joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. "PSD vă va înghiți! V-ați înhăitat cu piaza rea a politicii...

VIDEO. „PSD vă va înghiți! V-ați înhăitat cu piaza rea a politicii românești. Este o alianță toxică! E oportunism!” Discursul teribil al lui Stelian Tănase la aniversarea a 147 de ani de la înființarea PNL

-

Evenimentul festiv organizat marți seara de PNL la Biblioteca Centrală Universitară, cu ocazia împlinirii a 147 de ani de la înființarea partidului, s-a transformat într-o serie de avertismente profetice și critici dure din partea unor foști conducători liberali și de reputați simpatizanți ai acestei formațiuni. Scriitorul Stelian Tănase le-a spus liderilor PNL din sală că „PSD vă va înghiți”, în timp ce avocatul Valeriu Stoica, fost președinte al PNL, le-a transmis exasperat actualilor conducători că are impresia că sunt orbi!

Printre invitați s-au numărat foștii președinți liberali Valeriu Stoica și Crin Antonescu. Primul care a vorbit a fost actualul președinte, Nicolae Ciucă. Fleașcă de transpirație, acesta din urmă a stârnit stupoare când a încurcat-o pe Alina Gorghiu cu Roberta Anastase. Premierul, pus cu mâna de Klaus Iohannis în fruntea PNL deși – la fel ca și precedentul președinte liberal – n-are nicio legătură cu partidul, a spus de Anastase că ar fi fost conducătoarea formațiunii, deși ar fi trebuit să spună, de fapt, Gorghiu.

Alianța cu PSD este „oportunism și un calcul greșit! Nerealist!”

Stelian Tănase, vechi simpatizant liberal (încă din 1990) și cunoscut opozant al regimului Iliescu-FSN (acum PSD), le-a ținut participanților un discurs atât de dur, încât a semănat cu o căldare de apă rece aruncată în creștetul actualei conduceri.

Istoric și scriitor apreciat, Stelian Tănase a făcut mai întâi o incursiune în trecutul PNL, cu tema dezbinării. El le-a povestit liberalilor din sală, pe scurt, cum prima dezbinare s-a produs înainte de 1900, când Dimitrie Brătianu l-a săpat pe fratele său, Ion Brătianu, întrerupând o guvernare de 5 ani ca să prindă un mandat de premier pentru două luni. Apoi, Stelian Tănase a vorbit despre fracturarea partidului în perioada interbelică, la presiunea regelui Carol al II-lea, și despre disensiunile de după 1944, care au găsit liberalii împărțiți în fața regimului dictatorial comunist pe cale să se instaleze.

- Advertisement -

După această trecere în care a arătat că lucrurile nu merg niciodată bine dacă PNL-ul nu este unit, Stelian Tănase a trecut la actualitate, livrând un discurs de o duritate deosebită, dar cât se poate de realist. A fost pentru prima oară, în ultimii ani, când cineva a spus atât de clar, de direct și de persuasiv conducerii PNL că greșește și că, dacă nu renunță la „înhăitarea” cu PSD – „piaza rea a politicii românești” –, se va duce direct în dezastru.

Discursul magistral al lui Stelian Tănase către liderii PNL: „V-ați unit, ca să nu zic înhăitat, cu PSD, care este o alianță toxică, cu un foarte subțire alibi că e continuitate, soliditate, coeziune… Nu, e oportunism! Și e un calcul greșit! Nerealist!“

PNL se duce spre alegerile din 2024 dezbinat. Sunt două partide liberale plus alte grupări care pretind tendințe sau idei liberale, nu dau numele partidului ca să nu politizez prea tare, și cred că asta duce la catastrofă. Veți pierde alegerile dacă nu vă veți unifica. V-ați unit, ca să nu zic înhăitat, cu PSD-ul, care este o alianță toxică, cu un foarte subțire alibi că e continuitate, soliditate, coeziune… Nu, e oportunism! Și e un calcul greșit! Nerealist! Ca toate exemplele istorice, și pot să vă mai dau câteva în istoria liberalilor, și această coabitare, sau cum vreți voi să-i spuneți, va produce eșec. (…)

Deci trebuie să găsiți în perioada următoare o cale ca să vă prezentați în fața electoratului uniți. Cu aceleași idei, cu aceleași priorități, cu aceleași tehnici și strategii, ca să scoateți de la putere Partidul Social Democrat – piaza rea a politicii românești în ultimii 30 de ani, să nu ne facem iluzii și să ne ascundem după formule! Este o alianță toxică și, din păcate, prin această alianță toxică, nu câștigați dumneavoastră. Sau noi, că și eu sunt liberal. Câștigă PSD-ul! O arată și primul an de guvernare alături de ei și o va arăta și continuarea acestei situații!

- Advertisement -

Nu veți câștiga în fața PSD! Vă va înghiți și deocamdată primul efect este că a efasat, a șters identitatea PNL-ului în spatele propriei sale identități. Nu aveți mesaj, nu vă vedeți! Motivul este simplu: pentru că temele mari și discursul esențial îl ține PSD. Dumneavoastră stați alături, așa, ca niște școlari ascultători și care sperați să beneficiați de această situație fiecare în parte, ca să nu zic mai mult. Cred că trebuie să regândiți această strategie care este perdantă. Cred eu. Este o opinie! De-aia nu intru în partid, pentru că vreau să am opinii.

Alegerile nu sunt departe. Cred că un Congres PNL extraordinar ar putea să aducă acele clarificări pe care trecutele Congrese nu le-au adus, pentru că le-au amânat, și să intrați cu curaj în campanie, pentru că, după părerea mea, PSD este un partid de bătut! Dar trebuie făcute lucrurile care, din punct de vedere rațional, sunt obligatorii! Și nu așteaptă!”

VIDEO: Discursul lui Stelian Tănase despre alianța PNL-PSD – de la minutul 25.35

Mult mai subtil, fostul președinte al PNL, Valeriu Stoica, le-a sugerat actualilor lideri liberali că sunt orbi: „Una dintre cele mai importante calități ale omului politic e aceea de a vedea. De multe ori când ma uit la oamenii politici din România am impresia că văd o adunare de nevăzători. Ce trebuie să vadă omul politic? În primul rând, să vadă ce e vizibil pentru toți. Apoi trebuie să vadă ceea ce foarte puțini dintre contemporani văd. În al treilea rând, un om politic trebuie să vadă și ce nu e vizibil pentru că e profund și ascuns. Noi sărbătorim acum capacitatea vizionară a lui Ion C. Brătianu”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Lovitură năprasnică anti-Putin: de ziua Maiei Sandu, fostul președinte Igor Dodon a fost arestat pentru trădare de patrie și infracțiuni de corupție!

* VIDEO. Amenințare sinistră a Rusiei: “Ori câștigăm în Ucraina, ori acest război se va sfârși prost pentru întreaga omenire!”. Populația e avertizată: „Obișnuiți-vă cu noua viață!”

* NATO ia în calcul să spargă blocada rusă din Marea Neagră și să escorteze cu nave de război cargourile ucrainene încărcate cu grâne din Odessa

* Răzbunarea partizanilor ucraineni pe primarul trădător din Energodar, care a trecut de partea Rusiei teroriste

* Fost șef al MI6: „Putin va pleca până în 2023, dar probabil în sanatoriu, de unde nu va ieși ca lider al Rusiei”

* Dezvăluiri-șoc: cancelarul Germaniei era omul Moscovei, marxist fanatic, ataca NATO și SUA ca „militariști iresponsabili”. Olaf Scholz și-a ascuns legăturile cu regimul est-german

* Un deputat rus amenință SUA: „Cenușa nucleară va veni de la voi!” / Finlanda, Suedia și țările baltice „vor trebui zdrobite”, „vrem să le distrugem”

* Modelul Putin: PSD încearcă să decapiteze o televiziune pe care n-o poate controla. Un amendament al ministrului Romașcanu ar forța RCS/RDS să vândă sau să închidă Digi 24

* Coaliția PSD-PNL-UDMR a masacrat Codul Rutier. „Au băgat înapoi toate șmecheriile de scăpat cu carnetul pentru cei care încalcă grav regulile de circulație”

* RECHIZITORIU. Fiul mafiotului Rădoi închiria spațiu la metrou cu 250 de euro pe lună și îl subînchiria cu 2.800. Profit: 237.600 de euro în 9 ani

* Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. A ajuns șef al Consulatului României la Roma. Nici fostul ministru nu o duce rău în afaceri

7 COMENTARII

  1. Tocmai Stelian Tanase vorbeste!!!!!!
    Dar el are numai partial dreptate, pentru ca din 89 incoace liberalii au fost numai dupa interes. Tot timpul au fost aripi si aripioare, cu mici perioade de unire la ciolan.
    Si acum sa luam la analiza lista de liberali? Nu are sens. O face magistral Valeriu Nicolae pe site-ul NU TOT EI si in cartea cu acelasi nume!
    Si de ce manifestarea asta la 147 de ani? Le e frica oare ca peste 3 ani nu vor mai avea ce sa sarbatoareasca? Sa nu va mai avea cine sa sarbatoreasca?

  2. Povesti de adormit copiii! PNL la ora actuala nu are nicio legatura cu PNL din trecut. Este o facatura ca sa dea bine dupa 89 impresia ca avem multipartidism! Cand, de fapt, mafia pcr-isto securista e permanent la conducere si mai papusareste niste partide si partidulete, ca sa pacaleasca masele ca avem democratie. Nu. Noi avem o dictatura a unei mafii batjocoritoare fata de popor.

    • Ai perfecta dreptate. Este si concluzi mea, din tot ce am vazut si am trait.
      O mafie nascuta in comunism, scapata de dictatorul care ii incomoda, a acaparat tara si a trasat soarta Romaniei in acesti ani, planul lor diabolic incluzand si simularea pluripartidismului.
      Am inteles de la inceput ce s-a intamplat in ’89 si mai ales dupa, Dar ce se intampla acum cu PNL este atat de ilogic, incat nu pot gasi o explicatie.

  3. Imi place ca Stelian Tanase a turtit festivitatea acestor impostori care voiau sa se laude cu gloria pretinsilor lor inaintasi. Dar nu sunt de acord cu calea pe care Stelian Tanase o indica.
    Cu cine sa se uneasca si in ce scop?
    Sa se unrasca cu ALDE, profesorul lor in a fi sluga PSD? Sau cu partidul esuat PMP, care freamata dupa ciolan? Ce ar iesi din asta inafara de pacalirea unui electorat?
    Sau sa absoarba alte partide, cele pe care tocmai le-a imbrancit, ca sa le strice si pe astea?
    Actualul PNL, a aratat in ultimul an ce este el in realitate. Sa nu mai pacaleasca Romania, sa fuzionze cu PSD si, impreuna, sa dispara de pe scena politica cu tot bagajul de coruptie, mediocritate, iresponsabilitate, minciuna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -