joi, noiembrie 21, 2024
AcasăSportZiua de neînțeles a Simonei Halep. S-a prăbușit pe locul 8, învinsă...

Ziua de neînțeles a Simonei Halep. S-a prăbușit pe locul 8, învinsă de o puștoaică de 17 ani. Incredibilul 2-9, durerosul 0-7

-

Astăzi, într-o zi de joi în care la Paris n-a plouat, Simona Halep și-a semnat ieșirea din Top 5 mondial și prăbușirea până pe locul 8. Aici o va găsi, luni, după încheierea Roland Garros 2019, actualizarea ierarhiei WTA.

Meciul a fost dureros de privit. De la 2-2 în primul set, Simona s-a prăbușit. A mai avut o singură zvâcnire, când a câștigat trei ghemuri consecutive în setul secund, la 1-4, dar fără folos: dezastrul a fost desăvârșit.

Statistica e înfiorătoare:

- Advertisement -
  • 0-7 la ghemuri, de la 2-2 la 2-6, 0-3;
  • 2-9 în primele 11 ghemuri, până la 2-6, 0-3;
  • 3-10 în primele 13 ghemuri, până la 2-6, 1-4;
  • 6-12 în tot meciul, până la fatidicul 2-6, 4-6.

Nu sunt cifre de mare campioană, aflată la vârsta ideală pentru marea performanță (27 de ani). Sigur că Simona este o mare campioană, dar astăzi s-a comportat ca o amatoare.

A bătut-o o minoră

Amandei Anisimova nu-i vine să creadă că a învins un fost lider mondial

În fond, cine a spulberat-o la Roland Garros, Grand Slam-ul ei favorit? O puștoaică talentată și ambițioasă, dar tot puștoaică. Amanda Anisimova, o americancă purtând un nume cu rezonanță slavă, are 17 ani și 9 luni. Nici măcar majoră nu e! Nici liceul nu l-a terminat!

Sunt multe motive frustrare pentru Simona. Niciodată n-a avut un culoar mai ușor spre semifinale. Pur și simplu, se anunța o defilare de 5 meciuri, apoi semifinala cu Barty și, de ce nu?, finala cu Konta sau Vondrousova. Orice-ați spune, altă greutate au nume precum Osaka, Pliskova, Kvitova, Kerber, Muguruza, Svitolina, Wozniacki, Stephens sau surorile Williams.

- Advertisement -

Și cu toate astea, Simona s-a împiedicat din nou din postura de mare favorită! Ea rămâne singura tenismenă din Top 10 care în acest an nu a câștigat niciun turneu, de niciun nivel. De fapt, n-a mai câștigat din august 2018, de la Montreal.

Minge de meci din dublă greșeală

Alte motive de frustrare, care exprimă neputință:

  • în setul secund, la 4-4, după acea revenire încurajatoare de la 1-4, Simona a avut șansa de a prelungi seria pozitivă, dar a ratat mingea de meci și a pierdut ghemul;
  • apoi, la 4-5 și 30-30 a făcut dublă greșeală (i-a oferit puștoaicei minge de meci din dublă greșeală!)
  • în fine, la 4-5 și 30-40 nu a reușit să-și saveze serviciul, deși altădată o făcea și de la 15-40 sau chiar 0-40, inclusiv în fața unor jucătoare mari ale lumii.

E în pericol și Turneul Campioanelor!

Clasamentul WTA live, după meciurile de joi

Ce a ratat Simona? Dincolo de sumele uriașe puse la bătaie în fazele superioare ale unui turneu de Mare Șlem, e vorba de puncte și de poziția în ierarhia WTA. Și anume:

  • dacă se califica în semifinale, urca de pe locul 8 pe 7;
  • dacă ajungea în finală, își asigura locul 5;
  • dacă triumfa din nou la Roland Garros, urca pe locul 3 (adică își conserva poziția de la startul turneului).

Dar Simona a pierdut și e pe 8. Ea se uită tot mai lung după locul 1, care luna trecută îi era atât de aproape. Mai mult, are emoții cu calificarea la Turneul Campioanelor, după 5 ani consecutivi în care se abonase la Top 8 al anului în curs.

Unde ești tu, Darren Cahill?

Darren Cahill și Simona Halep

Ce-i lipsește Simonei ca să redevină campioana anilor trecuți? Simplu: antrenorul. Mai exact: antrenorul-psiholog care o redresa rapid când se anunța prăbușirea. Astăzi, prăbușirea a fost totală, completă, fără de sfârșit. Parafrazându-l pe Zorba Grecul, a fost o prăbușire maiestuoasă. Darren Cahill, antrenorul-psiholog cu care Simona triumfa anul trecut la Roland Garros și privea lumea de pe locul 1 mondial, e departe, pe cealaltă parte a planetei. Când a fost în dificultate, Simona nu i-a mai întâlnit privirea.

Wimbledon, US Open…

Teoretic, din acest punct de minimum al ultimilor 5 ani, Simona ar trebui să reînceapă urcușul. Nu mai are de apărat prea multe puncte în acest an. Mă rog, ar fi titlul de la Montreal și finala de la Cincinnati, dar e puțin pe lângă marile oferte: Wimbledon (unde anul trecut a pierdut în turul 3), US Open (eliminată în turul 1) și Turneul Campioanelor (în 2018, deși se calificase en-fanfare, a lipsit din cauza unor dureri la spate).

