joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. Premierul pro-rus al Slovaciei a fost împușcat de un scriitor care...

VIDEO. Premierul pro-rus al Slovaciei a fost împușcat de un scriitor care „nu l-a votat” și care milita împotriva violenței. Considerat „Viktor Orban al Slovaciei”, Robert Fico a fost lovit de 3 sau 4 gloanțe, de la mai puțin de doi metri

-

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat miercuri în localitatea Handlova și transportat de urgență cu o ambulanță la un spital din Handlovsk, de unde a fost transferat cu elicopterul la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica. Tabăra lui Fico susține că situația sa este „critică”, iar surse independente spun că viața acestuia „nu se află în pericol”.

Tentativa de asasinat s-a produs în fața Casei de Cultură din Handlova, în care a fost programată o ședință de guvern. Imediat după ședință, prim-ministrul Robert Fico (59 de ani) a ieșit să-i salute pe oamenii din fața clădirii și să schimbe câteva vorbe cu ei, iar un bărbat din mulțime l-a împușcat din apropiere. Oficialul slovac s-a prăbușit la pământ.

Martorii oculari au auzit „mai multe împușcături” – pe înregistrări se aud 5, dintre care 3 sau 4 l-au lovit pe premierul slovac. Pe imaginile video se vede că Fico a fost împușcat de la o distanță mică, de cel mult doi metri, peste un gărduleț care-l despărțea de atacator.

- Advertisement -

Prim-ministrul slovac a fost ridicat de pe asfalt de gărzile sale din servciul de securitate, dus pe brațe și urcat într-o mașină.

Fico ar fi fost împușcat în abdomen , dar gloanțele i-au lovit și brațele, și picioarele.

- Advertisement -

Ajuns la spitalul din Banska Bystrica, el a fost băgat imediat în operație.

Conform presei locale, atacatorul ar fi un bărbat în vârstă de 71 de ani. Acesta a fost imobilizat și reținut de poliție. Nu se știe, deocamdată, care a fost motivul tentativei de asasinat.

Pe pagina de Facebook a premierului slovac a fost publicat următorul anunț: „R. Fico a fost victima unei tentative de asasinat astăzi. El a fost împușcat de mai multe ori și în prezent viața sa este în pericol. În acest moment, este transportat cu elicopterul la Banska Bystrica, deoarece ar dura prea mult timp pentru a ajunge la Bratislava, având în vedere necesitatea unei intervenții rapide. Următoarele ore vor fi decisive”.

Robert Fico – a doua portavoce a lui Putin în Europa Centrală, după Viktor Orban. Suspectat de implicare în asasinarea unui jurnalist de investigație

Președintele unui partid populist din Slovacia – țară din centrul Europei, cu o populație de 5,4 milioane de locuitori (de 3,5 ori mai mică decât cea a României) și cu o suprafață de 49.035 km² (de 4,8 mai mică decât cea a țări noastre) –, Robert Fico s-a remarcat printr-o retorică pro-rusă și anti-occidentală. El urmărește crearea unui stat oligarhic, după modelul maghiar al lui Viktor Orban și cu evidente influențe rusești.

Avocat de profesie, Robert Fico și-a început cariera politică în cadrul Partidului Comunist din Cehoslovacia cu puțin timp înainte de „Revoluția de catifea din 1989”, care a dus la abolirea regimului comunist.

El este cel mai longeviv prim-ministru al Slovaciei: se află la cel de-al treilea mandat, totalizând aproape 11 ani. Fico a mai condus Guvernul de la Bratislava în perioadele 2006-2010 și 2012-2018.

Cel de-al treilea său mandar de premier a început în octombrie 2023. A fost o mare surpriză, la 5 ani după ce protestele masive provocate de asasinarea jurnalistului de investigație Jan Kuciak și a logodnicei sale păreau că i-au pus capăt carierei. Kuciak ancheta corupția din partidul aflat la putere (condus de Fico), precum și legăturile acestuia cu mafia.

Considerat „un Viktor Orban al Slovaciei”, Robert Fico a luat măsuri violent anti-europene și pro-ruse imediat după revenirea la putere, în octombrie 2023. El a făcut ceea ce promisese în campania electorală: a stopat ajutoarele oferite până atunci Ucrainei, vecina sa de la est aflată în război cu Rusia agresoare.

În luna februarie a acestui an, în ciuda protestelor masive, Parlamentul de la Bratislava – dominat de partidul lui Fico – a votat modificarea Codului penal şi desfiinţarea Biroului procurorului special, care investiga infracţiunile grave şi corupţia. Decizia a fost aspru criticată de la Bruxelles.

În cele 7 luni de când Robert Fico a revenit la putere, Slovacia s-a aliniat vecinei Ungaria în a critica sprijinul occidental pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Federației Ruse.

Chiar în această lună, Fico a declarat că „strategia occidentală de a folosi războiul din Ucraina pentru a slăbi Rusia din punct de vedere economic, militar şi politic nu funcţionează”.

Atacatorul este Juraj C. – un poet de 71 de ani, care milita împotriva violenței

Individul care a tras asupra premierului slovac este un bărbat de 71 de ani (s-a născut în anul 1953), pe nume Juraj C, din orașul Levice. Cunoscut pentru activitatea sa artistică, acesta deținea pistolul în mod legal, având permis în acest sens.

