Allen Coliban e brașovean get-beget. La 45 de ani, are deja un mandat de senator și unul de primar al Brașovului, deși nu se gândea că va face vreodată politică. Acum candidează pentru un al doilea mandat de primar, tot sub steagul USR. Are un CV spectaculos, iar prenumele său – neobișnuit pentru spațiul valah – a fost ales de tatăl lui, profesor de fizică, inspirat de omul de știință american James Van Allen, care în 1958 a descoperit centura de radiații din jurul Pământului.
Allen Coliban s-a născut în Șcheii Brașovului, pe 3 iunie 1979. A terminat Liceul Andrei Șaguna din orașul său, fiind a opta generație de “șaguniști” a familiei.
A urmat cursurile facultății de Automatică și calculatoare (fără licență), ale Universității Politehnice București, iar din 2015 este licențiat al Facultății de Management a Universității Transilvania din Brașov.
Bunicul din partea tatălui, Ion Coliban, a fost multiplu campion național la schi alpin, a participat la trei Olimpiade, iar în 1946 a devenit primul campion balcanic român.
Pășind pe urmele înaintașului său, Allen Coliban e și el pasionat de sport. De fapt, e un polisportiv. A făcut performanță în curling, schi, baschet, orientare, mountain biking, șah, tenis și adventure racing. A reprezentat România la nivel internațional în curling și adventure racing.
Vorbește fluent engleza și franceza și se descurcă în italiană și spaniolă.
Se descrie ca fiind un om onest și loial, harnic și orientat spre rezultate. Sportul i-a întărit anduranța și spiritul de echipă. Se adaptează ușor, învață repede și se descurcă grozav în medii multiculturale, remarcându-se prin excelente abilități de comunicare.
Între 1998 și 2010 a lucrat în IT, ca programator și analist, apoi ca project manager, iar în următorii 8 ani (2010-2018) a fost consultant și trainer în strategie organizațională, business development și fonduri europene.
Allen Coliban a fost președinte al Federației Române de Curling, responsabil cu dezvoltarea și managementul acestui sport în România.
Timp de 5 ani (2012-2017) a lucrat pentru Federația Mondială de Curling, fiind responsabil cu dezvoltarea acestui sport în lume și organizarea de competiții internaționale, cursuri și stagii de pregătire.
Între decembrie 2016 și octombrie 2020, Allen Coliban a fost senator de Brașov, din partea USR, concentrându-și activitatea pe rezolvarea problemelor de mediu (în calitate de președinte al Comisiei de Mediu pentru 4 sesiuni parlamentare) și a infrastructurii de transport. S-a remarcat ca inițiator al “DNA-ului Pădurilor”, al Legii Mirosurilor și al pachetului de legi pentru calitatea apei potabile.
Pe 27 septembrie 2020, Coliban a fost ales primar al Municipiului Brașov, din partea Alianței USR-PLUS, formațiunea care a obținut și cel mai mare procent în Consiliul Local Brașov. A depus jurământul și a preluat funcția de primar o lună mai târziu, pe 28 octombrie 2020.
În calitate de primar al Brașovului, Allen Coliban și-a propus să dezvolte orașul într-o direcție modernă și sustenabilă. Prioritățile sale includ îmbunătățirea infrastructurii, promovarea turismului și a culturii locale, dar și creșterea calității vieții pentru toți locuitorii orașului. Colaborarea strânsă cu brașovenii și implicarea activă a cetățenilor în procesul decizional sunt aspecte centrale ale mandatului său.
Allen Coliban este cunoscut pentru abordarea sa deschisă și transparentă în comunicare, fiind mereu disponibil să asculte nevoile și preocupările locuitorilor. El promovează o guvernare responsabilă și eficientă, concentrându-se pe rezultate concrete și durabile pentru Brașov.
Prin viziunea sa bine conturată și pasiunea pentru dezvoltare, Coliban reprezintă o sursă de inspirație pentru comunitatea locală și pentru administrația publică din întreaga țară.
De-a lungul timpului, Allen Coliban a reprezentat municipiul Brașov la numeroase conferințe, cimpozioane și forumuri, la unele dintre acestea în calitate de speaker – de la Davos la Barcelona, de la Modena la Tampere și de la Grenoble la Chișinău.
Interviul de mai jos dezvăluie un personaj cu biografie spectaculoasă, principii ferme și ambiții mari. Ambiții care se referă mai puțin la el și mai mult la comunitatea pe care o reprezintă.
„Am fost șoim al patriei și pionier. La pionieri, mai întâi am fost stegar. La primele alegeri libere, m-au ales comandant de grupă, am primit șnurul roșu”
Reporter: Domnule Coliban, ce amintiri vă trimit cu gândul în copilărie? Ați fost șoim al patriei, pionier, UTC-ist, cum se întâmpla pe vremuri?
Allen Coliban: Am fost și șoim al patriei, și pionier. La pionieri, mai întâi am fost stegar. O dată era să leșin, stând băț cu steagul în mână. Aveam o comandantă de detașament care ținea niște discursuri sinistru de lungi, învățate pe dinafară. Și chiar mi se înmuiaseră picioarele, dar am reușit cumva să nu cad. La primele alegeri libere, m-au ales comandant de grupă, am primit șnurul roșu. Poate că a contribuit la asta și dârzenia cu care ținusem steagul. Apoi am fost șef de clasă – și în gimnaziu, și în liceu.
Reporter: Dar amintiri de vacanță?
Allen Coliban: La Costinești, unde mergeam la mare cu ai mei, stăteam la gazdă, în Schitu. În fiecare zi, traversam calea ferată, mergând pe jos, prin colb, până în Golful Francez, la plajă. Dezvoltasem o metodă de a determina de cât timp a trecut trenul, după temperatura șinelor.
Reporter: Cel mai bun prieten din copilărie – cine a fost, ce mai face?
Allen Coliban: Cel mai bun prieten era Bobo, vecinul meu din Șchei. Era cu un an mai mare, meșotist. În vacanțe eram nedespărțiți. Îmi amintesc o noapte de iarnă în care stăteam fiecare pe sania lui, ne uitam la cer și ne-am ales câte-o stea. A mea era Alnilam. E steaua centrală din Centura lui Orion, n-ai cum s-o ratezi. Bobo are și el acum familie, copii cam de vârsta fetelor mele.
Reporter: Mai țineți legătura?
Allen Coliban: Nu mai stă în Șchei, ne mai întâlnim prin oraș.
„Am mâncat înghețată și am jucat fotbal până au venit părinții lui Emil și ne-au băgat pe toți în ședință”
Reporter: Cum ați traversat comunismul?
Allen Coliban: Nu pot uita conservele de carne chinezești, care pentru mine reprezentau gustul vacanței. Când plecam cu ai mei la mare, luam cu noi tot stocul de conserve, primite de ai mei la întreprindere și stocate în debara. Îmi amintesc umilințele trăite de părinți, cu cartelele de pâine, cu cozile, cu galantarele goale. Îmi amintesc șarlota de fistic de la Prodlacta, înghețata care semăna cu pachetul de unt. La un moment dat era una albă, cu aromă de rom, delicioasă. Aveam un chioșc lângă bloc, la tanti Mia. Lângă chioșc era un părculeț, unde jucam noi fotbal. Într-o zi, a venit la noi colegul meu de clasă, Emil Bulgărea, cu un portmoneu atârnat la gât, în care avea 50 de lei. Era o sumă enormă pe atunci. A zis: “Gata, facem petrecere!”. Ne-am cumpărat o minge nouă, de 35, de la librăria din blocul de lângă, apoi ne-am luat un tort de înghețată. Și am mâncat înghețată și am jucat fotbal până au venit părinții lui Emil și ne-au băgat pe toți în ședință. Chiar nu pricepeam unde greșiserăm. Pentru noi, fusese cea mai frumoasă zi.
Reporter: Alte năzdrăvănii ale copilăriei?
Allen Coliban: Prin ’87 a început șantierul de lângă Universal, unde fusese o casă de protocol a partidului, pe care au demolat-o. Am crescut cumva pe șantierul ăla, unde acum e centrul de afaceri Cristiana. Mai întâi au apărut ditamai fundațiile, apoi s-a ridicat clădirea nouă, etaj cu etaj. La Revoluție, ajunsese până la etajul 4, dar rămăseseră puțurile de lift goale, scările neterminate, schele. Acolo ne jucam noi “Pac-pac”, ne băteam cu cornete, aveam puști cu câte șase țevi.
„Când eram mic, am căzut cu tot cu chiuveta în care mă spălau. Era o coregrafie complicată: țineai cu o mână copilul și pivotai spre oala de sarmale, de unde luai cu ibricul apă caldă și turnai pe el. La o pivotare din asta, când s-a întors mama, eram pe jos, între cioburi. Am și acum o cicatrice, la piciorul stâng”
Reporter: Familia cum se descurca?
Allen Coliban: Mama avea o carte de rețete, se chinuia să facă prăjituri cu un singur ou. Eram pe lista de la întreprindere pentru televizor color, pe poziția 320. Se dădeau câte 3 pe an și făcusem calculul că o să îmbătrânesc înainte să ne înlocuim televizorul Sport. Mama era biochimistă, a lucrat la Nivea, în cercetare. Cum știa și engleză, au trimis-o la Bratislava, la unul din târgurile de cosmetice din blocul estic, unde prezenta și Nivea ultimele produse. La prima delegație, când eu aveam 4-5 ani, a făcut foamea și mi-a adus o bicicletă cehoslovacă, din diurna primită. Tot în vremea aceea aveam un unchi cu vreo 10 ani mai mare, care avea un LEGO din RDG, cu piese albastre. Mă fascinau piesele alea, care chiar se îmbinau, spre deosebire de cele românești, care mă făceau să mă simt un etern Meșter Manole.
Reporter: Se tăiau curentul, gazele, apa caldă?
Allen Coliban: Mi-am făcut temele la lumânare, am făcut baie în oala de sarmale. Îmi amintesc de Agentul Termic, un soi de Agentul 007. Din când în când, tata se enerva și suna la centrală: “Dați drumul la agentul termic, vă rog!”. Evident că nu se întâmpla nimic, așa că încălzeam apă pe sobă, în cea mai mare oală, cea de sarmale, și ne spălam în cadă. O dată, când eram încă mic, am căzut cu tot cu chiuveta în care mă spălau. Era o coregrafie complicată: țineai cu o mână copilul și pivotai spre oala de sarmale, de unde luai cu ibricul apă caldă și turnai pe el. La o pivotare din asta, când s-a întors mama, eram pe jos, între cioburi. Am și acum o cicatrice, la piciorul stâng.
