Oamenii au judecata lor şi fiecare crede că deţine adevărul. Dar unii au o dreptate oarbă şi mută, fiindcă au impresia că ştiu întotdeauna ce se află în sufletul altuia. Ca şi cum trăiesc într-o casă cu tine şi cunosc când ţi-e rău ori când ţi-e bine.
Însă cel mai mult te miră când te bârfeşte vreunul care nici măcar nu te-a întâlnit vreodată în viaţa lui. Or, dacă te ştie de undeva, te discută în faţa altora, de parcă ţi-e rudă. Bârfa, bănuiesc, îi potolește setea pentru nereuşitele proprii.
Dar despre felul acesta în care ştim să-i judecăm pe oameni e şi următoarea întâmplare.
Un băiat a avut un accident grav de maşină şi a fost dus urgent în sala de operaţii, unde medicul întârzia să vină.
Când a ajuns şi acesta, tatăl băiatului a început să-l înjure, acuzându-l de incompetenţă şi nepăsare. Doctorul nu i-a răspuns, dar a intrat pe uşa salonului, unde copilul se zbătea între lumea aceasta şi cealaltă.
După vreo oră, a ieşit din operaţie şi i-a spus omului că fiul lui este salvat. Apoi, a plecat cu aceeaşi grabă cu care a venit.
Tatăl, nemulţumit de atitudinea doctorului, s-a apropiat de asistenta acestuia şi a întrebat-o de ce medicul este atât de arogant şi nu i-a spus mai multe despre starea de sănătate a băiatului. La care femeia i-a zis: „Astăzi, cel care ţi-a salvat copilul îşi înmormântează propriul fiu. Când l-am anunţat că trebuie să vină la spital, era la slujba de înmormântare care se ţine în biserică. A plecat în grabă ca să nu piardă măcar momentul îngropării”.
Iată cât de uşor este să-l judecăm pe aproapele nostru, fără să cunoaştem nimic din bucuriile şi tristeţile lui, crezându-ne dumnezei în fiecare zi.
Dar, judecându-l pe altul pentru o anumită greşeală, mai devreme ori mai târziu ajungem să săvârşim aceeaşi faptă.
Aşa că, decât să-i privim mereu pe alţii prin microscop, mai bine am şterge praful gros de pe noi şi ne-am uita în calendarul pământesc, fiindcă nu avem atât de mult timp de pierdut în viaţa asta, ca să ne permitem să fim răi.
Foarte corect. Noi, romanii avem boala de a critica, de a ataca fara sa fi aprofundat temeinicia acuzatiilor.
Dar cred ca exista o scuza, o explicatie esentiala: la noi, RAUL EXISTA! Se manifesta, are efecte evidente, suntem chinuiti de el.
Defectul nostru este ca suntem incapabili sa-i gasim repede si exact originea. Si atunci, lovim la intamplare, devine obicei. Adaugam neputintei de a descoperi sursa raului si a-l inlatura pe acela de a-l mari, fiind rai si nedrepti.
Ce e de facut???
Sursa: ai încredere în mine frate
Vai, bietii medici ! M-a podidit rasul/plansul !
Atata spirit de sacrificiu !!!!!