Sunt multe puncte în joc, Simona poate reveni rapid în Top 5, în Top 3 sau chiar pe primul loc. Dar cu o condiție: să câștige meciuri! Mai ales pe cele din fazele finale, care sunt încărcate de mulți bani și multe puncte.

Altădată pierdea la mare luptă

Astăzi a fost a doua cea mai severă înfrângere a Simonei Halep la Roland Garros, după cea din 2015, când croata Mirjana Lucic-Baroni a învins-o mai rău. În celelalte cinci ediții, ultimul meci din competiție a fost mai strâns, uneori cu set câștigat, iar anul trecut cu triumful final.

Cum a încheiat Simona Halep cele 7 Roland Garros-uri ale sale

2013: Carla Suarez Navarro (Spania) – Simona Halep 3-6, 6-2, 6-2 (turul 1)

2014: Maria Șarapova (Rusia) – Simona Halep 6-4, 6-7, 6-4 (finală)

2015: Mirjana Lucic-Baroni (Croația) – Simona Halep 7-5, 6-1 (turul 2)

2016: Samantha Stosur (Australia) – Simona Halep 7-6, 6-3 (turul 4)

2017: Jelena Ostapenko (Letonia) – Simona Halep 4-6, 6-4, 6-4 (finală)

2018: Simona Halep – Sloane Stephens (SUA) 3-6, 6-4, 6-1 (finală)

2019: Amanda Anisimova (SUA) – Simona Halep 6-2, 6-4 (turul 5).

x

CITIȚI ȘI:

* Halep, 415.000 de euro în buzunar pentru calificarea în „sferturi” la Roland Garros

Golgota Simonei Halep. Dacă nu ajunge în finală, iese din Top 5. Deși s-a calificat în turul 4, după Roland Garros poate fi și pe locul 12! Revine pe podium doar dacă triumfă din nou la Paris

* Triumf epic al lui Liverpool în Champions League. Și revanșa „loser”-ului Jürgen Klopp

4 COMENTARII

  1. Tipic oarecum tenisului feminin, fluctuatii incredibile si inexplicabile in joc si rezultate (eu exclud ipoteza pariurilor prin interpusi, la nivel de jucatori de top).
    Osaka, Svitolina, Pliskova, Sabalenka, Mertens, Sevastova, Muguruza, Garcia, Bencic s.c.l. Nu doar Halep, Buzarnescu, Begu, Cirstea, Bogdan…
    Si nu mai plingeti atita dupa Cahill. Nu antrenorul joaca in meciuri, nu antrenorul face zeci de greseli nefortate, nu antrenorul poate fi si un psiholog de mare succes si, dupa mine, nici n-ar trebui permise sfaturile antrenorilor in timpul meciurilor (dupa exemplul turneelor de GS). Daca mintea nu poate coordona mina si picioarele, asta e … astea sint rezultatele. Toti marii jucatori gresesc, doar ca cei care gresesc mai putin au rezultate si locuri mai bune in clasamente. Logic. Chiar daca jucatorii nu sint roboti, sint si ei oameni, iar femeile au chiar mai multe slabiciuni decit barbatii.
    Dar nu pot sa nu remarc ca Simona a ratat ocaziile favorabile de a cistiga turneele si acum si la Wimbledon 2018 si in alte ocazii, in care tabloul de concurs s-a autocuratat de favorite puternice. Si ca le-a facut „mari” pe alde Davis, Dodin s.a. Dar probabil ca Amanda, Marketa si alte tinere promitatoare nu vor fi risipitoare ca Jelena 2017, ci o vor inlocui destul de curind pe Naomi in fruntea ierarhiei WTA.
    Cred si ca meciul de azi cu Anisimova a fost insuficient pregatit de Simona si echipa ei si tratat cu prea mare lejeritate. Experienta si palmaresul net superioare nu cistiga automat un meci, chiar si cu o pustoaica de 17 ani, care joaca totusi de cel putin 2 ani in WTA (acum pe locul 51), nu e la primul meci la senioare. Presupun ca asta n-a fost meciul vietii pentru Anisimova si nici inceputul declinului inexorabil pentru Halep, ci o invatatura de minte pentru Simona.

  2. Simona poate juca de cate ori vrea cu Asimova, Vondrousova, Bencic, Sabalenka, Bertens. Va lua bătaie de fiecare dată. Nu mai vb de Osaka, Kvitova , că deja astea sunt la alta categorie.
    De ce? Pentru că tenisul s-a mai schimbat, se loveste tare, plasat, ofensiv.
    Ori, ce tenis oferă Simona? Pai fără supărare, un tenis prafuit.
    Contra:
    – serviciul 1 slab, serviciul 2 foarte slab
    – nu știe să joace slice ( uitati ce minuni face cu arma asta Barty!)
    – are o lovitura de dreapta foarte modestă (iar o compar cu micuta Barty care are o dreapta de te lasa masca)
    – nu se știe deloc cu scurtele (nici să pună, nici să contracareze)
    – joc defensiv prin definiție; când este forțată la ofensiv greșește nepermis de mult, deoarece nu-i domeniul ei.
    – n-are antrenor si nici nu constientizeaza acest lucru

    Pro
    – reverul cu 2 maini e cât de cât acceptabil, dar nu are cine știe ce forță
    – deplasare pe fundul terenului bunicică (azi si aia nu a mers)

    Așa că, ce așteptări să avem?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -