Cătălin Tolontan, fostul director editorial al publicațiilor Ringier („Libertatea” și „Gazeta Sporturilor”), se află în negocieri avansate cu Răzvan Ionescu, publisher-ul de la HotNews.ro, pentru a prelua conducerea site-ului, informează Paginademedia.ro. Sursele Ziaristii.com au dezvăluit că ar fi vorba, de fapt, de un proiect mai vast: alături de Tolontan ar urma să vină mai mulți jurnaliști de la „Libertatea”.
Anunțul negocierilor cu Cătălin Tolontan a fost făcut chiar de Răzvan Ionescu, în cadrul unei ședințe cu jurnaliștii de la HotNews.ro.
În acest moment, redactor-șef al site-ului este Clarice Dinu, care s-a format în urmă cu două decenii la „Evenimentul zilei”.
Surse de la „Libertatea” au relatat pentru Ziaristii.com că, în ultima perioadă, din redacție au demisionat 10 până la 15 jurnaliști din totalul de 40. În calcul pentru trecerea la HotNews.ro sunt și fostul redactor-șef de la „Libertatea”, Dan Duca, dar și redactorul-șef adjunct Iulia Roșu, dată afară de la ziar în aceeași zi când a fost înlăturat și Cătălin Tolontan.
Răzvan Ionescu a mai lucrat cu Cătălin Tolontan o scurtă perioadă, în 2003-2004, în cadrul trustului de presă al lui Dan Voiculescu. Ionescu era director executiv la Compania Jurnalul, care edita „Jurnalul Național” și „Gazeta Sporturilor”, în timp ce Tolontan era redactor-șef la „Gazeta Sporturilor”.
Site-ul HotNews este deținut în acest moment de compania Multimedia Est, a lui Dragoș Vâlcu, și parte a grupului ZYX Media, unde mai sunt StartupCafe.ro, B365.ro, Panorama, TotulDespreMame.ro. Publisher și administrator este Răzvan Ionescu, care a venit de la Recorder.ro.
Ruptura dintre Cătălin Tolontan și Ringier s-a produs treptat și pare să fi plecat de la pretenția acționarilor de a controla conținutul editorial al „Gazetei Sporturilor”, în principal pe tema știrilor despre pariurile sportive. Mai există însă o miză despre care s-a vorbit mai puțin. Anul 2024 este unul electoral, în care partidele aflate la putere urmează să pompeze sume fabuloase – zeci de milioane de euro – în propagandă și presă. Libertatea era însă o publicație independentă, cu o puternică secție de investigații și care nu de puține ori publica informații foarte incomode pentru PSD și PNL. Acest lucru era un obstacol major în calea unor contracte foarte avantajoase financiar pentru patronatul Ringier.
Prin înlăturarea lui Tolontan și a altor jurnaliști incomozi, „Libertatea” devine eligibilă pentru a primi contracte foarte avantajoase de la partidele aflate la putere.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Așa va să zică… din lak în putz… la site-ul care suge de la două țâțe de buget și informează la comandă. Dipă care cenzurează pe oricine nu zice ca ei (și cei pe care îi slugăresc). Presa valahă. Atât
Hotnews lasa sa treaca doar comentariile scrise de cei din redactie si cateva de la restul. Au un grup de agitatori pro-rusi pe acolo. Nu mi-au afisat niciodata comentariile, insa ale altora precum Pantera Roz, Tolomacu, Branzoi, Mazeta, Popescul sunt afisate. Cenzura? Nici vorba, pute a Secu’.
[…] Tolontan, negocieri cu HotNews.ro. La publicația condusă de Răzvan Ionescu ar urma să ajungă ș… […]