Fiul atacatorului s-a arătat șocat de situație. El a declarat pentru publicația slovacă Aktuality că tatăl său nu avea probleme psihice și că acesta nu a menționat niciodată că ar avea intenții violente la adresa vreunui politician.

Fiul atacatorului, care a confirmat că tatăl deținea în mod legal o armă, a mai precizat: „Nu am absolut nicio idee despre ce a intenționat tatăl meu, ce a plănuit, de ce s-a întâmplat”.

Când a fost întrebat dacă tatăl său îl ura pe premierul populist al Slovaciei, bărbatul de vârstă medie a răspuns că, în plan politic, știe un singr lucru: că tatăl său nu l-a votat pe Fico. „Vă spun asta – nu a votat pentru el. Asta este tot ce pot spune”, a spus fiul atacatorului.

Ca posibilă cauză a tentativei de asasinat, el a menționat: „Poate că a existat un scurtcircuit, nu știu. El este mai energic, dar nu a avut de-a face cu un psihiatru sau lucruri de genul ăsta”.

Atacatorul este unul dintre fondatorii clubului literar Duha, în cadrul căruia activează din 2005, scrie PravdaEl a scris trei colecții de poezie, iar un roman i-a fost publicat în 2010. Din 2015, este membru al Asociației Scriitorilor Slovaci.

În 2016, în calitate de angajat al unui serviciu de securitate privat într-un magazin din Levice, a devenit el însuși victima unui atac. În centrul comercial în care lucra, el a fost atacat de un bărbat mai tânăr, aparent sub influența drogurilor. Juraj C. a suferit mai multe răni și nu a putut lucra o perioadă lungă de timp.

În același an, Juraj C. a inițiat mișcarea „Împotriva Violenței”. Cu ajutorul unei petiții, el a încercat să strângă semnături și sprijin financiar pentru înregistrarea oficială a mișcării. „Violența este adesea o reacție a oamenilor, ca formă de exprimare a nemulțumirii obișnuite față de starea de lucruri. Haideți să fim nemulțumiți, dar nu violenți!”, se arată în petiție.

Mișcarea inițiată de Juraj C. face apel la oameni să se opună violenței de orice fel, „de la legea marțială la violența fizică sau psihologică domestică”, precum și violenței pe scena internațională, în Europa, „în care militarizarea, extremismul, neonazismul, anarhia sunt în creștere”.

Juraj C., atacatorul lui Robert Fico, este imobilizat și reținut de polițiști

Reacții la tentativa de asasinat de la Handlova

Reacțiile au venit din toate direcțiile, de la președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, până la președintele și prim-ministrul României.

Au dat mesaje ferme de condamnare atât președinta în exercițiu a Slovaciei, Svetlana Caputova (aflată la final de mandat), cât și succesorul ei, președintele Peter Pellegrini, care va prelua funcția în curând. Caputova este ferm pro-europeană, Pellegrini este violent anti-european și pro-rus, aliat al premierului Robert Fico.

Svetlana Caputova, președinta pro-europeană a Slovaciei: „Sunt șocată, suntem cu toții șocați de atacul teribil și rău intenționat asupra premierului Robert Fico. S-a întâmplat ceva a cărui gravitate probabil nici nu o putem înțelege încă. Un atac fizic asupra prim-ministrului este în primul rând un atac asupra unei persoane, dar și un atac la adresa democrației. Orice tip de violență este absolut inacceptabil. Retorica plină de ură la care asistăm în societate duce la acte de ură. Vă rog s-o oprim! Polițiștii l-au arestat pe făptuitor, iar când se va putea, vom furniza cu siguranță mai multe informații. Până atunci, vă rog, să nu facem judecăți rapide. Și să ne gândim la cel mai important lucru: ca Robert Fico să-și revină cât mai repede”.

Peter Pellegrini, președintele ales al Slovaciei, anti-european și pro-rus: „O tentativă de asasinat asupra premierului este o amenințare la adresa a tot ceea ce a împodobit până acum democrația slovacă. Sunt îngrozit să constat unde poate duce ura față de o altă opinie politică. Nu trebuie să fim de acord cu totul, dar există o mulțime de modalități de a ne exprima dezacordul în mod democratic și legal”.

Viktor Orban, prim-ministrul anti-european și pro-rus al Ungariei: „Sunt șocat de atacul împotriva prietenului meu, premierul Robert Fico”.

Petr Pavel, președintele pro-european al Cehiei: „Atacul asupra lui Robert Fico este în mod clar condamnabil, indiferent de motivația sa. Ar trebui să fie un avertisment pentru noi cu privire la unde poate duce adâncirea ostilității și a agresivității în societate. Îi doresc lui Robert Fico să iasă din acest incident fără consecințe”.

Petr Fiala, prim-ministrul pro-european al Cehiei: „Vestea împușcării premierului slovac Robert Fico este șocantă. Îi doresc premierului să se facă bine cât mai curând posibil. Violența nu trebuie să fie tolerată, nu trebuie să aibă loc în societate”.

Klaus Iohannis, președintele României: „Sunt consternat să aflu despre împușcarea premierului slovac Robert Fico. Îi doresc însănătoșire grabnică și completă. Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste, care amenință valorile noastre europene fundamentale”.

Marcel Ciolacu, prim-minstrul României: „Profund șocat de veștile venite din Slovacia. Transmit gândurile mele cele mai sincere premierului slovac Robert Fico. Astfel de acte extreme nu au nicio justificare, iar autorii trebuie să fie trași la răspundere”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -