Surse multiple din lumea politică indică tot mai insistent pregătirea lui Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, pentru o nouă încercare de a candida la președinția României în 2024. Geoană ar urma să fie susținut de PSD și, din umbră, de PNL, care – conform unor surse – ar urma să nu nominalizeze candidat propriu la președinție. La schimb, liberalii vor primi cadou, din partea PSD, încă 4 ani de alianță la guvernare, din care în primii doi ani vor avea primul-ministru.
Alegerile prezidențiale sunt în toamna lui 2024, iar mandatul lui Geoană la NATO se încheie în octombrie 2023, la timp ca acesta să poată face campania electorală.
Surse politice au declarat pentru G4Media că s-a format deja un comitet de sprijin pentru candidatura fostului președinte al PSD. „Motorul” din spatele acestui comitet ar fi Mihaela, soția lui Mircea Geoană.
Acesta a mai candidat la președinție în 2009, dar a fost învins de Traian Băsescu. Ulterior, a fost schimbat din funcția de președinte al PSD și dat afară din partid.
Primele semne că se pregătește ceva au apărut încă de astă-iarnă, când institute de sondare a opiniei publice din siajul PSD și al lui Dan Voiculescu au început să-l dea pe Mircea Geoană, brusc, în topul preferințelor românilor. În mod evident, așa ceva era imposibil – după cum nici acum, realist vorbind, nu se poate spune că Geoană ar avea vreo mare priză la popor. Ziaristii.com a scris încă din 15 noiembrie anul trecut despre felul în care a fost „scos de la naftalină” proiectul Geoană.
În schimb, Geoană a devenit tot mai activ pe scena publică românească. G4Media scrie că „mai mulți apropiați ai lui Mircea Geoană vor lansa un think-tank de politici publice, ce va avea un parteneriat cu fundația germană de stânga Friedrich Ebert Stiftung (FES). Think-tank-ul va lansa dezbateri despre un viitor proiect de țară pentru România, dar va putea servi ca platformă de lansare pentru Mircea Geoană dacă acesta va avea sprijin politic pentru intrarea în competiția pentru alegerile prezidențiale. Printre membrii think-tank-ului se vor număra politicieni apropiați de Mircea Geoană, dar și antreprenori și figuri publice“.
Dacă s-ar materializa toate aceste calcule, PSD ar recâștiga astfel președinția României după o perioadă de 24 de ani (ultimele alegeri câștigate de un candidat al urmașului PCR sunt cele din 2000, când Ion Iliescu l-a învins în turul II pe Vadim Tudor).
PNL, care tremură pentru procentele sale și se teme că, dacă ia un scor prea mic la alegerile din 2024, ar putea fi aruncat peste bord de PSD, ar căpăta în urma acordului garanția că va rămâne „la butoane” încă 4 ani, iar în intervalul 2024-2026 ar avea premierul. În plus, PNL nu mai are, în acest moment, niciun personaj în partid care să se detașeze ca fiind capabil să câștige alegerile prezidențiale.
Aranjamentul cu Mircea Geoană președinte și păstrarea alianței PSD-PNL le-ar garanta ambelor partide că se pot ospăta nestingherite din zecile de miliarde venite de la Uniunea Europeană pentru PNRR (cu termen-limită 2026) și pentru exercițiul financiar european (2021-2027).
PARTIDUL SI SECURITATEA PREGATESC „NOUL” „PRESEDINTE”…
DIN SPA-URILE CAROR generali A IESIT ?
Sper ca nu va mai candida la presedintie eterna dragoste a Mihaelei. Adica dupa USL 2.0 o sa avem flacara violeta 2.0?
Dupa ce Basescu i-a suflat presedintia lui Geoana si a stricat jocurile unora la nivel mare, nimeni nu l-a mai vazut cu ochi buni in Europa.
Bine aleasa poza. Strangere de mana masonica.
Vai ție, biet popor!
Nu ne mai dezvrăjim odată de comuniștii biruitori.
Eu unul, septuagenar, nu mai apuc să trăiesc decent în țara în care m-am născut. Și până în 15 iunie 1990 am sperat. Apoi totul a devenit deșertăciune