Regimul Putin se confruntă cu primele proteste serioase după mult timp în Republica Autonomă Bașkorostan, unde mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze după ce activistul Fail Alsinov a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Moscova a trimis trupele speciale, iar populația a început să ceară acum suveranitatea republicii.
Bașkirii se numără printre popoarele Federației Ruse care au avut cel mai mult de suferit, până acum, din cauza războiului pornit de Putin în Ucraina. Strategia Kremlinului a fost să trimită pe front preponderent membri ai minorităților etnice și din regiunile cât mai îndepărtate de Moscova și Sankt Petersburg. Așa s-a ajuns ca pierderile umane înregistrate de Rusia în Ucraina să fie preponderent din Buriatia (18%), Daghestan (14,8%), Cecenia (12%), Bașkiria (10,7%), Tatarstan (7%), Osetia de Nord (6,4%). Deși aceste popoare duc greul războiului, ele reprezintă un procent mic din totalul populației Rusiei.
Pe fondul acestor tensiuni provocate de mobilizarea bărbaților, pierderile suferite în Ucraina și nivelul de trai foarte scăzut, arestarea și condamnarea lui Fail Alsinov a reprezentat scânteia revoltelor. În orașul Baimak, jumătate din populație a ieșit în stradă. Se vorbește de 5-10.000 de oameni participanți la proteste pe un frig crâncen. Moscova a trimis rapid unități speciale care i-au bătut zdravăn pe oameni.
Protests have erupted in Russia’s Bashkiria over the sentencing of activist Fail Alsinov to 4 years in prison for alleged incitement of ethnic hatred. Alsinov previously advocated for Bashkortostan’s sovereignty, opposed gold mining, and urged Bashkirs not to fight against… pic.twitter.com/f5rNeDCwkk
— Euromaidan Press (@EuromaidanPress) January 17, 2024
Activistul Fail Alsinov militează pentru independența Bașkiriei și, în trecut, s-a opus deschiderii unor noi mine de aur (foarte poluante) în regiune. A fost judecat și condamnat pentru „incitare la ură“. Așa a fost calificat apelul făcut în octombrie 2022 de Alsinov către bașkiri, să nu participe la războiul din Ucraina.
Conducătorul Republicii Bașkire l-a denunțat și a cerut procuraturii să-l mai verifice pentru „discreditarea armatei“ și „apeluri publice la extremism“.
În dimineața pronunțării sentinței, regimul Putin a tăiat internetul în orașul Baimak și a blocat toate intrările în tribunal. În ciuda frigului teribil, oamenii au ieșit însă din case și s-au îndreptat spre clădire.
Forțele speciale au reacționat clasic pentru Rusia, bătându-i pe oameni și arestându-i pe mulți dintre ei. Poliția a folosit gaze lacrimogene. Populația a ripostat azvârlind cu bucăți de gheață.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Un fost candidat PSD, convertit la AUR-ism, conduce protestul fermierilor și negocierile cu premierul PSD. Înfrânt la alegerile locale din 2020, Andruș a fost revopsit ca „suveranist” de Realitatea Plus
* Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“
* EDITORIAL CARTIANU. Marea butaforie liberală: „Iohannis – președintele Consiliului European”
* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni
* În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!
* Anchetat în trecut pentru fraudarea Romsilva, Ilie Sârbu e pus acum chiar în conducerea Romsilva! Socrul lui Ponta este unul dintre „dinozaurii“ epocii Iliescu
* După ce au luptat tot anul cu Occidentul putred, Piperea și Lazarus se relaxează în SUA și Bahamas. Niciunul n-a mers în Rusia
* Trump i-a spus Ursulei von der Leyen că SUA „nu va ajuta niciodată“ Europa dacă va fi atacată, cât e el președinte: „NATO e moartă și vom pleca“ din organizața militară