Reporter: Dar aveți ce povesti!
Allen Coliban: Am avut pick-up, pe care învățasem să pun discuri probabil înainte să învăț să merg ca lumea. Trăgeam niște sertare și mă urcam pe ele ca să ajung la pick-up. Altă pasiune era să sun oameni la telefon. Eram un soi de call center. Formam numere la întâmplare și mă găseau ai mei vorbind cu diverși. Nu mai știu ce le ziceam. Aveam mai puțin de 4 ani pe atunci, stăteam în blocul de garsoniere de lângă gară. Îmi plăcea să arunc cu păpuși de la balcon, de la etajul 4. Diverși oameni buni la suflet le strângeau și le aduceau înapoi. Toate astea au fost documentate de tata, care avea aparat foto și își developa singur fotografiile.
„La Revoluție, a intrat un glonț prin geamul sufrageriei, a făcut o gaură în perete și s-a oprit pe fotoliu”
Reporter: Cum ați trăit Revoluția?
Allen Coliban: Până la Revoluție, a fost revolta de la Brașov, din 1987. Se auzeau zgomote afară și vedeam pe geam oameni trecând pe bulevard. Semăna a manifestație, dar cum nu aveam conceptul de revoltă, ne-am gândit că e vreo paradă. Apoi ne-am dat seama că era ceva diferit, că se striga cu patos, cu furie. Ai mei nu m-au lăsat să cobor, dar aveam niște vecini mai mari care au ieșit și ne spuneau ce se întâmplă: că au aruncat tabloul cu Ceaușescu pe geam, că au găsit salam de Sibiu. Seara, erau militari la fiecare scară de bloc, care legitimau pe toată lumea.
Reporter: Iar decembrie 1989?
Allen Coliban: Revoluția m-a prins inițial tot în blocul de lângă teatru. Nu știu cum se face că pe 21 decembrie aveam televizorul pornit, când a început agitația în Piața Palatului. L-am văzut pe Ceaușescu vorbind, apoi agitația din balcon. Cum ai mei ascultau Europa Liberă, știau deja ce se întâmplase la Timișoara. Când s-a întrerupt transmisia, m-au dus la bunici, în Șchei. Pe 23, când a început să se tragă la Brașov, ai mei s-au băgat în baie, care era locul cel mai ferit, nefiind niciun geam. Au făcut bine, pentru că, la un moment dat, când s-a tras, a intrat un glonț prin geamul sufrageriei, a făcut o gaură în perete și s-a oprit pe fotoliu. Era un glonț ciudat. Gaura a rămas și acum, să ne amintească de Revoluție. Pe 25 decembrie, de Crăciun, au venit și ai mei în Șchei, la bunici. Se înghesuiseră acolo, ca niște refugiați, toți membri de familie care se adunau de obicei la noi acasă, la masă. Așezați care pe unde își găsise fiecare un locșor, ne uitam la televizor. Era tensiune în aer, o anticipare legată de procesul anunțat după ce l-au prins pe Ceaușescu. Apoi, târziu, au arătat doar când l-au împușcat. A fost ciudat, un sentiment bizar de eliberare, deși muriseră niște oameni. Dar nu era neapărat sentimentul de dreptate.
„Schiam cu frică în Grădina lui Țimăn, ne uitam în jur, să nu fie teroriști pe-acolo… Teroriștii, însă, sunt acum. Au distrus Grădina lui Țimăn, au turnat asfalt. Ăștia-s teroriștii!”
Reporter: Aveați 10 ani…
Allen Coliban: În iarna aceea am stat mai mult în Șchei, la bunici, și-mi amintesc că, la un moment dat, ne-am dus la schi în Grădina lui Țimăn. Și erau tot felul de zvonuri, se spunea că sunt teroriști în Poiana Aviatorilor din Poiană, că urmează să atace. Când eram în Grădina lui Țimăn, aveam toți o doză de frică, ne tot uitam în jur, să nu fie teroriști pe-acolo… Teroriștii, însă, sunt acum. Au distrus Grădina lui Țimăn, au turnat asfalt. Ăștia-s teroriștii!
Reporter: Iar după ce s-a isprăvit și cu “teroriștii”, în ’89?
Allen Coliban: După Revoluție, era peste tot o atmosferă ciudată. O libertate cu care nu știai ce să faci. Inclusiv la școală, mai făceam câte-o manifestație. Așteptam să vină ajutoarele, ne chemaseră la școală. Când a venit camionul, pe care l-am așteptat vreo 4 ore, am primit un tub de pastă de dinți.
Reporter: Ce-ați fi dispus să povestiți despre familia dvs.?
Allen Coliban: Familia mi se pare cel mai important lucru. E cuib, e locul unde te odihnești, te hrănești, te încarci, unde oferi. În copilărie, eram de fapt mai multe familii. Una era neamul de pe linia tatălui (bunicul a avut 13 frați și surori, dintre care au ajuns la maturitate 7). De Paște, familia asta numeroasă se aduna în casa din Șchei, care devenea la propriu neîncăpătoare, copiii se jucau afară în curte sau pe stradă. Alta era familia din partea mamei, cu verii din partea fratelui mamei și nenumărați veri de-ai doilea, de la verii mamei. Unul dintre veri avea televizor color, la el mergeam să vedem cursele de Formula 1. Alt văr, al lui tata, avea video: am văzut la el “Rasputin” sau “Doctor Jivago”.
Reporter: Cum vă înțelegeați – atâtea suflete pe metru pătrat?
Allen Coliban: Exista în familie o cultură a dezbaterii și, odată cu ea, imposibilitatea să fim toți de acord. Bunicul din partea mamei avea și el teoriile lui. Tata era mai degrabă pe argumentare și fundamentare științifică. Bunicul era mai poet. Din înfruntarea lor, ieșeau discuții tare faine. S-a păstrat și acum spiritul, deși, fiind în vâltoarea evenimentelor, preferăm să vorbim despre altceva decât politică.
„Lucram pentru niște norvegieni, niște proiecte bizare. Primul proiect predat a fost un atlas geografic, în Delphi 4. Lucrând atunci jumătate de normă, deja câștigam mai mult ca taică-miu, care era profesor la Universitate”
Reporter: Cum ați trecut la “noua societate”?
Allen Coliban: După Revoluție, mama și-a făcut propria firmă de cosmetice. A luat antreprenoriatul în piept, cu tot cu credite, pentru care atunci, printre garanțiile depuse, era inclusiv biroul meu. Își luase și calculator, așa că, încă din clasa a 7-a, mă duceam la ea să lucrez la PC. Mă fascina Corel Draw. Ca să învăț, am început să mă duc la o tipografie din Brașov, care avea niște calculatoare mai avansate. Aveau și imprimantă laser. În clasa a 9-a, m-am apucat să fac cărți de vizită, la început pentru ai mei, apoi pentru prietenii lor. Așa am început să-mi câștig propriii bani. Apoi, împreună cu alți colegi pasionați de programare ca și mine, am început să facem bucăți de softuri. Mi-ar fi plăcut să fac și la facultate Corel Draw, să mă specializez în grafica vectorială. Dar nu exista așa ceva. Așa am ajuns la Calculatoare, la Politehnică. Doar că programarea propriu-zisă începeai s-o înveți de-abia în anul III, iar la laboratoare aveau niște calculatoare foarte vechi. Cum eu deja lucram în Delphi, am văzut un anunț la avizier, că se caută programatori. M-am dus la interviu, împreună cu un coleg de grupă, și ne-au angajat pe amândoi. Lucram pentru niște norvegieni, niște proiecte bizare. Primul proiect predat a fost un atlas geografic, în Delphi 4. Lucrând atunci jumătate de normă, deja câștigam mai mult ca taică-miu, care era profesor la Universitate.
Reporter: Ați prins culoarul norocos în viață.
Allen Coliban: Am început să lucrez din anul I de facultate. Faptul că-mi găsisem un job și învățam pe bune programare, ce se cerea în piață, era motiv de mândrie, de admirație din partea colegilor și îmi dădea independența financiară pe care mi-o doream. În anul II aveam deja propria firmă de programare. În anul III am început alături de niște prieteni să lucrăm la primul joc românesc. A fost proiectul nostru, pe care speram să-l finalizăm și să-l vindem unui publisher de jocuri. Găsiserăm și un soi de agent, căruia eram pregătiți să-i dăm comision. Vehiculam, în planurile noastre, niște sume astronomice, cu care plănuiam să ne luăm un iaht și să plecăm în jurul lumii (mie fiindu-mi rău de mare și nefiind un foarte bun înotător!). Am ajuns până la faza de demo, doar că agentul a încercat să ne tragă în piept. S-a spulberat visul, trebuia să ne întoarcem la o muncă din care să și câștigăm. Dar dezamăgirea a fost dură, mi-am jurat atunci că nu mai fac în veci programare.
„Din ce câștigam iarna ca instructor de schi, vara mergeam pe la concursuri de adventure racing și pe munte”
Reporter: Și a urmat o nouă etapă a vieții…
Allen Coliban: M-am făcut instructor de schi, cu acte în regulă. Din ce câștigam iarna ca instructor de schi, vara mergeam pe la concursuri de adventure racing și pe munte. Tocmai murise bunicul și voiam să fac, în memoria lui, o antologie a schiului românesc, să adun acolo poze și povești. Am încercat atunci să înregistrez domeniul schi.ro, însă domeniile .ro erau tare scumpe, așa că am căutat schi.go.ro. Acest domeniu era al echipei de schi a Politehnicii. Și uite-așa am ajuns să merg, cu această echipă, în cantonamente și la competiții.
Reporter: Dar a apărut un nou punct de inflexiune…
Allen Coliban: În 2008, odată cu criza, a scăzut și domeniul IT. În schimb, apăruseră fondurile europene, pe care puțini se pricepeau să le atragă. Așa că am învățat să scriu proiecte și mi-am făcut propria firmă de consultanță și project management. Apoi, în 2010, m-a apucat nebunia cu curlingul. În 2012 m-am angajat responsabil cu competițiile și dezvoltarea la Federația Internațională de Curling. Era un job, la început part time, care-mi permitea să muncesc de oriunde și să organizez competiții, aproape în fiecare lună, ca delegat tehnic.
Dispariția tragică din familie și apariția providențială a lui Nicușor Dan
Reporter: Când, cum și de ce ați intrat în politică? De ce la USR?
Allen Coliban: În 2015 am avut o dramă în familie. O rudă apropiată a fost lăsată să plece din spital, deși nu era lucidă, și a murit pe câmp, înghețată. Și n-a fost doar problema cu spitalul. Ancheta care a urmat a arătat că se întâlnise, în drumul ei, cu 7 persoane certe, identificate. Nimeni nu s-a gândit atunci că un om în vârstă, îmbrăcat în pijama, cu papuci de cârpă în picioare, n-are ce căuta afară noaptea, pe ger. Nenorocirea asta mi-a ridicat atunci serioase întrebări legate de halul în care ajunsese țara asta. Au urmat Colectiv, Hexi Pharma. Mă mutasem la Londra și tocmai primisem o ofertă să fiu manager la cel mai mare club de curling din Scoția, un job care îmi permitea să lucrez în continuare și la Federația internațională. Dar Nicușor Dan tocmai candidase pentru a doua oară la alegerile locale din București și, în diverse grupuri civice, apăruseră discuții despre faptul că în Brașov nu aveam o asemenea opțiune. Și m-a sunat un fost coleg de “generală”, care mi-a spus că Nicușor se extinde la nivel național. Eram în țară, tocmai plecam la mare. Când m-am întors de la mare, l-am sunat. Și așa a apărut USR-ul la Brașov.
Reporter: Era prima întâlnire cu politica?
Allen Coliban: Până atunci, niciodată nu considerasem că politica e o opțiune. Dar când a apărut Nicușor, părea că o persoană din afara cercului politic, cineva cu care ai ieși la o bere, își asumă o misiune nebunească, asemeni unui Don Quijote. În România, după Colectiv și Hexi Pharma, nu mai existau nici perspective, nici speranță. Și uite, apăruse cavalerul pe cal alb, fără mari șanse, și generase această mișcare. Pe de-o parte, voiam să-l ajutăm, pe de altă parte, simțeam că a venit momentul nostru să schimbăm ceva. Era un demers totalmente lipsit de garanții. Și totuși, încă din 2012, Nicușor reușise să crească o pătură atât de largă de suport. Ajunsese vârful de lance al unei generații, cu o mulțime de oameni creativi implicați voluntar, într-o formă total atipică și construită foarte la firul ierbii, om cu om. Când Nicușor și-a propus să ducă oameni în Parlament, ne-am propus să-l ajutăm, să găsim cei mai potriviți oameni. Asta a fost energia.
„Conștiința că așa nu se mai poate și nevoia de altceva. Dacă noi n-o facem, cine altcineva?”
Reporter: Ați candidat, ați ajuns senator “din prima”.
Allen Coliban: La început, apărea din când în când întrebarea: “Cine vrea să candideze?”. Și majoritatea spuneau că vor doar să ajute, că trebuie să găsim cei mai buni candidați. Misiunea era să ajungem acolo, să arătăm ce se întâmplă și, prin asta, să forțăm o schimbare a clasei politice. Venind după niște alegeri locale pline de dezamăgire, era clar că exista o energie latentă în societate. Conștiința că așa nu se mai poate și nevoia de altceva. Și era clar că, dacă noi n-o facem, cine altcineva?
Reporter: Dezamăgiri în activitatea de senator?
Allen Coliban: Ca senator, cea mai mare dezamăgire a fost lipsa dezbaterilor. Însuși sensul etimologic al cuvântului “parlament” ține de discuții, de dezbateri, de dialog. În Parlamentul României, niște șmecheri din prima bancă ridică mâna, iar cei din spate fac și ei la fel. E o structură coordonată de un număr restrâns de decidenți, unde deciziile nu se iau în baza unor confruntări de idei. Altă dezamăgire a venit din faptul că, deși activitatea e bine structurată, împărțită pe domenii, comisii, roluri, deși făceam în comisia și clusterul de mediu o mulțime de lucruri, mesajele noastre ajungeau la un număr foarte limitat de oameni conectați la acele teme.
Reporter: Și dezamăgiri în mandatul de primar?
Allen Coliban: Ca primar, ai tot timpul o sabie deasupra capului. Oricât ai alerga, pentru a face lucruri să se întâmple, reușești să termini mult mai puțin decât ți-ai propus. Pentru un oraș de dimensiunea Brașovului, volumul de probleme și doleanțe e enorm. Sunt sute de oameni care au probleme de raportat, în fiecare zi. Zeci de oameni pe săptămână care vor să se vadă cu primarul, pe diverse teme. Nu ai cum să duci un asemenea volum. Dacă aș acorda fiecăruia jumătate de oră, ar însemna să mă ocup doar de audiențe. Asta, trecând peste semnarea documentelor, care ia cel puțin două ore, în fiecare zi. 25% din timp doar semnezi hârtii. În toată goana asta, am lucrat prea puțin la setarea așteptărilor. La a explica fazele pe care le parcurge un proiect și cât durează fiecare. Așteptările sunt adesea disproporționate și generază un sentiment de neîmplinire, de frustrare – de ambele părți.
„Nu vreau să mă gândesc la scenariul altor patru ani de blocaje și de luptă în tranșee”
Reporter: Concluzii, după aproape 4 ani la Primărie?
Allen Coliban: În continuare, cred că politica trebuie făcută cu cât mai puține compromisuri, fără tranzacționisme ascunse, de genul “votezi cu mine și îi dau verișoarei tale un post”. Ar trebui clarificat ce înseamnă jurământul depus și ce înseamnă reprezentarea interesului comunității. Ar trebui să discutăm despre cum facem proiectele mai bune, nu să căutăm nod în papură. Relația cu o majoritate ostilă în Consiliul Local e ceva ce n-aș mai vrea să trăiesc. La al doilea mandat, voi face toate eforturile să nu se mai întâmple. Și nu înspre a omorî dezbaterea, ci tocmai înspre a avea o dezbatere reală.
