Procurorii de la Parchetul Curții de Apel București au finalizat ancheta în cazul adolescentei de 17 ani care a acuzat că în urmă cu doi ani și jumătate a fost victima unor violuri la Școala de vară a AUR, în cadrul Taberei de vară pentru tineret a partidului, din stațiunea Neptun-Olimp (14-16 septembrie 2023). Trei bărbaţi, de 29-33 de ani, au fost trimişi în judecată pentru viol.
Poliția Ialomiţa a început să facă cercetări în toamna anului 2023, după ce adolescenta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean din Slobozia, spunând că a fost violată.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis marţi, printr-un comunicat de presă: ”La data de 6 aprilie 2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti trimiterea în judecată, în stare de libertate, cu privire la trei inculpaţi, bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, fapte comise asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 17 ani, în cadrul unei tabere de vară pentru tineri organizate în staţiunea Neptun-Olimp”.
Cei trei monștri AUR au profitat de vulnerabilitatea fetei de 17 ani
Potrivit procurorilor, agresorii – delegați AUR – au profitat de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi de vulnerabilitatea acesteia.
”În noaptea de 14/15.09.2023, în intervalul orar 23.57-00.25, inculpatul A.B., în vârstă de 32 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel din staţiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa şi de vulnerabilitatea victimei, minoră în vârstă de 17 ani, a constrâns-o să întreţină acte sexuale. În acelaşi context, în intervalul orar 00.31-01.04, inculpatul C.D., în vârstă de 29 de ani, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei sale. De asemenea, la data de 15.09.2023, în intervalul orar 21.14-21.50, inculpatul E. F., în vârstă de 33 de ani, în timp ce se afla în incinta aceluiaşi hotel din staţiunea Neptun-Olimp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei sale.”
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Mangalia.

”Minora a fost intoxicată cu alcool în mod premeditat”
Fapta de viol a fost reclamată pe 16 septembrie 2023, după ce pe 14 şi 15 septembrie 2023 fata a participat la Școala de vară ae AUR.
Tânăra a acuzat că, văzând că se află în stare avansată de ebrietate, cei trei bărbaţi au violat-o, după ce unul dintre ei a dus-o într-o cameră.
CITIȚI ȘI: Acuzații grave: viol asupra unei minore, la Școala de vară a AUR! Liderii partidului se ascund, un deputat zice că e „o înscenare”, altul dă vina pe fată!
Conform unei avocate a victimei, camerele de supraveghere din hotel au surprins cum ”minora a fost intoxicată cu alcool în mod premeditat de cei trei”. Altfel spus, aceștia au îmbătat-o pe minoră, pentru a-i anula orice rezistență și a o putea batjocori apoi în voie.
Anul trecut, avocata Claudia Postelnicescu – care a reprezentat-o în trecut pe minora violată – a acuzat autoritățile că tergiversează dosarul. Într-o postare publicată pe Facebook pe 7 mai 2025, avocata a scris: „Această fată este profund traumatizată și starea ei psiho-emoțională este în colaps. De ce? Pentru că simte că nu i se face în niciun fel dreptate. Monștrii din localitatea ei o hărțuiesc în continuare, o urmăresc, o intimidează și o umilesc. Mama ei este disperată, pentru că o vede că se cufundă în depresie și atacuri de panică și nu poate face nimic. Se simt amândouă neputincioase, pe bună dreptate”.




Parca pe undeva exista o legislatie privind castrarea chimica. La noi de ce nu e? Sa-i vedem cum isi folosesc organul doar pentru mictiune!…