vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsGeoană s-a decis: va candida la alegerile prezidențiale. Dacă s-ar înscrie și...

Geoană s-a decis: va candida la alegerile prezidențiale. Dacă s-ar înscrie și Kovesi, omul coaliției PSD-PNL n-ar prinde turul 2

-

Mircea Geoană și-a anunțat apropiații că se va înscrie ca independent în cursa pentru alegerile prezidențiale după summitul NATO din 9-11 iulie, de la Washington, scrie jurnalistul Emilian Isailă în SpotMedia.ro, citând surse apropiate de secretarul general adjunct al organizației nord-atlantice. Momentul este extrem de important, pentru că Geoană este dat de măsurătorile sociologice drept principalul favorit. Pentru Ciolacu și Ciucă, apariția oficialului NATO în cursă este un adevărat coșmar.

Mircea Geoană este și el căzut din mantaua vechii nomenclaturi comuniste. În vârstă de 65 de ani, este băiatul unui fost general de Armată, care se număra printre favoriții dictatorului Ceaușescu.

Spre deosebire de Ciolacu, Ciucă și celelalte personaje care populează acum conducerile PSD și PNL, Geoană este un tip educat și citit, care vorbește foarte bine limbi străine, cu experiență în diplomație și cu multe cunoștințe la nivel internațional.

În cazul lui Geoană, bilele albe și cele negre se amestecă foarte tare.

- Advertisement -

A fost președintele PSD și a încercat să reformeze partidul, dar a sfârșit prin a fi dat afară de aripa conservatoare după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2009, în fața lui Traian Băsescu.

Geoană, în alb și negru: multe bube, destule atuuri

Pe de altă parte, trage după sine pete foarte urâte, precum asocierea cu personaje toxice precum Marian Vanghelie (de la care a primit și cadouri scumpe) și Sorin Ovidiu Vîntu. Rămâne până azi un mister de ce a acceptat, în săptămânile de dinaintea alegerilor prezidențiale din 2009, să fie dus de Cozmin Gușă la Moscova, apoi – chiar înaintea scrutinului – la vila lui Vîntu.

Faptul că Geoană a fost susținut în 2009 de toți oligarhii este, din nou, un lucru care nu-l avantajează. Felul în care a pierdut alegerile – seara se credea învingător și țopăia pe scenă alături de ceilalți lideri ai fostului USL (PSD-PNL), inclusiv Klaus Iohannis, pentru ca dimineața să afle că a ieșit pe locul 2 – a rămas de pomină.

- Advertisement -

Pe de altă parte, Geoană a dovedit în ultimii ani o mare capacitate de muncă în calitate de secretar general adjunct al NATO. Într-o asemenea funcție nu se poate ajunge fără să fii verificat temeinic. Fostul diplomat s-a rebranduit și vine din postura de tehnocrat. Are susținerea unui important comitet de sprijin și a unor intelectuali care-l creditează cu dorința de a realiza reformele pe care Iohannis le-a trădat cu atâta cinism în ultimii 10 ani.

Geoană are de mai multă vreme o activitate febrilă și și-a pregătit terenul. S-a întâlnit cu membri ai mediului de afaceri, cu lideri din comunitățile locale, cu politicieni și personalități ale societății civile. În lipsa unei susțineri venind de la un partid politic puternic, încearcă să-și construiască o solidă platformă civilă.

Sondajele au indicat, în ultimele luni, că Mircea Geoană ar câștiga lejer finala prezidențială cu oricare dintre candidații coaliției PSD-PNL. I-ar spulbera pe Marcel Ciolacu ori pe Nicolae Ciucă și același lucru l-ar face cu reprezentantul AUR, George Simion. Singura problemă pare a fi dacă în cursă s-ar înscrie Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, acum procuroarea-șefă a Parchetului European (EPPO), care a anunțat însă ferm că nu candidează.

Dacă, totuși, Laura Codruța Kovesi s-ar înscrie și ea în cursa pentru alegerile prezidențiale, este destul de sigur că în turul 2 ar fi o finală între ea și Geoană. În acest caz, coaliția PSD-PNL ar rămâne efectiv pe dinafară, și toate calculele făcute acum în subterane de Iohannis, serviciile secrete și politicienii aflați al guvernare ar fi bune de aruncat la gunoi.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

4 COMENTARII

  1. Informatie gresita, Mircea Geoana NU este baiatul unui fost general de Armata ci al unui general enorm al Securitatii , adjunctul lui Pacepa si sef al ALA.La alegerile prezidentiale (le-a pierdut si pe cele de primar al Bucurestiului si tot in fata lui Trasian Basescu) pierdute de ,,prostovanul Geoana ” cum il alinta Ilici Iliescu Ev. Zileia publicat o fotografie, unica cred, cu Pacepa si tatal lui Geoana in uniforme de securitate salutandu-l militar pe Ceausescu aflat in tribuna la o defilare de 23 August.Cand tatal lui Geoana ara sef al ALA in anii ’70 eram student la inceputul Facultatii si acum la 67 de ani stiu ce spun despre acele vremuri traite nu ca Emilian Isaila.Cu o saptamana inainte de turul 2 al alegerilor prezidentiale pierdute de ,,Mihaela dragiostea mea” acesta a fost la Moscova ptr 2 zile si nici azi nu se stie de ce.Anul trecutla NATO a avut 6 luni oprit accesul la informatii secrete (DC ?).A fost [Presedintele Romaniei ptr o noapte dar Crin Antonescu si Vacaroiu au fost pe perioade mai mari cat Presedintele Basescu a fost suspendat(Cacvarau si-a tiparit si mii de carti de vizita cu titulatura PRESEDINTELE ROMANIEI)

  2. Politician batrin si curat ca lacrima nu exista, sa nu fim naivi. Mai ales daca a fost la putere. Intre Geoana si Ciolacu nu se discuta, categoric Geoana.
    Ar fi fost prea frumos sa candideze Kovesi.

  3. JURĂMÂNT DE PEPENAR
    -pamflet-

    Mihaela dragă, dragostea mea „oarbă”,
    De la Dabuleni, din „regatul” meu,
    JUR să n-o mai iau de-astă dată-n barbă,
    Să mă facă „Ilici”, iarăşi, nătărău !

    Draga mea sotie, plec din nou la luptă,
    Că asta mi-e soarta: să mă lupt mereu!
    Dacă oastea fi-va-mi şi acum înfrântă,
    Să nu fii prea tristă , că mă supăr … zău !

    Lasă gura lumii, lasă-l pe „Tatucu”,
    Lasă chiar şi Vantu să urle cât vrea;
    Tu te-mbraca bine şi vino-n satucu’
    Unde ne-om „petrece”, iar, înfrângerea !

    Aici, în natură, viaţa-i mai frumoasă ;
    Răutatea lumii nu ne-o mai ajunge !
    Poate, ca şi CHARLES, ne-om lua o casă;
    Tu de-mi eşti „bărbată”, eu… nu voi mai plânge !

    Vom săpa pământul şi vom pune pepeni.
    Voi trage cu coasa prin iarba zglobie .
    Tu , pe lângă mine, amintiri să-mi depeni,
    Din frumoasa noapte… de…”preşedinţie”?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -