vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. Messi, al şaselea Balon de Aur şi "numărul 1" în istoria...

VIDEO. Messi, al şaselea Balon de Aur şi „numărul 1” în istoria trofeului! Jucătorul Barcelonei este regele Planetei Fotbal, în era sportului-spectacol

-

Leo Messi va scrie istorie în fotbalul mondial, în această seară, la Paris. Argentinianul va avea din nou recunoașterea pe care o merită ca fiind cel mai bun jucător din lume și îşi va adăuga astfel în palmares a șasea sa „minge de aur”, devenind jucătorul care a obținut-o de cele mai multe ori în istoria celui mai râvnit trofeu individual în domeniu.

Deşi rezultatul final nu a fost dat încă publicităţii (gala decernării Balonului de Aur începe la 21.30, ora României), mai multe informaţii pe surse citate de principalele publicaţii sportive de pe continent vorbesc despre un câştigător clar: Lionel Messi, jucătorul argentinian al echipei FC Barcelona.

- Advertisement -

Lista jucătorilor nominalizaţi la cel mai galonat trofeu pentru jucătorii de fotbal din lume îi mai cuprinde pe poziţii bune pe Virgil van Dijk (FC Liverpool) și Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), cei doi fiind şi cei care au luptat deja cu Messi pentru trofeul „The Best” (oferit de FIFA), în urmă cu câteva luni, dar există o listă totală de 30 de candidați, printre care Neymar, Mbappé , Griezmann, De Jong sau Mané.

În acest moment, Messi era deja campion al Spaniei cu echipa sa de club pe sezonul trecut şi deţine și Gheata de Aur (pentru jucătorul care a marcat cele mai multe goluri într-un campionat), de unde se trage concluzia că sunt şanse mici ca Balonul de Aur să fie ridicat deasupra capului de alt jucător, în această seară, la Paris.

Jucătorul de la „Barça” a declarat că „primul Balon de Aur a fost cel mai special”, dar şi cel de-al şaselea este deosebit de important, deoarece îl îndepărtează de eternul concurent Cristiano Ronaldo, care a câştigat şi el 5 trofee Balonul de Aur.

- Advertisement -
Messi alături de soţie, în avion, la plecarea spre gala de la Paris

Ajuns la 32 de ani, Messi încă performează, este decisiv, spontan, marchează din lovituri libere de parcă ar pune mingea cu mâna în vinclul porţilor adverse, are o ţinută sportivă impecabilă, este decent în spaţiul public, familist convins alături de soţia Antonela şi de cei trei copii, bun coleg cu jucătorii Barcelonei şi ai Argentinei.

Că Messi este nu doar cel mai bun fotbalist al planetei, ci şi cel mai respectat, o arată declaraţiile principalului său rival la Balonul de Aur 2019, olandezul Virgil van Dijk, fundaş la Liverpool, campioana Europei pe sezonul 2018-2019.

„Nu vor exista pierzători după decernarea Balonului de Aur. Sunt extrem de mândru să fiu în această poziție, alături de asemenea jucători. Sunt foarte bucuros de evoluțiile mele alături de echipa de club și de echipa națională.

Chiar am motive să fiu mândru, pentru că nu sunt foarte mulți fotbaliști care să se poată lăuda cu asemenea reușite. Vom vedea ce va fi, dar dacă nu voi câștiga Balonul de Aur, cu siguranță nu mă voi considera pierzător”, a spus apărătorul vicecampioanei Angliei.

 

Fugiţi din calea crizei argentiniene

Copilul Lionel Messi suferind că face tuşa la un meci din trecut, în care nimeni nu dădea doi bani pe el din cauza fizicului fragil

Cu câțiva ani înainte ca familia lui Lionel Messi să ia decizia de a se muta la Barcelona, ​​Jorge, tatăl și reprezentantul căpitanului Barcelonei, și soția lui, Celia Cuccittini, au luat în calcul posibilitatea de a se stabili în Australia.

Erau obligaţi să caute o viaţă mai bună în afara unei Argentine lovite de una dintre cele mai grave crize economice din istoria sa.

În anul 2000, însă, junele Lionel a atras atenţia „scooter”-ilor catalani şi se ivea astfel o dublă ocazie: cea de putea supravieţui departe de Argentina, dar şi de a permite micului Messi, care suferea de o problemă hormonală (era prea firav), să fie tratat pe banii clubului ce îşi asuma astfel riscul de a investi într-un junior cu sclipiri, dar pe care puţini ar fi pariat că rezistă fizic în teren.

Nu totul deloc ușor de luat o decizie în familie. „Într-o clipă trebuia să ne hotărâm tata, mama, sora mea care era mică și eu. Frații mei mai mari [Rodrigo și Matías] s-au întors spre Rosario, deoarece nu era ușor să fii atât de departe. Și părinţii mei mi-au spus: Ce facem? Orice vrei tu!”, își amintește Lionel Messi, care avea să răspundă: „Eu vreau să rămân”. Şi aşa a început drumul spre glorie.

Singurătea unui junior firav şi familia ca suport afectiv

Imagini inedite dezvăluite de clubul din Barcelona cu juniorul Lionel Messi

Între timp, plăpândul Leo avea să fie primit la echipa de copii a Barcelonei, dar a apărut o altă problemă. Sora lui mai mică, María Sol, nu s-a adaptat în Catalunya. Familia s-a separat din nou. Messi a rămas în Europa cu tatăl său, într-un apartament din cartierul Les Corts, plătit de clubul de fotbal catalan.

Cei 120 de metri pătrați erau însă plini de îndoieli și, mai presus de toate, de tăceri între tată și fiu. „Cel mai greu în acei ani nu au fost medicamentele necesare dezvoltării mele fizice, plătite de club, ci să petrec atât de mult timp cu familia separată”, explică adesea Messi.

În timp ce tatăl său Jorge și-a împărțit viața între Rosario (Argentina) și Barcelona, ​​primul dintre membrii familiei Messi care s-a întors în capitala catalană a fost Rodrigo, fratele cel mare. „Când voi fi singur acasă, o să merg să mănânc la fratele meu”, îşi spunea decarul Barcelonei, înainte de a merge să locuiască cu Antonela Roccuzzo, cu care s-a căsătorit în 2017 și cu care are trei copii: Thiago, Mateo și Ciro.

Fratele lui Messi intră în afaceri

Alături de soţie şi cei trei copii

Rodrigo Messi a început să diversifice afacerile familiale. În 2016, a optat pentru deschiderea unui restaurant în districtul Eixample. Doi ani mai târziu, l-a închis și a devenit un loc pentru evenimente private.

Astăzi nu este ciudat să-l vezi pe Rodrigo în „oraşul sportiv” al Barcelonei, pentru a urmări meciurile echipelor de juniori ale clubului în care fratele său a atins gloria planetară. Anul acesta, Rodrigo Messi a început să fie impresar de tineri jucători.

El este cel care l-a lansat pe Ansu Fati, noua perlă a Barcelonei, care a devenit deja al doilea cel mai tânăr fotbalist care a debutat pe Camp Nou. „Sunt foarte fericit să văd băieții din club împlinindu-și visul de a ajunge la prima echipă”, a postat Leo Messi pe Instagram și a adăugat o fotografie în care îl îmbrățișa pe Ansu Fati efuziv (alăturat).

FORBES: Leo Messi, sportivul care „produce” cei mai mulţi bani

Jorge Messi, tatăl celui mai mare fotbalist din lume

Rodrigo Messi începe în afacerile într-o lume în care tatăl său şi totodată reprezentantul căpitanului Barcelonei are deja experiență. Potrivit revistei Forbes, Messi este sportivul care generează cei mai mulți bani: 127 de milioane de dolari anual (92 de milioane din salariu și 35 de milioane din drepturi de imagine și publicitate).

„Cine este pregătit pentru toate acestea?”, se întreabă Jorge Messi, care a plecat de la munca de supervizor la întreprinderea metalurgică Acindar (una dintre cele mai importante companii din Argentina) pentru a deveni președintele unui brand mondial: Leo Messi. „Poate că nimeni nu este. Am încercat să văd cum sunt manageriaţi şi alţi jucători şi pot spune că nici nu este atât de dificil”, completează tatăl „numărului 10” al Barcelonei, singurul jucător de fotbal din istorie cu şase trofee „Balonul de Aur” în palmares.

Balonul de Aur, acordat din 1956

Balonul de Aur (Ballon d’Or, în limba franceză), denumit adesea și Premiul Fotbalistul Anului în Europa, este o distincție anuală acordată de faimoasa revistă France Football.

Premiul îi este înmânat jucătorului considerat a fi cel mai bun pe parcursul anului calendaristic anterior. Ideea premiului a venit din partea redactorului-șef al publicației care, în 1956, și-a invitat colegii să voteze cel mai bun jucător al anului în Europa.

Câștigătorul primei ediții a fost Stanley Matthews, din partea grupării Blackpool. Acesta a fost acordat anual începând din 1956, deși între 2010 și 2015 a fost încheiat un acord cu FIFA, iar premiul a fost temporar combinat cu Jucătorul Anului FIFA, potrivit Wikipedia.

La început, jurnaliștii puteau vota doar jucători europeni care evoluau pentru cluburile europene, fapt ce făcea neeligibili jucători precum Maradona şi Pele. În 1995, o modificare adusă regulamentului a permis și jucătorilor non-europeni care evoluează pentru cluburi de pe continent să fie votaţi.

Schimbări au fost aduse și în 2007, toți jucătorii devenind eligibili, indiferent de naționalitatea sau clubul la care evoluau. De-a lungul istoriei, trei jucători au primit trofeul de câte trei ori: Johan Cruyff, Michel Platini şi Marco van Basten. Platini este singurul jucător care a primit distincția de trei ori în mod consecutiv, între anii 1983 și 1985.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -