vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaVIDEO. Încolțit în tranșeu, un luptător ucrainean învinge – cu ajutorul dronelor...

VIDEO. Încolțit în tranșeu, un luptător ucrainean învinge – cu ajutorul dronelor – un întreg grup de asalt al rușilor. „Vă rezistă un singur om! Unul! La zece!!!”

-

O extraordinară secvență de luptă, pe frontul din Ucraina, care arată încrâncenarea cu care se luptă pentru fiecare palmă de pământ. Un apărător al lui Zelenski ține piept unui întreg grup de asalt al Moscovei, format din 10 invadatori. Sprijinit de drone, ucraineanul își mitraliază inamicii și aruncă apoi grenade în direcția lor.

Disperat, comandantul rus își muștruluiește subalternii total epuizați, prin stația radio, reproșându-le că ei sunt 10, iar „inamicul” e unul singur! Mai mult, le și trasează planul de atac: să pătrundă din stânga, să meargă târâș și să-l termine.

În final, unii putiniști au fost lichidați, alții schilodiți, iar câțiva au reușit să fugă. Bravul militar ucrainean a scăpat teafăr din această confruntare incredibilă. El face parte din Batalionul 8 separat de asalt montan al Forțelor Armate Ucrainene.

Clipul video cu bătălia dintre ucrainean și cei 10 ruși cotropitori, care a avut loc în decembrie 2023, a fost postat pe 24 februarie 2024 pe canalul de Telegram al Batalionului 8 separat de asalt montan „Edelweiss”.

- Advertisement -

Disperarea comandantului rus: „Duceți-vă și ucideți-l pe acel unic bastard, care stă acolo, la naiba! Aruncați cu grenade în el!”

Incompetența „denazificatorilor” îl duce pe comandantul lor pe culmile furiei nestăvilite.

  • „El trage în voi și apoi se aruncă acolo… din stânga, din stânga, trebuie să pătrundă cineva și să-l mitralieze pur și simplu. Ați înțeles?”
  • „Duceți-vă atunci și ucideți-l pe acel unic bastard, care stă acolo, la naiba! Aruncați cu grenade în el! A coborât unul acolo și s-a aruncat acolo, unde se ascunde, la naiba! Și atunci păsărica aia (drona – n. red.) nu vă va face nimic. Cum ați decis?”
  • „Sunteți 10 și nu sunteți capabili să-l terminați pe unul care s-a ascuns acolo?! Intrați deodată din mai multe părți și nu așteptați până când «păsărelele (dronele – n. red.) vor arunca muniția asupra voastră!”
  • „Sunteți capabili să faceți asta? Și nu e nevoie să țipați în… (neinteligibil – n. red.) Acesta este un canal deschis ascultat. La naiba, vă ține piept un singur om! Unul! La zece!!!”
  • „Intrați din părți diferite! Se intră, se merge târâș, se aruncă totul acolo, la naiba, cu grenadele, tot ce există înăuntru… Nu vă amuzați, la naiba! Unul vă ține piept tuturor, voi ce sunteți?”

VIDEO: Teribila încleștare între viață și moarte

«Orcile» se învârt ca niște viermi, târându-se în jurul șanțului în care stă luptătorul nostru. El respinge profesional invazia cu grenade și o mitralieră”

Unitatea ucraineană „Edelweiss”, unde era înrolat bravul militar care a ținut piept atacului celor 10 „denazificatori”, a încărcat acest clip video cu ocazia împlinirii a doi ani de când Rusia teroristă le-a invadat țara.

Comunicatul publicat pe canalul de Telegram al Batalionului 8 de asalt montan „Edelweiss”

„Evenimentul eroic a avut loc în decembrie. Un singur «Edelweiss» deține poziția, respingând cu sânge rece atacul a zece invadatori. Videoclipul arată clar cum «orcile» se învârt ca niște viermi, târându-se în jurul șanțului în care stă luptătorul nostru. El respinge profesional invazia cu grenade și o mitralieră.

- Advertisement -

Am reușit să interceptăm comunicațiile radio inamice. Comandantul este isteric și le spune trupelor de asalt ce să facă. «Pătrundeți din stânga…», «Târăș…», «Aruncați grenade…». Nu poate înțelege cât de multă «carne» rusească nu poate respinge o poziție deținută de un singur luptător. Desigur, pentru că invadatorii habar n-au de ce sunt capabili ucrainenii în timp ce își apără pământul.

Acea bătălie s-a încheiat cu «orci» moarte și mutilate, care au fost distruse metodic de artă și drone. Luptătorul nostru a rămas în viață și e sănătos. I-a forțat să fugă pe inamicii rămași întregi, apărând poziția și așteptând întăriri.

Astăzi (24 februarie 2024 – n. red.) se împlinesc exact doi ani de la începutul luptei noastre necruțătoare și curajoase împotriva dușmanului blestemat, care nu este doar una pentru libertate și dreptul la autodeterminare, ci și pentru dreptul la viață. Acest episod este doar unul dintr-o sută sau poate chiar dintr-o mie”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

PSD-istul Ciolacu și ambasadorul rus Kuzmin îl atacă în haită pe șeful Armatei române. Amândoi pretind că nici vorbă ca Rusia să fie vreun pericol pentru România

„N-aș bombarda Polonia acum, i-aș lovi pe români. Știți de ce? Au devenit prea aroganți. I-aș pune la locul lor“. Discuții în direct, la principalul talk-show de la Rossia 1

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -