De două zile este mare isterie în orașul Belgorod din Federația Rusă, situat în apropierea frontierei cu Ucraina și la 74 de kilometri de Harkov.
Localnicii din Belgorod stau la cozi kilometrice, încă de la ora 5 dimineața, pentru a-și procura ouă mai ieftine decât în magazinele obișnuite. Le găsesc la singurul punct de vânzare cu amănuntul din urbe, amplasat în zona Târgului de Sud, unde o cutie cu 10 ouă costă 70 de ruble (4 lei), preț care include și TVA. În Rusia, alimentele au TVA de 18%.
Informația a fost publicată de canalul de Telegram „Belgorodul deschis”, unde este postat și un scurt, dar sugestiv filmuleț.
VIDEO: Coadă la ouă, la Târgul din Belgorod
În alte magazine din Belgorod, o cutie cu 10 ouă de găină costă mai mult decât dublu: 180 de ruble (aproape 11 lei).
Reprezentanții primăriei Belgorod susțin că prețul la ouă a crescut în toată Rusia (doar în luna noiembrie s-a majorat cu 15%), din cauza costurilor mari pentru hrană, echipamente, ambalare și depozitare.
Canalul de Telegram „Belgorodul deschis”: „Ne-am întors în URSS? Locuitorii din Belgorod stau la coadă pentru ouă ieftine încă de la 5 dimineața. Ei se plâng în masă, pe rețelele de socializare, de cozile uriașe la ouă de găină, pe care le procură cu 70 de ruble de la singurul punct de vânzare cu amănuntul din Târgul de Sud. Anterior, șeful regiunii a raportat că, din cauza cererii mari de ouă de găină, a crescut numărul punctelor în care acestea sunt vândute”.
O locuitoare din Belgorod, care a filmat coada imensă la ouă, se revoltă: „Cât timp își vor bate joc de oameni cu aceste ouă nefericite? Oamenii s-au aliniat de la 5 dimineața și a sosit o singură mașină. De ce nu putem aduce cel puțin două mașini la Târgul de Sud? Se va opri bătaia de joc? Ne-am întors în URSS?”.
O altă localnică s-a răzvrătit împotriva autorităților locale: „Ce-ar trebui să facă oamenii cu răspunsul vostru, să-l folosească în loc de ouă? La târg se vând cu 68 de ruble, în magazin cu 180. Și unde este logica? De ce ouăle sunt mai scumpe decât kiwi-urile, bananele, grapefruit-urile, care sunt totuși aduse din străinătate? La târg, ouăle de găină se vând la 60 de bucăți de persoană, oamenii vin în grupuri de șase dintr-o familie pentru a se aproviziona cu acest produs”.
Sa-i numere oualele lui Putin mai bine, ca reptila nu prea are.
Asa se spunea si despre romani pe vremea comunista dar aveam atatea ouaaaa!
La Cornu, se dau si acum gratis!