De câte ori scriu un articol despre identitatea noastră românească, trollii reţelelor de socializare, cei care promovează moldovenismul şi vor să ne convingă că moldovenii şi românii sunt popoare diferite, îmi inundă pagina de Facebook şi mă atacă cu tot felul de texte şovine şi ameninţări.
Dacă aceştia ar fi cetăţeni ruşi, nu m-ar mira, fiindcă ei mereu au mâncat inima şi sufletul nostru. Dar cel mai trist este că aceste comentarii vin, de obicei, din partea acelor români basarabeni care şi-au uitat creierul undeva în sertarul bunicii şi nu mai au cu ce să gândească.
Aşa că, crezându-se mai deştepţi decât toţi profesorii de istorie, ne învaţă cum să gândim, ce să spunem şi cum să respirăm. Iar Facebook-ul le este cel mai mare ajutor, unde şi cel care face patru greşeli în cuvântul „mama” îţi dă lecţii de identitate.
Dar atâta denigrare la adresa unui neam n-am văzut la niciun popor! Fiindcă la noi sunt priviţi cu ochi buni doar naţionaliştii ruşi, iar dacă tu îţi aperi limba, neamul şi istoria, te consideră, aşa cum mi-a zis unul: „Sunteţi de un naţionalism orb”, ori „naţionalism de canibal, cum a fost în 1992”, „naţionalism tâmpit”.
Dar, dragii mei, ce înseamnă să fii naţionalist? Oare nu să-ţi iubeşti ţara? Să vorbeşti şi să scrii în limba ta? Eminescu a fost şi el naţionalist, el, care a spus: „Suntem români şi punctum”. Marele poet n-a zis: „Suntem moldoveni şi punctum”.
Limba moldovenească a fost inventată de ruşi, iar toţi cei care încearcă s-o apere vorbesc ruseşte ori folosesc multe rusisme, tocmai ca să nu ne mai recunoaştem propria limbă, cea română.
La şcoală, unii copii şi astăzi afirmă, cu regret, că ei studiază limba moldovenească. Iar când îl întrebi ce scrie pe manualul de limba şi literatura română, acesta zice: „Da, scrie limba română, dar eu sunt moldovean, nu român!”. Vai de generaţia aceasta pe care o distrug părinţii! Pentru că dacă aceştia nu au carte, îşi educă la fel şi copiii.
Deschideţi, oameni buni, cărţile de istorie şi studiaţi, atât cât încă nu este prea târziu! Descoperiţi cine sunteţi! Apăraţi-vă limba şi identitatea! Nu vă mai lăsaţi manipulaţi de slugile Moscovei, fiindcă la zid vă vor pune copiii voştri, care vor creşte o generaţie fără memorie! Nu fiţi ca Iuda! Nu vă trădaţi ţara! Pentru că prin venele acestui neam curge un singur sânge – acela de român!
Nu toti sunt slugile Moscovei (constient). Multi sunt doar prosti si ignoranti. Nu citesc niciodata nimic. Singura lor cultura generala e ce aud la coltul strazii. De la alti ignoranti.