Ecuadorul s-a cufundat în haos și violență generalizată, bandele de infractori luând în stăpânire țara. Membrii unui clan au capturat marți un post de televiziune și au intrat în platou în timp ce se transmitea în direct, cazul fiind emblematic pentru ce se întâmplă în acest stat sud-american.
De luni, președintele Daniel Noboa (36 de ani) a decretat stare de urgență în tot Ecuadorul, după ce Adolfo Macias Villamar (44 de ani), alias Fito, cel mai cunoscut interlop din țară, a evadat din închisoare.
Capturarea televiziunii TC s-a produs în orașul Guayaquil, acolo unde a evadat Fito, capul cartelului Choneros. Interlopii mascați au năvălit în studio și i-au amenințat pe cei care realizau emisiunea în direct. Cei găsiți acolo au fost obligați să se întindă pe podea. Unul dintre bărbații înarmați a pus o armă la capul unuia dintre ostatici, apoi emisiunea s-a întrerupt în timp ce o persoană urla de durere, iar o femeie putea fi auzită țipând: „Nu trageți, vă rog, nu trageți!”.
Pe WhatsApp, unul dintre angajații TC a trimis mesajul: „Vă rog, au venit să ne ucidă. Doamne, nu lăsați să se întâmple asta! Criminalii sunt în direct”.
Ulterior, Poliția a anunțat că a reușit să elibereze tot personalul din televiziune și că a arestat 13 suspecți.
În țară este o anarhie totală. După doar 48 de ore, bilanțul victimelor este de 10 morți.
Speriați de ce se întâmplă în Ecuador, vecinii din Peru au trimis forțe masive la graniță, pentru a opri tranzitul persoanelor. Se speră astfel că violențele nu se vor extinde. SUA a anunțat că e pregătită să ofere asistență Ecuadorului, cu care colaborează îndeaproape.
⛔️ BREAKING NEWS: Ecuadorean television station is taken hostage by armed thugs during a live broadcast.
The staff was told to lie down on the floor as gun shots could be heard in the background.
The incident comes as gangs continue to take over the streets in Ecuador after… pic.twitter.com/1NoK3TfB63— Bruce Snyder (@RealBruceSnyder) January 9, 2024
Marea miză, în Ecuador, o reprezintă traficul de droguri. Violența a crescut masiv în ultimii ani, cartelurile locale și cele din străinătate luptându-se pentru controlul rutelor de cocaină spre Europa și SUA. Totul are loc pe fondul unui nivel de sărăcie foarte mare în rândurile populației.
În acest moment, în Ecuador au loc revolte în mai toate închisorile. Se comit acte de violență și au loc evadări, iar forțele de ordine sunt complet depășite. Președintele Daniel Noboa a mobilizat armata și a anunțat luni, odată cu decretarea stării de urgență, că în țară este „conflict armat intern“. Trupele ar urma să inițieze „operațiuni militare pentru a neutraliza (…) crima organizată transnațională, organizațiile teroriste și actorii nonstatali beligeranți“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!