Reporter: Există mari frânari în Brașov?
Allen Coliban: Da – PNL și PSD, care, de fapt, sunt o sumă fixă de oameni, cu care am avut discuții unu la unu. Forța din spate e Scripcaru, fostul primar etern al orașului, care i-a coordonat și pe unii, și pe ceilalți, cu o misiune foarte clară: nu lăsați să-i iasă lui Coliban lucruri, ca să putem spune în 2024 că nu i-a ieșit nimic, că venim noi să salvăm! Pentru ei nu există ideea că, în acest mandat, am făcut împreună niște lucruri pentru brașoveni.
Reporter: Cu cine se poate colabora onest în Consiliul Local Brașov – cu PNL sau PSD? USR are 12 consilieri, PNL – 11, iar PSD – 4. Cum faceți majoritatea? Colaborează sau vă blochează proiectele proiectele?
Allen Coliban: Problema pornește de la lideri. Stilul unei organizații e dat de stilul conducerii. Cred că există lideri cu care se poate colabora. La municipiu, liderii locali de la PNL și PSD au fost sub controlul și bagheta lui George Scripcaru. Cred că, după alegerile din 9 iunie, în contextul rezultatului pe care îl prevedem, aceste două partide vor trebui să se reformeze. Un rezultat prost pentru “comasați” va necesita o reformă adâncă, la nivel municipal, pentru ambele organizații. Și e normal ca un partid să se reorienteze, în funcție de opțiunea electoratului. Un vot puternic al electoratului împotriva “comasaților”, după 3 ani și jumătate în care au blocat orice, îi va obliga să se schimbe. Nu vreau să mă gândesc la scenariul altor patru ani de blocaje și de luptă în tranșee. Iar dacă, prin absurd, se va întâmpla, voi fi, ca și în primul mandat, primarul dialogului și al negocierilor pe proiecte. Am demonstrat că, având sprijinul cetățenilor, pot obține majorități și într-un Consiliu ostil. Însă ce nu au înțeles cei care mă acuză că nu mi-am apropiat și mai mult Consiliul Local este că eu niciodată nu voi obține consens pentru proiectele orașului tranzacționând beneficii personale, așa cum obișnuia să facă fostul primar.
„N-aș lăsa postul de primar pentru unul de ministru”
Reporter: De ce primar și nu senator, deputat sau europarlamentar?
Allen Coliban: Orașele sunt motorul schimbării, locul unde poți schimba mentalități și percepții, unde le poți reda oamenilor speranța. Oamenii îți acordă încrederea lor, iar dacă muncești eficient, în slujba comunității, omul percepe beneficiile. E ceva ce nu poți avea ca parlamentar. La nivel de oraș sunt probleme reale, a căror rezolvare stă în puterea ta. Pentru reașezarea relației dintre cetățean și politician, rolul de primar e cel mai important.
Reporter: Dacă vi s-ar propune să fiți ministru, ce minister ați alege? De ce?
Allen Coliban: După activitatea din Comisia pentru mediu și după coordonarea clusterului de mediu din USR, eram pe o poziție favorită pentru Ministerul Mediului. Dar n-aș lăsa postul de primar pentru un post de ministru. Ca primar, ai un mandat garantat, știi că te bazezi pe patru ani în care îți poți planifica lucrurile. Media mandatelor de ministru al Mediului în România este de sub un an. Pentru reforme, e mult prea puțin, nici măcar aparatul nu apuci să-l reformezi.
E meci greu… / FOTO: Arhiva personală Allen Coliban
„Soluția nu e să validezi un mod de lucru clientelar, cerșitul la baron”
Reporter: Cum i-ați caracteriza pe foștii colegi din USR care au plecat la alte partide? În particular: cazul primăriței din Orașul Victoria, trecută direct la PSD.
Allen Coliban: Rostul nostru este să schimbăm societatea în bine. Or, pentru asta, trebuie să schimbăm clasa politică în bine. Cum o facem? Obținând rezultate, demonstrând că suntem capabili, că se poate fără furt, fără clientelism. Cred că secvența asta le scapă unora. Că nu contează doar rezultatele. Ratăm partea principală a discuției, că trebuie să forțăm clasa politică să se schimbe. Înțeleg presiunea unui primar care spune că, în lipsa banilor la buget, nu-și poate duce la capăt proiectele necesare comunității. Dar soluția nu e să validezi un mod de lucru clientelar, cerșitul la baron. Scopul nu e doar să finalizezi un obiectiv de investiții. Scopul e ca oamenii care șantajează politicul, pe banii noștri, să plătească. Au murit oameni în “89 ca să fim liberi – aici intră și libertatea de asociere. Cum să-mi faultezi mie comunitatea locală, de la centru, pentru că eu, primar, sunt din alt partid decât al tău? Acest mod de lucru ar trebui inclusiv investigat de către procurori. Din păcate, traseismul e acceptat ca normalitate.
„În 2000 l-am votat pe Isărescu și în turul 2: mi-am desenat singur o căsuță pe buletinul de vot, pe care erau tipărite doar două nume – Iliescu și Vadim”
Reporter: Cât de important e, în Brașov și la nivel național, că s-a făcut Alianța Dreapta Unită (USR – PMP – Forța Dreptei)?
Allen Coliban: Dreapta Unită înseamnă să faci doi pași în spate din linia fermă a puritanismului politic, în direcția în care societatea pare dispusă să se schimbe. Există și calea idealistă, cu puține șanse de a convinge majorități, dar cu misiunea de a da un exemplu, de a bate o cale nouă, care să devină, în timp, din ce în ce mai largă. Dar există și urgența de a se uni niște forțe, împotriva unui monstru, a unui mamut politic – acest partid comasat. Astfel, Alianța Uniți pentru Brașov s-a coagulat organic în jurul singurului candidat de dreapta la Primăria Brașov.
Reporter: Când ați votat prima dată? Pe cine?
Allen Coliban: Prima dată am votat în 2000, cu Isărescu. Și în turul 2, tot cu Isărescu: mi-am desenat singur o căsuță pe buletinul de vot, pe care erau tipărite doar două nume – Iliescu și Vadim. În 2014 am stat la coadă la ambasadă să votez Iohannis. În 2012 și 2016, la nivel local am votat FDGR (Frontul Democrat al Germanilor din România – n. red.).
„În Brașov, dacă ai două ore de timp liber, poți face în ele lucruri pe care în alte orașe le visezi doar pentru concedii”
Reporter: Descrieți orașul și județul Brașov în câteva fraze! Situația actuală, potențial, perspective.
Allen Coliban: Brașovul are echilibrul perfect între oportunitățile pe care le oferă, pe de-o parte, și conexiunea cu natura, cu tot ceea ce înseamnă relaxare, mișcare în aer liber. Poți lucra într-o multinațională, iar dimineața să te duci la schi. Sau să ieși de la job la 5 după-amiază și să urci în Postăvaru, să bei un ceai la cabană. E un oraș în care avem istorie, avem multiculturalitate, avem sport, acum avem și evenimente culturale. În ziua de azi, e orașul ideal. Și am simțit încă din liceu că Brașov e locul în care îmi doresc să rămân să trăiesc. Județul, în schimb, pare gripat, trebuie trezit din amorțire. La gradul său ridicat de urbanizare, ar putea fi asemănător Bavariei germane. Și totuși, la 10-20 de kilometri de Brașov, ai sărăcie lucie și lipsă totală de perspectivă. Cred că e momentul ideal pentru o schimbare, iar Uniunea Europeană ne poate asigura și fondurile necesare, odată cu obligația de a gândi integrat zonele metropolitane. De aceea, îl susțin pe colegul meu, senatorul Irineu Darău, candidat la președinția Consiliului Județean, să aducă în 2024 schimbarea la nivelul județului, așa cum am adus-o eu, împreună cu echipa mea, la municipiu, începând cu 2020.
Reporter: Cu ce vă mândriți în afara politicii?
Allen Coliban: Pe scurt. 1. Am două fete minunate, care cresc frumos în Brașov. 2. În anul doi de facultate, mi-am făcut propria firmă. 3. Am fost în echipa care a adus la stadiul de demo primul joc video românesc. 4. Am luat un premiu național pentru o soluție de management de documente și registratură. 5. Am schimbat părerea unor oameni importanți despre România.
Reporter: De ce nu are Brașovul echipă în prima ligă la fotbal, nici măcar în a doua? Există vreun plan în această direcție?
Allen Coliban: Din păcate, oamenilor care au tot fost băgați în față le lipsește o cultură de bază, ce ține de management, în special financiar. N-am găsit niciunul care să vină cu un buget, incluzând mecanisme de urmărire a execuției. Pentru toți primează componenta de impresariat, transferurile și comisioanele. Niciun interes pentru sănătatea financiară a clubului – de asta avem atâtea falimente, de asta fotbalul românesc e într-o eternă renaștere. Brașovul are o poveste faină: cea a echipei făcute de suporteri, după ce clubul fanion a dat faliment. S-au apucat să învețe și management, să-și ia certificări și licențe. Aceasta cred că e atitudinea corectă: o formă de management participativ, în care suporterii sunt consultați, țin aproape, ba chiar finanțează o mare parte din activitatea echipei. E o formă sănătoasă, care merită susținere. Pentru prima dată, există acum finanțare pe ghidul de performanță pentru clubul suporterilor, pornită de la un plan pe termen mediu și lung: mai întâi salvarea de la retrogradare, apoi promovare în liga a doua și așa mai departe. Am cerut bugete realiste, decente, pentru fiecare etapă, iar până acum atitudinea a fost corectă. Pentru a avea un club de succes, trebuie stabilitate și predictibilitate, inclusiv financiară. Finanțarea a fost acordată în mod competitiv, și acesta este modul cum cred că ar trebui să continuăm. În plus, sunt niște energii care trebuie să se adune. Există și varianta ca mai multe cluburi mici, unele care acoperă partea de academie, să se unească într-un singur proiect, care să primească și brandul. Printr-o procedură competitivă, bazată pe criterii clare, le putem acorda și finanțare, în special în primele etape. E important, însă, să se implice și factorul privat. Iar odată ce echipa ajunge în prima ligă, finanțarea publică ar trebui să devină minoritară. Există în țară modele care pot fi aplicate și la Brașov. Avem toate ingredientele: pasiunea suporterilor, povestea frumoasă a clubului înviat din cenușă, iar ca autoritate locală ar trebui să ne implicăm mai puțin în managementul sportiv și mai mult în a stabili criterii de lucru și modalități transparente de urmărire.
„Iohannis a ajuns o caricatură, o țintă a miștourilor”
Reporter: Cum ar arăta un scurt portret al lui Klaus Iohannis?
Allen Coliban: De unde era speranța noastră, a tuturor, venită să garanteze și reforma în educație, și lupta anti-corupție, a ajuns să fie o caricatură, o țintă a miștourilor. Am pierdut cu toții timp important. Îl consider principalul vinovat pentru faptul că nu mai funcționează justiția, pentru imixtiunea serviciilor în politică și justiție, probleme grave ale statului de drept care-i sunt decontabile în mod direct președintelui Iohannis. Ne-a mințit.
Reporter: Vladimir Putin, în câteva cuvinte?
Allen Coliban: Bătăușul din curtea școlii, care i-a furat pistolul tatălui și acum se simte stăpânul lumii.
Reporter: Cum vedeți rezolvarea războiului din Rusia?
Allen Coliban: Pentru tot ce înseamnă viitorul Europei, al democrației, al liberalismului, e important ca Ucraina să câștige și să rămână la forma de stat de dinainte de invazia Crimeei și a Donbass-ului. Cât de probabil, cu ce resurse, cu ce costuri și în cât timp se va ajunge acolo – nu știu și nici nu mă pricep la astfel de analize. Dar mă îngrozește orice formă de concesie, pentru că nu ar reprezenta decât încă un câștig pentru Rusia, în sensul acela dintr-un banc sinistru: “Cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea”.
„Zbaterea unui balaur pe cale să-și piardă ultimul cap”
Reporter: Portretul principalului contracandidat la Primăria Brașov?
Allen Coliban: G. Scripcaru – propriii lui colegi de partid spun că e extrem de răzbunător, că ar face absolut orice pentru a-și recupera și consolida puterea. Chiar dacă a făcut cândva lucruri bune pentru oraș, în prezent nu mai înțelege nimic din nevoile Brașovului și din direcția în care ar trebui acesta să se dezvolte. Nici nu încearcă să înțeleagă, fiind mânat de ură și răzbunare. Văd, în disperarea și îndârjirea lui, că poate fi ultima lui zbatere. Zbaterea unui balaur pe cale să-și piardă ultimul cap.
Top 5 realizări ca senator (2016-2020)
1. Legea mirosurilor și rețelele independente de senzori pentru monitorizarea calității aerului.
2. DNA-ul pădurilor.
3. Pachetul de legi pentru calitatea apei.
4. Ancheta privind gropile de gunoi.
5. Deschiderea Parlamentului către societatea civilă; deși are doar valoare simbolică, e parte din efortul de reformare a clasei politice.
Top 5 realizări ca primar (2020-2024)
1. “Avem cel mai ambițios program de investiții în educație.”
2. “Am atras fonduri europene record pentru proiectele Brașovului.”
3. “Am achiziționat platforma CET, cu scopul de a atrage parteneri strategici.”
4. “Din punct de vedere al evenimentelor culturale, sportive, comunitare, am transformat orașul dintr-un «oraș mort» – cum îl catalogau tinerii – într-unul care vibrează, cu nenumărate oportunități de petrecere a timpului liber.”
5. “Am schimbat fundamental direcția de dezvoltare a orașului, care se îndreaptă acum spre a deveni un oraș verde, cu adevărat european, validare venită de la Comisia Europeană prin includerea Brașovului, doi ani la rând, în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană.”
Top 5 priorități pentru următorul mandat de primar
1. Construirea parcului IUS – cel mai mare parc din centrul Brașovului.
2. Rezolvarea punctelor problematice de trafic prin soluții de infrastructură și finalizarea asfaltării străzilor din cartierul Tractorul.
3. Atragerea de investitori aliniați cu viziunea de oraș verde .
4. Demararea reconversiei de la fosta uzină Rulmentul, un proiect care va revitaliza zona de nord a municipiului.
5. Masterplanul velo – o rețea coerentă și sigură de piste de biciclete.
10 întrebări-blitz
1. Cel mai bun președinte al României, dintre Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis?
– Cuza – mă rog, n-a fost președinte, a fost principe. N-am avut niciun președinte care să nu dezamăgească.
– Dar cel mai nociv?
– Iliescu.
2. Joe Biden sau Donald Trump?
– Obama.
3. UE/NATO sau suveranism?
– UE/NATO
4. Alegeri locale într-un tur sau în două tururi?
– În două tururi.
5. Locul din România în care v-ar plăcea să trăiți toată viața (excluzând Brașovul).
– Vama Veche.
6. Țara în care ați alege să vă mutați, dacă ar trebui să părăsiți România.
– Scoția.
7. Viața la țară sau la oraș?
– La oraș.
8. Concediu la mare sau la munte?
– Și la mare, și la munte.
9. Mâncarea preferată.
– Miel la cuptor.
10. Campionatul Mondial de fotbal sau Jocurile Olimpice?
– Jocurile Olimpice.
–––––––––––
Acest material a fost plătit de Uniunea Salvați România.
Cod unic de identificare: 41240005.
–––––––––––
toti sti mancat salam cu soia!
Unii chiar cu Zoia!
Succes!