Viorica Dăncilă a arătat azi că nu are niciun cuvânt de spus, nici asupra OUG 7, nici asupra propriei vieţi: ea nu face decât ce-i spun alţii. Nu are propria gândire, propriile idei, propria judecată. De aceea, a anunţat că nu retrage ordonanţa care distruge democraţia din România, care scoate practic ţara din Europa.
Tot din acest motiv, e amnezică. Intenţionat sau natural. Vorbeşte despre agresarea carului de rportaj al Antenei 3, ieri seară în Piaţa Victoriei, şi nu suflă o vorbă în apărarea celor peste 100.000 de români nevinovaţi care au fost nu trataţi cu simple huiduieli, ca echipa Antenei 3 ieri seară, ci au fost atacaţi fizic într-un mod barbar: gazaţi, loviţi, udaţi, alergaţi pe străzi. Printre ei, se aflau şi foarte mulţi jurnalişti, români şi străini, despre care Dăncilă n-a pomenit niciun cuvânt în apărarea lor.
Semn că nu-i pasă de adevăr, de oamenii simpli şi paşnici ai acetei ţări, de cei care luptă pentru curăţenie morală. Îi pasă doar de aliaţii ei din media, care ajută la atacul din interior al democraţiei din România, la atacul justiţiei independente.
„Pe 10 august, în România, cel puţin 15 jurnalişti au fost agresaţi fizic şi verbal de către forţele de ordine, inclusiv prin utilizarea gazelor lacrimogene, în timp ce monitorizau protestele din Bucureşti, potrivit organizaţiilor internaţionale „Active Watch” şi „Reporteri fara frontiere”.
Sunt curios sa știu care este foaia matricolă a doamnei prim ministru Viorica DANCILA care a absolvit Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești -Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi ( înainte era denumirea ….. exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze) in anul 1988. ( ingineri)Poate Ziariștii sunt curioși , sa afle și apoi ca prim ministru cu tot respectul ,sa nu ai tu ca om politic intr-o asemenea înaltă demnitate publica o părere proprie ,chiar dacă nu ești de profesie jurist dar ai specialiști in jurul domniei sale plătiți din bugetul statului. Luam draftul de OUG ( nu sa mi-l bage chiar si un jurist ca TUDOREL Toader )și-l întorceam pe toate Fețele inaintevsa vina oamenii sa protesteze in fața guvernului României este ceva de noaptea minții!