile. Nu am o explicație logică!

Reporter: V-ați gândit pe ce s-ar fi putut baza instanța? Dumneavoastră, ca avocată, poate gândiți în alți termen decât un om de pe stradă care, să spunem, judecă emoțional. Cum se poate motiva așa ceva de către un magistrat, din punct de vedere juridic?

Teodora Stoian: Nu știu. Cred că sunt oameni rupți în realitate, care au uitat istoria. E un verdict care – pe lângă faptul că a durat procesul ăla inexplicabil și nejustificat de mult – e o soluție, din punctul meu de vedere, politizată. Sincer, nu înțeleg care este… E incompetență? Că, dacă e incompetență, OK, asta e. Ridicăm din umeri, Înalta Curte e incompetentă. Sau este, de fapt, corupție sistemică? Cineva încearcă să acopere un sistem represiv așa cum l-am știut cu toții? E inacceptabil, eu sunt foarte dezamăgită de o asfel de justiție! Justiția trebuie să fie justiție, nu injustiție!

Reporter: Deși ați fost consilier al ministrului Justiției în 2021.

Teodora Stoian: Da, da, da! Dar, pe lângă faptul că am fost consilier al ministrului, părinții mei, amândoi, sunt magistrați! Deci, părinții mei au fost în sistem de pe vremea lui Valeriu Stoica. Atunci au intrat în magistratură. Doi oameni care și-au văzut de treabă, care au muncit o grămadă, fiecare în mersul lui, ca să zic așa. Mama a fost la Secția Civilă, tata a fost la Secția Penală, mama chiar președinte de tribunal. Eu am altă perspectivă despre magistratură. Pentru mine, magistrații sunt oameni care fac dreptate, care studiază cazul, care înțeleg problema, care văd dincolo de probele pe care le propun. Alta a fost povestea când am intrat eu în avocatură. Eu mi-am dorit foarte mult să fac avocatură. Părinții mei n-au fost așa de fericiți.

Reporter: De ce? Practic, le călcați pe urme.

Teodora Stoian: Da, dar ei ar fi vrut să fac magistratură, mai degrabă. Ei au fost și avocați înainte, chiar în anii ’90. Și mi-au zis: „O să fie multă bătaie de cap, oamenii sunt dificili, clienții vin cu probleme, o să te încarce, e o viață complicată”. Magistratul are o viață mai liniștită, e distanța asta între el și problemele oamenilor ș.a.m.d. La momentul acela, vorbim de anul 2008, magistratura devenise destul de curată. Sigur, erau presiuni foarte mari și atunci în sistem, dar oricum, cu totul altceva decât existaseră înainte de anii 2000. Și am zis: domnule, mie îmi plac oamenii! Și am, într-adevăr, o genă de asta, nu suport nedreptatea. Pur și simplu, nu pot să înțeleg! Și am intrat în sistem așa, cu perspectiva asta – oamenii sunt curați, s-au dus acolo să-și facă treaba, să ajute, să facă dreptate. Au fost mulți ani în care îmi ziceau clienții mei: „Eu cred că aici s-a întâmplat ceva” sau „pot să existe presiuni”. Și de fiecare dată am zis: „Eu nu cred!”. Mai aveam și argumentul ăsta: suntem la București, la Tribunalul București sau la Curtea de Apel București, sunt oameni cu un anumit nivel de trai. Adică, mă gândesc că nu te mânjești pentru 5.000 de lei sau pentru știu eu ce alte porcării. Ei, de trei ani, nu prea mai gândesc așa!

Reporter: OK, și după ce ați devenit consilier al ministrului Justiției și ați intrat în contact cu sistemul, ați coborât în canalizare, ca să zic așa, cum vi se pare toată treaba asta?

Teodora Stoian: Pentru mine, experiența de la minister a fost incredibilă! Eu mi-am dorit să fac administrație dintotdeauna, sunt pasionată…

„Senzația pe care am avut-o când m-am dus consilier al ministrului Justiției a fost că oamenii ăia nu ne voiau acolo. Era clar că suntem o anomalie în sistem. După care am avut destule situații conflictuale cu directori de direcție puternici. Ministerul ăla are câteva direcții foarte puternice, care pur și simplu ne confruntau! Adică ziceau: «Eu nu fac așa ceva!». Și nu li se cerea să-și facă decât treaba, nimic în plus!”

Reporter: Incredibilă în ce sens?

Teodora Stoian: Incredibilă în toate sensurile! A fost pentru prima dată când am văzut sistemul dinăuntru. Senzația pe care am avut-o eu când m-am dus acolo să fac treabă, că de aia ne-am dus noi acolo, a fost că oamenii ăia nu ne voiau acolo!

Reporter: Care oameni?

Teodora Stoian: Funcționarii! Deci, funcționarii, de la primul director până la ultimul funcționar care lucra în minister, se uitau, așa, ca la niște extraterești – „Ce vreți voi să faceți pe aici? De ce ați venit așa puși pe treabă?”. Era clar că suntem o anomalie în sistem. Se vedea lucrul ăsta din reacțiile lor. Asta, inițial. După care am avut destule situații conflictuale cu directori de direcție puternici. Ministerul ăla are câteva direcții foarte puternice, care pur și simplu ne confruntau! Adică ziceau: „Eu nu fac așa ceva!”. Și nu li se cerea să-și facă decât treaba, nimic în plus! Era vorba de avizarea unor acte normative, despre… Nu se știe foarte bine cum ar trebui să funcționeze Ministerul Justiției. Acela care s-a gândit cum ar trebui să funcționeze ministerul ăsta – chiar a avut ceva în minte! Și anume, pe lângă cabinet ministru, ce au toți miniștrii, există un corp al consilierilor ministrului Justiției, pentru că Ministerul Justiției este avizator universal pentru toate ministerele, pentru legi din Parlament ș.a.m.d. Deci, ministrul ăla trebuie să aibă acolo niște oameni unul și unul, care să știe ce să facă. Ei, noi chiar ne-am dus pe bune, pregătiți să facem treabă, să… I-a șocat!

Reporter: Câți consilieri erați?

Teodora Stoian: Eram 6 consilieri. Și fiecare aveam domeniul nostru. Ne-am împărțit pe domenii, pe departamente când am înțeles un pic cum funcționează treaba. Și oamenii ăia erau șocați că ne-am dus să facem treabă. Eu n-am nevoie să vină nimeni în fața mea nici umil, nici… Eu m-am dus acolo să-mi fac treaba, nu m-am dus să mă cert cu nimeni. Și aveam o categorie de funcționari care veneau, așa, cumva aduși de spate, cumva deja servili: „Cu ce să vă ajut?”. „Domnule, nu vreau să mă ajutați cu nimic, vreau să ne facem treaba. Tu să-ți faci pe partea ta, eu pe partea mea”. Și erau alții care efectiv veneau și ziceau: „Dar de ce ne-ați făcut nu știu ce? Dar de ce ne-ați dat înapoi cu obiecțiuni materialul pe care l-am trimis?”. „Pentru că așa cred eu! Și eu sunt cabinet ministru, m-am consultat cu ministrul și ăsta e punctul de vedere al ministrului! Confruntarea asta, pe care tu vrei s-o faci aici cu mine, n-are niciun sens! Dacă tu crezi că ai venit să mă intimidezi sau…” Pentru că, de fapt, asta era: un joc de intimidare! Am avut în mod real senzația că suntem un antibiotic pe care l-a luat cineva care e foarte bolnav și vrea să ne scuipe afară din sistem. Permanent am avut situații…

Reporter: Exemplu concret?

Teodora Stoian: Directiva pentru Avertizorii de Integritate a fost una dintre directivele transpuse atunci cu cea mai mare presiune pe care am trăit-o atunci în minister. Noi trebuia să transpunem o directivă în legislația națională. Am avut consultări cu societatea civilă, am făcut tot ce era de făcut. Noi voiam o chestie funcțională, nu ceva doar „OK, pe foaie am transpus, la revedere, hai să mergem mai departe!”. Mai ales că avertizorii ăștia de integritate, în instituții publice, ar putea să devină chiar sursa aflării unor informații din sistem foarte relevante pentru toată lumea. Avusesem discuții cu societatea civilă, se făcuseră o grămadă de amendamente, de critici la proiectul ministerului. O parte le-am integrat. Iar Direcția efectiv nu voia să le integreze! Noi spuneam: „Articolul ăla îl modifici așa, articolul ăla îl modifici așa, articolul ăla îl modifici așa!”. Și ei veneau cu contraargumente pentru care să nu facă așa! Acum, na, suntem juriști. Dacă ești un jurist bun, ai contraargumente și argumente pentru orice. Asta e meseria noastră, până la urmă. Dacă suntem o țară profund coruptă în instituții publice, în care sistemul se acoperă, asta înseamnă că trebuie să avem o lege și mai invazivă pe partea asta, de avertizor de integritate. Cum îi protejezi ca să fie eficienți. Ca omul să spună ce are de spus, dacă constată ceva în neregulă.

Reporter: Era sport extrem lucrul în minister…

Teodora Stoian: Am ajuns în situații în care aveam discuții cu directoratul general al Comisiei Europene despre care direcțiile din minister nu ne spuneau! De asta spun că mi se pare de domeniul SF ce am trăit acolo. Deci, aflam după ședință că a fost ședința! Comunicarea se făcea instituțional. Oamenii ăia (cei de la Comisia Europeană – n. red.) aveau dreptate, pentru că ei comunicau nu cu ministrul, ci cu directorul de la direcția respectivă. Aflam după aceea că ei încercau în discuțiile alea să demonteze cumva argumentele noastre, ca după aceea să vină să ne spună: „Ți-am zis, domnule, că voi n-aveți dreptate? Uite, chiar Comisia mi-a zis nu știu ce în ședință!”. Am avut mai multe discuții din astea în care ziceam: „Domnule, dar de ce nu ne-ați zis de ședință, că eram aici? Noi am venit în fiecare zi să ne facem treaba, de dimineață până seara”. Și ne răspundeau: „N-am știut!”. Erau niște motive inventate, puerile. Sigur, noi aveam discuții în cabinet cu ministrul pe tema asta, eu m-am ocupat de directiva asta. Și la un moment dat, în ultima etapă, am ajuns acolo încât i-am zis: „Domnule, eu scriu la Comisie! Știu că poate părem, așa, ca ultima țară bananieră, dar aici suntem!”.

„În ziua când am plecat de la guvernare, am trimis Legea Avertizorilor de Integritate pe circuitul de avizare, după numeroase discuții în contradictoriu. După ce a venit domnul Bode, două lucruri au făcut imediat: au retras Legea Avertizorilor de Integritate, pe care au modificat-o cum au vrut, și au suspendat concursul pentru procurorii de rang înalt”

Reporter: Culmea e că, până la urmă, legea asta a trecut cum au vrut ei!

Teodora Stoian: Știu! Păi, da! În ziua când am plecat de la guvernare… mă rog, când a fost dat afară Stelian Ion din Ministerul Justiției, în ziua aia am trimis-o pe circuitul de avizare, după numeroase discuții în contradictoriu – care uneori se purtau pe un ton nepotrivit profesional. Eu nu cred că cine vorbește mai tare are dreptate. Rezoluția de ministru pe care o dai pe un document, în care zici: „Direcția X, să refaceți articolul!”, aia nu-i de contestat. Atâta timp cât nu te pun să faci o ilegalitate, nu se poate contesta! Ei bine, într-un final am reușit, cu răspunsul de la Comisie, cu toate eforturile astea, să trimit pe circuitul de avizare… A fost cu o zi înainte să plecăm de acolo. Hai să fim serioși, știam că e bătălie pe bucățica asta, se simțea foarte clar! Și știu că după ce a venit domnul Bode, două lucruri au făcut când au ajuns la minister, după două zile: au retras de pe circuitul de avizare Legea Avertizorilor de Integritate, pe care au modificat-o cum au vrut, și au suspendat concursul pentru procurorii de rang înalt pe care noi tocmai îl afișaserăm în noaptea aceea, concursul de dosare. În ce-l privește pe Bode, aparent, în România nu trebuie decât o dată să fii ministru, că după aia poți să fii ministrul oricui – și al Internelor, și al Justiției, și nu mai știu unde…

Reporter: A mai făcut interimat și la Transporturi, în 2021. Mai demult, în 2012, când era aghiotantul Elenei Udrea, a fost ministrul Economiei și Turismului.

Teodora Stoian: Da! Mi se pare rușinos pentru un partid ca Partidul Național Liberal, adică, mă rog, care se vrea un partid cu oameni competenți… Păi, hai să vedem! Până acum suntem ca în firmele alea în care avem în rolul principal personajul principal, în rolul slujnicei – tot personajul principal, mai cu o barbă, mai cu o perucă… E rușinos. Dacă ai lucra într-o companie privată și te-ai comporta în felul ăsta… E ca și cum ar fi o companie care e cumpărată de cineva și vine noul director și zice: „Acum trebuie să lucrăm! Ăsta e obiectivul nostru!”. Și angajații ar zice: „Dar nu vrem să te ajutăm! Tu de ce ai venit aici? Noi nu te ascultăm! Dar tu cine ești?” „Măi, oameni buni, dar voi de aia veniți aici! Primiți niște salarii incredibile!” Acești funcționari din Ministerul Justiției, care se cred niște mici Dumnezei, care n-au lucrat o zi din viața lor în viața reală – ce înseamnă o instanță aglomerată, ce înseamnă să n-ai loc în sală, ce înseamnă să ți se dea termen într-un dosar important peste șase luni pentru că judecătorul ăla e îngropat pe sub 300 de dosare… –, trăiesc așa, într-o bulă, dar îți explică ei cum se face, cum ar trebui să arate sistemul de justiție din România. Eu nu cred că ar trebui să existe un funcționar public în Ministerul Justiției care să nu aibă o experiență de, hai să zic, cel puțin 7 ani în sistem. Că ai fost procuror, notar, avocat, ce ai fost tu, orice în sistem. Să știu că te-ai dus prin instanță, că te-ai lovit de probleme, că ai văzut cum se întâmplă, că ai văzut toate lucrurile astea. Dacă n-au văzut toate astea, n-ar avea ce să caute, din punctul meu de vedere, în Ministerul Justiției! Asta, unu. Doi: oamenii ăștia și-au creat la un moment dat un statut special. Ăștia sunt cei mai speciali dintre speciali. Sunt asimilați, ca statut, magistraților și au niște salarii uriașe. Directorul de la Corpul de Control – care, mă rog, era o persoană interesantă – avea un salariu mai mare decât ministrul! Și nu oricum, ci simțitor mai mare decât ministrul! Dublu sau triplu, în sumă netă! OK, sigur, nu te duci ministru să te îmbogățești, nu asta e ideea. Te duci ministru sau orice funcționar, chiar și politic, ca să poți să și trăiești din lucrul ăla, că vrem oameni competenți în administrație. Noi nu eram speciali…

Reporter: Ce sporuri se mai dau prin minister?

Teodora Stoian: Spor de condiții dăunătoare sau nu știu ce, că există o antenă pe minister (începe să râdă), care era o mie și ceva de lei…

„Ne strângeam în bucătărie, consilierii și secretarul general din minister, și stăteam de vorbă cu Stelian Ion. Chiar am râs și am zis: «Domnule, cred că ăștia de la servicii sunt disperați, pentru că ședințele de cabinet se țin de obicei în anticameră, în cabinetul ministrului… Și nu știu unde suntem, că nu ne aud! Acum, în bucătărie probabil că nu s-au gândit». Nu exagerez: după două săptămâni a venit cineva să ne renoveze bucătăria!”

Reporter: În opinia dumneavoastră, opoziția asta pe care o întâmpinați în interiorul Ministerului Justiției provenea de la faptul că acești oameni nu vă simpatizau, pentru că erau afiliați altor partide sau pentru că existau alte interese? Grupuri, rețele mai mult sau mai puțin infracționale sau poate din serviciile secrete care răspundeau la alte comenzi?

Teodora Stoian: Eu cred că era un mixt. Un amestec de de toate. Să vă explic de ce. Eu cred că sunt oameni cinstiți peste tot și cred că sunt și oameni foarte performanți în administrație. Și aici, ministerul ăsta, de exemplu, are un director foarte bun pe fonduri europene. Incredibilă doamna de acolo! Un profesionist desăvârșit, dar care sunt sigură că, trecând prin toate nebuniile astea – să ne uităm la lista miniștrilor Justiției din ultimii ani! –, a trecut prin tot felul de traume. Asta e clar. Și au fost niște oameni care pur și simplu am simțit că stau și ne studiază. Au fost imparțiali, reci, dar corecți. A fost o categorie de oameni din ăștia care nu răspund nimănui, decât lor înșiși. A fost și o categorie de oameni care au încercat să ni se bage pe sub piele și despre care după aceea am aflat că fuseseră aduși acolo de diverse partide. Când partidele alea erau la putere, ei erau întotdeauna directori pe la diverse departamente. Iar chestiunea cu serviciile… da, sigur, e o presupunere, dar n-am niciun dubiu cu privire la lucrul ăsta. E chiar o poveste comică aici. Stelian a fost un ministru foarte implicat. Noi mergeam în minister la ora 9.00 și plecam la ora 11-12 noaptea. Eram sub un maldăr de dosare. Stelian nu semna nimic fără să citească cel puțin un consilier. Și dacă erau dosare pe care avea încă dubii, mai studiam. Singurul moment în care noi puteam să discutăm cu el era când mânca. Mie nu-mi place deloc, când eu mănânc, să stea cineva pe capul meu, dar, na, asta era situația. Stăteam cu el în bucătărie și acolo aveam o doamnă care știa să ne facă cafea. Asta mi se pare, iar, incredibil! Asta cu liftiera și doamna de la cafea. Și, mă rog, o rugam să iasă, că de obicei ne strângeam acolo, consilierii și secretarul general din minister, și stăteam un pic de vorbă cu Stelian. Și, la un moment dat, eu chiar am râs și am zis: „Domnule, cred că ăștia de la servicii ne ascultă! Și cred că sunt disperați, pentru că ședințele de cabinet se țin de obicei în anticameră, în cabinetul ministrului… Și nu știu unde suntem, că nu ne aud. La bucătărie probabil că nu s-au gândit”. Nu exagerez: după două săptămâni a venit cineva să ne renoveze bucătăria! (începe să râdă) Sper că a fost doar o întâmplare…

„Bunicul a fost deținut politic, a trăit «Experimentul Pitești». Țin minte că eram copil și vedeam că avea pielea de pe tibia piciorului roșie. Era ca o rană deschisă. La un moment dat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. Și-mi povestea că-i băteau cu niște vergele de lemn și dădeau în carne vie ca să-i trezească, să nu-i lase să doarmă… O tortură incredibilă”

Reporter: Să ne întoarcem la dumneavoastră. Cine sunteți, de unde veniți și de ce vreți să vă voteze lumea?

Teodora Stoian: Am 38 de ani, sunt avocat de 15 ani în Baroul București. M-am născut la Brașov, acolo am crescut și am făcut liceul, am venit să fac facultatea în Capitală.

Reporter: Copii?

Teodora Stoian: Am un băiețel, Matei, pe care-l cresc singură de la 2 ani. Acum are 12 ani. Mi-am dorit foarte mult o familie. Apropo de asta cu „USR-iștii nu-și doresc familie”. Eu mi-am dorit foarte mult o familie și m-am ales cu o carieră! Sora mea și-a dorit foarte mult o carieră și s-a ales cu o familie! (râde) Eu țin foarte mult la istoria familiei mele. Bunicul a făcut Facultatea de Drept tot aici. Familie de chiaburi, deținut politic…

Reporter: Păi, și putea să facă facultatea dacă a fost chiabur și deținut politic?

Teodora Stoian: A făcut o bucată, după care a fost scos – politic – și a lucrat la Uzina Steagul Roșu (din Brașov – n. red.) toată viața lui.

Reporter: Deci, nu l-au lăsat să termine. L-au exmatriculat.

Teodora Stoian: Da. A fost parte a „Experimentului Pitești”. Am fost o familie care înțelege comunismul.

Reporter: A fost închis în închisoarea de la Pitești?

Teodora Stoian:  Da, a fost în închisoarea de la Pitești.

Reporter: La începutul anilor ’50 a fost „Experimentul Pitești”, cum îl numește Virgil Ierunca în cartea sa.

Teodora Stoian: Nu știu să vă spun exact anii, dar pe mine m-a crescut bunicul, de aceea am o afecțiune specială pentru el. Țin minte că eram copil și vedeam că avea pielea de pe tibia piciorului roșie. Era ca o rană deschisă. Am tot văzut, era o constatare de copil, că la ceilalți oameni nu era așa. Și, la un moment dat, când am crescut mai mare, l-am întrebat ce s-a întâmplat. Și îmi povestea că-i băteau cu niște vergele de lemn și dădeau în carne vie, ca să-i trezească, să nu-i lase să doarmă… O tortură incredibilă.

Reporter: Bunica?

Teodora Stoian: Bunica mea a făcut școala de maici și a fost învățătoare și după aceea bibliotecară. Iar mama a făcut Facultatea de Drept, au scos-o din examen, tot așa, că era copilul tatălui ei.

Reporter: Asta în ce an?

Teodora Stoian: Eu m-am născut în 1985, mama tocmai terminase facultatea, deci asta înseamnă 1980-1981. Cam pe acolo. Deci, mama scoasă din examen pentru că au aflat că se dusese la Cluj, aveam un unchi acolo. Scoasă din examen, n-a trecut, asta e! După care, în anul următor, s-a înscris și la București, și la Cluj. Și a venit la București când toată lumea a așteptat-o la Cluj. A reușit să dea examenul și să intre. Și au lăsat-o. Familia mea a avut, așa, o istorie… suntem niște oameni care nu pot să accepte nedreptate. Așa suntem și așa o să murim pe pământul ăsta! Eu am avut întotdeauna o înclinație spre Drept. Sora mea, nu. Ea nici n-a vrut să audă. A făcut limbi străine, i s-a potrivit profilul ăsta. Eu am continuat tradiția, să zic așa. Și am făcut și Facultatea de Științe Politice. Am fost de mică foarte pasionată de politică. Am citit mult, asta e natura mea. Și la momentul când am terminat facultățile, că eu am studiat 2004-2008 ambele facultăți la stat…

Reporter: Și ați putut să le faceți pe amândouă în același timp?

Teodora Stoian: Da! Se putea. A fost un efort, dar da, le-am făcut pe amândouă deodată și am dat licența în același an. Am vrut să-i arăt mamei că se poate, pentru că a zis „acum o să le ratezi pe amândouă, lasă-ți una!”. Dar am putut. Eu mi-am dorit foarte mult să lucrez în Ministerul de Externe. Ăsta a fost visul meu, mi-am dorit foarte mult diplomație. Ai mei au fost împotrivă, au zis: „În niciun caz!”. Adică, „OK, nu-i răul de pe Pământ, dar dă-ți examenele în avocatură, fă-te avocat, stai doi ani să-ți iei definitivatul, ca să fii avocat definitiv, că după aia ești pe mâna ta. Și după aia. OK, du-te, fă Externe, fă ce vrei tu!”. Am terminat, mi-am dorit să fac avocatura asta de nivel înalt. Așa că niște ani am muncit foarte tare în casele de avocatură din București, care te tăvălesc de nu știi de tine. Se lucrează până la 2.00 noaptea în mod frecvent. Weekendurile sunt o poveste. În primii doi ani de avocatură, mă trezeam la 4.30 și plecam la Bacău, unde aveam termen, ca să ajung la 8.30, că atunci așa era. Dar nu regret, mi-a plăcut avocatura. În 2011 mi-am fondat eu cabinetul meu, am vrut să plec pe cont propriu. Am intrat în Baroul București în 2009. Mi-am dat examen de definitivat în aprilie 2011. M-am dus pe la o altă casă de avocatură și mi-am dat seama că eu vreau să fac avocatură cu oameni, nu cu „mai dăm o opinie, mai facem un memorandum”. Avocatura e împărțită în avocatură pentru oameni și avocatură din asta de business, așa se zice modern. Eu vreau să ajut oameni, ăsta cred că e felul meu de a fi. Și e foarte epuizant, câteodată, să fii avocat, pentru că eu sunt și empatică, adică preiau din ce se întâmplă. Dar în ultimii ani chiar mă gândeam dacă vreodată aș putea să trec în magistratură. Chiar m-am gândit. Poate, cu vârsta, obosești.

„Mă uitam la oamenii aceia care intraseră în Parlament din partea USR în 2016 și mă vedeam pe mine. Înțelegeam de unde vin ei, ce-au făcut în viața lor. Și, la un moment dat, mi-a zis un prieten de-al meu: «Bă, dar m-am săturat, tot timpul ne critici! Vino și tu aici, să vezi cât de greu e, că suntem o mână de oameni care încercăm să facem de toate!»”

Reporter: Dar sunteți implicată politic. Nu se poate în magistratură.

Teodora Stoian: Acum, da! Culmea e că, după ce am terminat Facultatea de de Științe Politice, m-am uitat așa, un pic, la oferta din 2008, ce însemnau partidele politice de atunci. Și n-aveam de unde să aleg.

Reporter: Nu vă plăceau nici PSD, nici PNL, nici PDL?

Teodora Stoian: (izbucnește în râs) Da, nici PRM și nici PNȚCD, ce mai era din el. Nu era nimic unde să simt eu că aș putea să fiu. În USR au intrat în 2018. Aveam destul de mulți prieteni care mai intraseră ba la Brașov, ba la București…

Reporter: Tot din avocatură?

Teodora Stoian: Nu, nu, nu! Erau din cu totul alte domenii.

Reporter: Și dumneavoastră cum ați ales USR?

Teodora Stoian: Eram simpatizantă, văzusem fenomenul 2016, intrarea în consiliile locale, ceea ce nu s-a așteptat nimeni la momentul ăla…

Reporter: Era Nicușor Dan atunci președintele partidului.

Teodora Stoian: Da, era Nicușor Dan. După aceea, parlamentarele din 2016, când s-a intrat… Mă rog, au intrat câți parlamentari au putut să intre, dar profilul oamenilor… Dacă mă uitam la oamenii aceia, mă vedeam pe mine, adică înțelegeam de unde vin ei, ce-au făcut în viața lor ș.a.m.d. Și, la un moment dat, mi-a zis un prieten de-al meu: „Bă, dar m-am săturat, tot timpul ne critici! Vino și tu aici, să vezi cât de greu e, că suntem o mână de oameni care încercăm să facem de toate!”. În 2018, deja partidul trecuse prin plecarea lui Nicușor Dan, cu toate discuțiile care au existat atunci. Și, într-un final, am zis: „Mă, de ce să nu încerc?”. Cumva avea dreptate prietenul meu. Vreau ca în Parlamentul ăsta să nu mai fie doar combinatori, hoți, amante! Câteodată, când mă uit la discursurile din Parlament, mie mi-e rușine. Mă uit acolo și mi-e rușine și mă gândesc: „Domnule, dar noi, oamenii cinstiți, care muncim, care ne plătim taxe, care ne creștem copiii în spiritul ăsta normal, zic eu, pe noi cine ne reprezintă?”. E confortabil să nu faci nimic, e confortabil să stai deoparte, să te uiți, să critici. Trebuie să ieși în stradă. Eu cred că noi suntem partidul care a ieșit cel mai mult în stradă dintotdeauna! La momentul ăla, în 2018, tocmai începuse „Fără penali”. Eu am intrat în aprilie, chiar era momentul de început. După aia, toate campaniile. Dacă vrei să faci politică în USR, trebuie să fii setat că vei petrece foarte mult timp aici fără o răsplată. Nu e nimeni care vine și zice: „Uite, mă, ia aici postul ăsta sau ăsta!”. E o competiție foarte sănătoasă, internă, în care vin oameni, dezbat idei, se implică, fac lucruri. Noi chiar mișcăm lucrurile astea, pentru că fiecare dintre noi e suficient de idealist ca să creadă că România poate fi schimbată. Eu chiar cred asta!

„Inițial, a fost foarte complicat să împac meseria cu politica. La momentul ăla aveam o colaborare cu o societate de avocatură. Și am avut o discuție, era campania din 2019 și atunci am candidat la europarlamentare, dar eram foarte departe pe listă. Și le-am zis: «Eu vreau să fac asta!». Mi-au zis: «Dacă se va simți că ne afectează business-ul, atunci o să încetăm colaborarea!». Și am zis: «OK, e un risc asumat!»”

Reporter: Cum s-a împăcat meseria dumneavoastră cu intrarea în politică?

Teodora Stoian: Complicat, la început. Nici acum nu fac politică cu clienții mei. Poate că în ultimii trei ani am crescut mult în profesia mea și oamenii cu care lucrez știu cine sunt și în viața mea publică. Bineînțeles, am crescut și ca profil public. Inițial, a fost foarte complicat. La momentul ăla aveam o colaborare cu o societate de avocatură, deși aveam și cabinetul meu. Aveam o colaborare business to business. Era campania din 2019 și atunci am candidat la europarlamentare, dar eram foarte departe pe listă. Și le-am zis: „Eu vreau să fac asta”. Însemna că voi avea nevoie de niște timp liber, să-mi iau concediu în zilele acelea, să mă duc la evenimentele de campanie. Și…

Reporter: Dar nu v-au spus că s-ar putea să dăuneze intereselor firmei?

Teodora Stoian: Ba da. Nu mi-au spus așa, manifest, a fost mai degrabă invers. Adică mi-au zis: „Dacă se va simți că ne afectează business-ul, atunci o să încetăm colaborarea”. Și am zis: „OK, e un risc asumat”. A fost complicat, după aceea am și plecat. Nu din cauza asta, din alte motive. Dar am încetat, de fapt, colaborarea aceea și am mers exclusiv pe clienții mei. Iar acum toți clienții mei știu cine sunt și dincolo de robă și, cumva, apreciază. Deși nu-mi zic. Nu vorbim politică.

„Eu sunt mai clasică, îmi plac Nirvana, Metallica, System of a Down… Iar pe alternativ, Muse. Am început să ascult rock din liceu”

Reporter: Am citit o postare de-a dumneavoastră pe Facebook acum câțiva ani. Povesteați despre seara în care a avut loc incendiul de la Colectiv. Și spuneați că puteați fi și dumneavoastră acolo. Vă place muzica rock?

Teodora Stoian: Da, îmi place și muzica rock.

Reporter: Ce ascultați?

Teodora Stoian: Eu sunt mai clasică, așa, îmi place Nirvana, îmi place Metallica, îmi place System of a Down… Mă rog, mai pe alternativ, așa, Muse. Sunt mai old-school, recunosc, nu m-am mai updatat.

Reporter: Cum ați ajuns să ascultați rock?

Teodora Stoian: La noi în casă se asculta muzică clasică și Pasărea Colibri (râde). Am ascultat Pasărea Colibri de ne-a ieșit pe ochi. Era o muzică de altă factură, de o altă valoare. Cred că la rock am ajuns prin anturajul de prieteni. Brașovul nu e un oraș de maneliști. N-am nimic cu maneliștii, dar eu nu sunt de-aia ca zic: „Gata, domnule, o manea merge când bei!”. Preferințele muzicale nu se discută, la fel ca gusturile, dar anturajul meu de prieteni era mai degrabă spre latura asta. Era și rockul ăsta alternativ care prindea contur atunci. Chiar și mai pop, așa: Limp Bizkit, Papa Roach…. Așa am început. Și culmea a fost că părinții mei m-au încurajat! M-au și luat un walkman, țin minte cum mă duceam cu el la școală…

Reporter: Anii ’90…

Teodora Stoian: Da, da, anii ’90. Și după aceea mi-am cumpărat primul MP3 player. Erau alea micuțe, așa… Era altă lume.

„Am fost admisă la două licee, «Șaguna» și «Unirea». Am ales «Unirea», că era de filologie, spre dezamăgirea tuturor. Liceu de fete, aveam un singur băiat în clasă, Cristi. Nu cred că i-a fost ușor!”

Reporter: La ce școală ați făcut?

Teodora Stoian: Am fost la Școala 5 din Brașov, e una dintre cele mai bune școli. Și după aceea la Liceul Unirea. Am dat la „Unirea”, care era cel mai bun liceu de filologie, dar în Brașov „Șaguna” și „Meșotă” au reputația cea mai bună. Am dat și la „Șaguna”, fiindcă făceam meditații la engleză cu o profesoară foarte bună de acolo. Am intrat a cincea la singura clasă de filologie din „Șaguna” și prima pe liceu la „Unirea”. Țin foarte mult la lucrul ăsta. Clasa de filologie de la „Șaguna” era o clasă foarte vânată, o clasă bună ca profil, și eu am zis: „Domnule, mi se pare absurd să fac filologie într-un liceu de profil real, vreau să fac filologie cu filologi”. Și am ales „Unirea”, spre dezamăgirea tuturor. Mama era cumva împărțită, că ea a făcut doi ani „Unirea”, doi ani „Șaguna”. Pentru mine a fost alegerea corectă și, dacă aș mai trăi o viață, aș face la fel. Bine, liceu de fete…

Reporter: N-aveați băieți în clasă?

Teodora Stoian: Aveam un băiat în clasă. Unul! Îl chema Cristi. Și nu cred că i-a fost ușor… (râde). Mie îmi plac foarte mult concerte, festivalurile. Am avut un prieten în facultate căruia asta-i plăcea, să mergem la concerte. Și am mers la tot ce s-a putut: la Goran Bregovici, la Gotan Project… Am fost și la ăștia care cântă „Highway to Hell”…

Reporter: AC/DC. În 2010.

Teodora Stoian: Așa, exact! În Piața Constituției. Am fost și la Roger Waters. Atunci când au zis că dărâmă zidul ăla de la Parlament! Încă așteptăm…

Reporter: Cu Zgonea!

Teodora Stoian: Da, exact, cu Zgonea! Doamne, ce penibil! Și acum mă duc la festivalurile mari. Anul trecut am fost și la Electric Castle, și la Untold…

Reporter: Luați și băiatul?

Teodora Stoian: Deocamdată, nu. Nu are încă pasiunea asta pentru muzică.

„Primul client era o persoană fizică și era un caz de o concediere, eu lucrez în domeniul muncii și al achizițiilor publice. A fost o concediere complicată, pe care am câștigat-o„

Reporter: Care ar fi Top 3 al realizărilor cu care vă mândriți în viață, inclusiv în activitatea publică?

Teodora Stoian: Poate pare un truism, dar copilul meu e cel mai bun lucru. Mi-am dorit foarte mult doi copii, n-am renunțat încă la acest vis, am doar 38 de ani. Mi-am dorit foarte mult o fetiță. Matei e un copil extraordinar. Știu, toți zic asta despre copiii lor, dar chiar e un copil înțelegător, autonom, independent, puternic. Lucrez mult și la cabinet, și în politică. Se întâmplă să fiu plecată. Mă înțelege, mă sună, mă mai bodogănește, avem tot felul de mici negocieri.

Reporter: A doua realizare?

Teodora Stoian: Perioada de la Ministerul Justiției. Dură, intensă, necesară. Trebuie să credem în șansele noastre de a schimba lucrurile, de a face reforme, că pe vremea Rodicăi Stănoiu nimeni n-a crezut că Justiția o să fie vreodată independentă.

Reporter: A treia?

Teodora Stoian: Cabinetul de avocatură. E, cumva, al doilea meu copil. Am muncit foarte mult. În 2011 am plecat pe cont propriu, deși aveam succes în casele de avocatură din București. Dacă ești un avocat bun, în București câștigi bine. Noi suntem 10.000 de avocați acum în București. Când am plecat pe drumul meu, mulți mi-au spus: „N-o să reușești, o să fie foarte greu, vino înapoi!” A fost un moment, poate, de cumpănă, ai mei încă erau în activitate la momentul ăla, ceea ce însemna că eu nu puteam să pledez decât până la Tribunal, că ei erau amândoi la Curtea de Apel Brașov. Deci, cumva, cariera mea era destul de limitată, dacă aș fi ales să mă întorc în Brașov. Am ales să merg pe drumul meu, cu cabinetul de avocatură, în București. Am plecat de la un client, pe care mi l-a trimis primul meu maestru din avocatură. Primul client era o persoană fizică și era un caz de o concediere, eu lucrez în domeniul muncii și al achizițiilor publice. A fost o concediere complicată, pe care am câștigat-o.

„Dacă stăteam un an și jumătate în Ministerul Justiției, reformam ministerul ăla. Sunt sigură de asta. Și oamenii începuseră să aibă încredere în noi. Au fost oameni care, la final, au venit nu chiar plângând, dar… Ne-au zis: «Așa oameni, care au venit profesioniști, puși pe treabă, n-am mai avut de la Monica Macovei!»”

Reporter: Dezamăgiri majore în activitatea politică sau administrativă?

Teodora Stoian: Orice om are dezamăgiri. Plecarea din minister a fost realmente traumatizantă. Am plecat din minister în septembrie 2021 și două luni n-am vrut să mă întorc în avocatură. Dezamăgirea a fost că, domnule, dacă ești corupt sau dacă te duci la muncă să-ți iei un salariu și nu înțelegi rolul tău acolo, mai ales într-un minister cum e cel de Justiție… Eu nu zic să-l ajuți pe ăla care s-a dus acolo, dar măcar nu te pune contra! Dacă stăteam un an și jumătate în Ministerul Justiției, reformam ministerul ăla. Sunt sigură de asta.

Reporter: Păi, cum îl reformați? Că nu puteți să dați afară funcționarii publici.

Teodora Stoian: Putem să facem reorganizare. Orice minister se poate reorganiza.

Reporter: Și de ce n-ați făcut-o în astea 8 luni, cât ați fost la guvernare?

Teodora Stoian: Nu am avut timp. Când te duci undeva, tebuie să înțelegi sistemul, să vezi care-s oamenii muncitori, de ce departamente ai nevoie, unde-s prea mulți, unde-s prea puțini. Asta face un profesionist, nu vine și zice: „Capul vostru jos pe masă și știu eu cel mai bine!”. Aveam nevoie de un pic de timp să înțelegem care e contextul, cum funcționează. Sigur, așa, din cărți, știam cum funcționează, dar pe teren e altceva. Un an dacă mai eram acolo, se schimba ministerul ăla! Și oamenii începuseră să aibă încredere în noi. Am avut oameni care, la final, au venit nu chiar plângând, dar ne-au zis lucrul ăsta: „Așa oameni, care au venit profesioniști, puși pe treabă, n-am mai avut de la Monica Macovei!”.

Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi care au plecat în alte partide?

Teodora Stoian: Eu nu am cuvinte neplăcute la adresa lor. Mulți mi-au fost colegi cu care am lucrat în anii ăștia, dar lucrurile nu se rezolvă așa. Îmi pare rău că au renunțat așa ușor. Oamenii care au plecat la PSD – acolo n-am niciun fel de înțelegere. Nu poți să zici că tu vrei schimbare, că vrei luptă anticorupție, și după aia să te duci la PSD. Acolo e o dezamăgire, e de neînțeles. Dar eu cred că oamenii ăia au fost întotdeauna oportuniști, doar ne-au păcălit… E umposibil să-i „citești” pe toți… E regretabil!

„Eu sunt fan Băsescu! N-am putut să iert niciodată PNL-iștii nici pentru mizeria aia cu USL-ul. Eu n-am fost fan Crin Antonescu. Mie personajul ăla nu-mi vorbește. Iar domnul Ciucă nu vorbește în niciun fel! Nu cred că vorbește nimănui, de fapt”

Reporter: Dumneavoastră, dacă sunteți născută în 1985, ați putut vota prima oară în 2004. Ați fost la vot?

Teodora Stoian: Am fost, dar acum mă gândesc cine era în 2004… 2000 a fost anul ăla infam, Vadim versus Iliescu…

Reporter: Și în 2004 a fost Traian Băsescu versus Adrian Năstase.

Teodora Stoian: Eu sunt fan Băsescu! Asta trebuie s-o zic de la început! Știu, acum guilty pleasures (plăceri vinovate – n. red.) are toată lumea, dar eu sunt fan Băsescu!

Reporter: Deci l-ați votat pe Băsescu!

Teodora Stoian: Da, da, l-am votat pe Băsescu!

Reporter: „Băse e cool!” scria pe o pancartă în seara în care l-a învins pe Năstase.

Teodora Stoian: Nu mai țin minte, o știu pe aia cu „arde-i pe corupți!”. A fost atunci coaliția D.A. – Dreptate și Adevăr.

Reporter: Da, a fost coaliția PDL-PNL. Sau, mă rog, PD la momentul respectiv.

Teodora Stoian: Da, PDL-PNL. Și n-am putut să iert niciodată PNL-liștii nici pentru mizeria aia cu USL-ul. Eu n-am fost fan Crin Antonescu. Mie personajul ăla nu-mi vorbește. Înțeleg că e un om citit, adică nu este domnul Ciucă. Domnul Ciucă nu vorbește în niciun fel! Dar nu cred că vorbește nimănui, de fapt, ca să fim sinceri.

Reporter: A fost capul Armatei!

Teodora Stoian: Da, domnule, dar sunt profesii și profesii. Fiecare suntem buni undeva. Nu putem să fim buni în toate rolurile.

Reporter: Ați votat tot timpul?

Teodora Stoian: Da, am votat tot timpul.

Reporter: Și până să apară USR, cum ați votat?

Teodora Stoian: PNL, din păcate! Dar erau și de altă factură. Din păcate, PNȚCD…

Reporter: Deci, ați votat cu Băsescu la Președinție și cu PNL la parlamentare?

Teodora Stoian: Da! Păreau mai profesioniști, așa, oameni mai spălați. Și în general erau. Acum să nu aruncăm cu noroi în cine n-ar trebui să aruncăm cu noroi. Dar nu m-au convins în așa fel încât să mă implic în politică.

„Dacă mă uit la Moldova, văd România anilor ’90, în care influențele ruse sunt oricum mult mai mari decât au fost vreodată în România. E o țară foarte vulnerabilă. Integrarea în Uniunea Europeană ar fi un mare pas înainte pentru Moldova”

Reporter: O să vă scot un pic din politica internă și vă întreb cum vedeți rezolvarea războiului din Ucraina.

Teodora Stoian: E o problemă foarte spinoasă. Eu sunt mai degrabă pentru o intervenție armată! Da, sigur, ar însemna ceva de neimaginat. Da, înțelegem toți implicațiile unei intervenții NATO, sub o formă sau alta, dar este clar că Ucraina trebuie susținută și mai puternic, chiar dacă ni se pare că am obosit. E război la granița noastră, să nu uităm! Chiar și în celelalte războaie, din Iugoslavia, unde lucrurile au mocnit mulți ani, ajutorul umanitar și ceea ce face comunitatea internațională sunt binevenite, dar limitate. Adică oamenii ăia chiar suferă, sunt oameni care mor! Problema unui război latent, cum e cel din Ucraina, e că la un moment dat uităm că acolo sunt oameni care mor. Ne-am obișnuit cu el. Asta e cel mai crunt! Cred că să ajungi în anul 2024, în care nu-ți imaginai că un război poate fi posibil atât de aproape… Că e în Europa, ce să mai vorbim?! Ce mai contează că Ucraina nu-i parte din Uniunea Europeană? Și e aici, la graniță cu noi! Așa ceva era de neimaginat. Nu știu cum se poate încheia. NATO, cu siguranță, nu va interveni. Riscurile sunt prea mari. Putin e un conducător dincolo de autocrat. Eu nu cred că e în toate facultățile lui mintale. Omul pare să fi pierdut contactul cu realitatea. Dar probabil că așa sunt dictatorii, asta e o trăsătură a lor. Din păcate, suntem încă foarte dependenți de niște țări nedemocratice, ceea ce ar fi trebuit să nu se întâmple niciodată, dar aici suntem! Și alegerile din Statele Unite, de anul acesta, cred că vor fi un dezastru pentru NATO preponderent, dar și pentru întreaga stabilitate, în ipoteza în care va câștiga Trump.

Reporter: Cum vedeți viitorul Republicii Moldova? Vă gândiți la o posibilitate de a se uni cu România sau, pur și simplu, de a intra în Uniunea Europeană?

Teodora Stoian: Moldova este, din păcate, o țară care a fost greu încercată de corupție. Dacă mă uit la Moldova, văd România anilor ’90, în care influențele ruse sunt oricum mult mai mari decât au fost vreodată în România. E o țară foarte vulnerabilă. Cred că integrarea în Uniunea Europeană ar fi un mare pas înainte pentru Moldova. Și necesar în contextual geopolitic actual. Dar sunt de acord absolut cu ajutorul pe care trebuie să-l dăm acolo și cu faptul că țara asta trebuie protejată. Moldovenii sunt un neam de români, ca să zic așa. Cred că trebuie să-i susținem cât putem de mult și pe dosarul ăsta de aderare. România trebuie să facă mult advocacy (sprijinierea unei cauze – n. red.) pentru intrarea Moldovei, chiar dacă la momentul ăsta probabil că foarte puține dintre țintele de aderare sunt îndeplinite de Moldova. Eu am și o relație mai specială cu Moldova, nașii copilului meu sunt din Republica Moldova, dar veniți în România de mult timp. Știu cât de greu le-a fost să plece de acolo. Trebuie să ajutăm Moldova să se integreze în Uniunea Europeană. În felul ăsta, moldovenii ar deveni mult mai apropiați de noi. Adică să avem niște relații mai bune, să iasă cumva din sfera asta rusofilă pronunțată.

„Sunt din rândul oamenilor ălora care și-au văzut de treabă, au făcut o facultate, au muncit să fie cine sunt azi. N-are nimeni niciun schelet de scos din niciun dulap de-al meu. Noi suntem oamenii care am creat statul român al profesioniștilor”

Reporter: Am văzut că ați postat la un moment dat, săptămânile trecute, un videoclip pe YouTube, în care chemați oamenii la vot pe 9 iunie. De ce v-ar vota românii pe dumneavoastră la europarlamentare?

Teodora Stoian: Eu cred că România este plină de oameni competenți, cu studii superioare, oameni care se duc la muncă și muncesc de dimineață până seara, care își plătesc taxele, care fac ce-i corect pentru ca statul ăsta român și societatea în care trăim să fie o societate frumoasă. Problema este că, atunci când e vorba de vot, alegem să nu ne ducem la vot! Inventăm tot felul de motive sau avem un statut social care creează, așa, o bulă în jurul nostru și credem că nu ne atinge nimic din ce se întâmplă în politică: „Pe mine nu mă interesează politica!”. Pentru mine, asta e incredibil. Eu cred că sunt din rândul oamenilor ălora care și-au văzut de treabă, au făcut o facultate, au muncit să fie cine sunt azi. Nu mă uit niciodată peste umăr, să văd cine ar putea să vină după mine, că n-are nimeni niciun schelet de scos din niciun dulap de-al meu. Noi suntem oamenii care am creat statul român al profesioniștilor. Clasa asta de mijloc, muncitoare, adevărată, care nu și-a câștigat averile din vânzări de nu știu ce terenuri de la străbunica sau nu știu ce tablouri și alte… Clasa care, într-adevăr, s-a ridicat pe forțe proprii. Eu cred că ăsta e momentul nostru! Avem și putere de muncă, și chef, și energie. E momentul să schimbăm ceva în țara asta! Și putem s-o facem! Votul schimbă tot!

Reporter: OK, dar ce ați schimba dumneavoastră? Ce ați schimba de la Bruxelles?

Teodora Stoian: Eu cred că noi am fi oamenii care am reprezenta România cu fruntea sus. Adică nu ca o țară care a fost și ea primită printre ultimele valuri de aderare cu căciula în mână: „Suntem și noi pe aici, an venit să ne ajutați…”. Noi cred că suntem cei care am reprezenta adevăratele interese ale României la Bruxelles. Nu ne-ar fi frică nici să zicem ce e bine, nici să zicem ce-i rău.

Top 5 realizări ca persoană publică

1. „Legea Avertizorilor de Integritate – în versiunea elaborată de noi când am fost la minister. Din păcate, nu a ajuns să vadă lumina zilei, dar proiectul era unul valoros și adaptat nevoilor reale din România, de a descoperi problemele sistemice cu ajutorul avertizorilor de integritate.”

2. „Deblocarea proiectului privind Cartierul Justiției – în perioada mandatului nostru (ianuarie-august 2021 – n. red.) exista un blocaj al proiectului din cauza suspendării PUZ-urilor de sector. Blocajul risca să ducă la pierderea finanțării de la Banca Mondială. Am deblocat proiectul și am obținut aprobarea Băncii Mondiale de continuare a proiectului.”

3. „Participarea la elaborarea componentei de Justiție pentru PNRR – în perioada cât am fost în Minister se lucra la PNRR. Am asigurat colaborarea dintre MIPE și direcțiile ministerului pentru a include prioritățile Ministerului Justiției în PNRR. Cel mai ambițios proiect fiind cel de digitalizare a instanțelor prin programul ECRIS 5. Din păcate, nu cred că ECRIS 5 se va finaliza în timp util pentru rambursarea banilor prin PNRR.”

4. „Legea Dialogului Social – împreună cu deputatul și colegul meu, Cristian Seidler, am lucrat la forma actuală a Legii Dialogului Social, apotată în decembrie 2022. Această lege a fost unul dintre jaloanele esențiale în PNRR pentru reforma relațiilor de muncă și facilitarea colaborării între sindicate și angajatori.”

5. „Programul de internship pentru tineri de la Ministerul Justiției – am pus un accent deosebit pe accesul tinerilor la programul de internship din Ministerul Justiției. Am extins programul și am asigurat accesul mai multor tineri la experiența de internship dublând numărul de participanți.”

Top 5 priorități în Parlamentul European

1. „Muncim în Europa cu demnitate! Securitatea socială a cetățenilor români trebuie garantată atunci când aceștia lucrează în Europa. Lucrătorii români trebuie să se bucure de toate beneficiile la care au dreptul, precum pensie, ajutor de șomaj și orice alte ajutoare pentru întreținerea familiei. Cetățenii români trebuie să poată avea acces la sistemul de sănătate chiar și atunci când muncesc sau se mută într-o altă țară din Europa, în aceleași condiții ca și cetățenii respectivului stat membru.”

2. „Echilibrul între viața profesională și cea privată. În Parlamentul European îmi propun să lucrez la un proiect de inovare a formelor de muncă flexibilă, precum și promovarea formelor de muncă remote (de la distanță – n. red.) și hibrid. Consider acest proiect esențial pentru continuarea dezvoltării economice în Europa, având în vedere necesitatea de a ne adapta noilor nevoi ale forței de muncă.”

3. „Sănătatea mintală este un imperativ social și economic. Un obiectiv major de politică publică, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă, că cetățenii au acces egal la servicii de prevenire și de sănătate mintală în întreaga UE, iar reintegrarea și incluziunea socială ghidează acțiunile colective care abordează bolile de sănătate mintală. Eu îmi propun să promovez tema sănătății mintale ca o temă prioritară prin campanii publice de conștientizare și informare. Aceste campanii trebuie promovate în rândul copiilor în școli, al tinerilor în formele de învățământ superioare și al adulților la locul de muncă. Îmi propun să aduc pe agenda publică acest subiect în scopul creării unor politici publice europene și naționale care să finanțeze un sistem de sănătate mintală accesibil oricărui cetățean care se confruntă cu astfel de probleme.”

4. „Consolidarea sistemului de Justiție prin creșterea numărului de magistrați. Subdimensionarea sistemului de Justiție, printr-un număr insuficient de magistrați, conduce la întârzieri nejustificate ale soluționării dosarelor de mare corupție, ceea ce duce la prescrierea faptelor. Nu mai putem tolera această situație și voi lupta să întărim sistemul de Justiție. Concret, îmi doresc stabilirea unei norme europene de dosare ce pot fi soluționate de un magistrat, care să nu poată fi depășită la nivel național – pentru a fi crescută calitatea actului de justiție, cu termene rezonabile de soluționare.”

5. „Garantarea independenței magistraților și eliminarea influențelor în Justiție prin impunerea unor pedepse severe pentru acest tip de infracțiuni. Trebuie să eliminăm orice influențe ale politicului asupra procurorilor, să le dăm garanții suplimentare de independență și stabilitate, astfel încât aceștia să investigheze fără teamă actele de corupție cu care sunt sesizați. Din păcate, la acest moment, atâta timp cât numirea procurorilor șefi de rang înalt este întârziată și controlată politic, vom avea o Justiție slabă. Impunerea unor pedepse severe de la nivelul UE pentru traficul de influență, acte de abuz în serviciu sau orice tip de influențe asupra magistraților reprezintă un proiect vital la acest moment în România, dacă vrem să rămânem un stat de drept. Un aspect deosebit de important este punerea la dispoziție a unor resurse adecvate pentru procurorii și organele de urmărire penală din România, pentru a lupta împotriva corupției. E necesară asigurarea dotărilor necesare și mai ales a unui număr suficient de procurori și polițiști care să lucreze în DNA.”

10 întrebări-fulger

1. Care a fost cel mai bun președinte al României? Dar cel mai nociv? Sunt 5 variante: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis.

– Cel mai nociv: Ceaușescu, dar nici nu l-aș considera președinte. Așa, pot să zic Ion Iliescu cel mai rău, pentru că a distrus Revoluția. Aia a fost ce a făcut el atunci! A adus tot nomenclatura la putere și a distrus țara asta. Eu pe Ion Iliescu îl consider cel mai vinovat pentru ce s-a întâmplat cu toate privatizările și cu toate nenorocirile de atunci. Cel mai bun… Mie nu mi-a plăcut niciodată Iohannis! Constantinescu era un tehnocrat, cred. Dar nu cred că pe profilul țării ăsteia. Deci, eu aș merge pe Băsescu! Am zis de la început că sunt fan Băsescu! Domnule, câteodată avem nevoie de cineva care să zică: „Bă, până aici s-a furat și de aici se muncește!”. Și cred că, într-o oarecare măsură, a putut să facă asta la momentul ăla.

 2. Joe Biden sau Donald Trump?

– Biden! Oricând!

3. Uniunea Europeană / NATO sau suveranism?

– Uniunea Europeană + NATO.

4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?

– În două! Doamne, asta ar fi… Am scăpa România de nenorocirile astea de primari pe care le avem peste tot!

5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața, excluzându-l pe cel prezent.

– Eu trăiesc în oameni, eu nu trăiesc în locuri. Pentru mine, oamenii care sunt în jurul meu creează dorința mea de a locui acolo. N-am un loc. Eu sunt o nomadă în sufletul meu. Nu mi-a fost greu să fac tranziția de la Brașov la București, deși sunt niște comunități total diferite. Eu cred asta, că home is were your heart is (acasă e acolo unde e inima ta – n. red.). Iubesc marea, e adevărat, deci dacă Constanța nu ar mai fi administrată de toți primarii ăștia precum Radu Mazăre… Doamne ferește-ne că am putut să avem un astfel de primar! Mi-ar plăcea să fiu undeva, la mare.

6. Dacă ar trebui să părăsiți România, în ce țară ați pleca?

– E complicat! Îmi place foarte mult Noua Zeelandă.

– Ați fost acolo?

– Nu, am studiat foarte mult despre Noua Zeelandă. La un moment dat, am avut niște vise de emigrare, ca tot românul, că așa ne naștem. Și Noua Zeelandă a fost una dintre opțiunile mele, de care chiar m-am interesat destul de mult. Și dacă ar fi să mă duc și să nu mă mai întorc niciodată – da, Noua Zeelandă. Îmi place foarte mult și Italia, cred că italienii seamănă mult cu noi și sunt oameni veseli.

7. Viața la țară sau la oraș?

– Foarte complicat! Mă obosește Bucureștiul. Nu mi-ar fi frică de viața la țară. Ar fi, sigur, o schimbare totală pentru mine, dar am crescut până la 6 ani cu bunicul la țară. Orașul îți ia dintr-un timp pe care nimeni nu ți-l mai dă înapoi. Statul în trafic, alergatul… Probabil că n-o să pot niciodată să părăsesc orașul sau Bucureștiul definitiv. Dar în următorii ani, poate peste 10 ani, mă văd undeva, la țară, cultivându-mi roșiile mele (râde).

8. Concediu la mare sau la munte?

– La mare.

9. Mâncarea preferată?

– Tocănița de coaste de miel cu pătrunjel pe care o face mama.

10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?

– Jocurile Olimpice.

–––––––––––

Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.

Cod unic de identificare: 41240005.

–––––––––––

PORTRET DE CANDIDAT

* DAN BARNA, europarlamentare: „Regimul Iohannis ne-a dus mult mai aproape de modelul Belarus – Turcia – Ungaria decât de cel occidental. S-au depășit niște linii roșii care păreau de negândit chiar și în timpul regimului Dragnea”

* DOMINIC FRITZ, Primăria Timișoara: „Klaus Iohannis – o mare dezamăgire! Sper să nu ajungă în nicio funcție importantă în Europa!”

* STELIAN ION, Primăria Constanța: „Pentru mine, declicul s-a produs în 2014, când interesele găștii PSD-iste au ajuns și în cartierul copilăriei mele. Voiau să ridice un bloc de 6 etaje pe spațiul verde. Mi-am jurat că voi face tot ce pot pentru a-i împiedica”

* ALLEN COLIBAN, Primăria Brașov: „Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie la chiuvetă, cu apă din oala de sarmale”

* LUCIAN STANCIU-VIZITEU, Primăria Bacău: „În clasa a X-a am luat locul 3 la Olimpiada națională de Informatică. Am fost admis la Universitatea Drexler, din SUA, dar n-am avut bani. Așa că am făcut Politehnica din București, apoi masteratul și doctoratul în Franța, șef de promoție la Statistică și al doilea la Finanțe”

* CRISTINA PRUNĂ, europarlamentare: „Până la 4 ani am crescut la țară, în Bărăgan, într-un spirit foarte liber. Acum susțin cu fermitate politici liberale”

* RADU MIHAIL, europarlamentare: “La alegerile din 2000, în turul 2, am avut senzația acută că-mi va putrezi mâna dacă-l votez pe Iliescu”

* CORINA ATANASIU, europarlamentare: „În anii ’90 am făcut voluntariat la Salvați Copiii. Lucram cu copiii străzii, prindeam pedofili cu Europolul”