joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. Cum l-a "dezarmat" Cioloş pe un poliţist din Republica Dragnea agresiv...

VIDEO. Cum l-a „dezarmat” Cioloş pe un poliţist din Republica Dragnea agresiv cu Opoziţia

-

Dacian Cioloş, liderul PLUS şi candidat pe primul loc al listei alianţei cu USR la europarlamentare, a trăit pe viu agresivitatea „statului paralel” dirijat de Liviu Dragnea mai ales în judeţul-moşie personală, care l-a propulsat stăpân şi peste ţară.

Poliţistul local: „De la Poliţia Alexandria sunt. Aveţi poziţia partidului electoral?”

Dacian Cioloş: „Avem legea, care spune că pe afişiere se pot pune afişele… Nu aşa spune legea?”

- Advertisement -

Poliţist: „Da, dar la noi este o regulă aici…”

Dacian Cioloş: „Păi dar nu suntem în România? Ştiţi că există o lege…”

Poliţist: „Bun, dar eu v-am întrebat de poziţie. Aveţi poziţia?”

- Advertisement -

Dacian Cioloş: „În lege nu scrie nimic de poziţie”

Aşa a început dialogul dintre liderul PLUS şi politistul local arogant, care tot timpul discuţiei a stat cu mâinile la spate de parcă era stăpânul lui Cioloş. Elegant, dar ferm, Dacian Cioloş l-a „dezarmat” scurt pe poliţistul-tovarăş al lui Liviu Dragnea, parcă trimis cu misiune să-i intimideze pe cei din opoziţie.

La final, purtătorul de uniformă din judeţul în care prea mulţi funcţionari au fost angajaţi pe pile de partid s-a văzut nevoit să cedeze.

Legat de incident, Cioloş a declarat, citat de Digi24.ro:

“Am un respect uriaș pentru cei care au decis să se implice, știind la ce se expun. La șicane și la un comportament lipsit de respect. Schimbarea are nevoie de curaj din partea celor care și-o doresc. Celor care încă mai așteaptă un semn vreau să le atrag atenția că teama e justificată de multe ori, dar ea e amplificată de propriile noastre ezitări. Ieșiți la vot ca să ne învingem teama că România nu va fi niciodată mai bună decât vor ei să credem.”, a spus liderul PLUS.

Liviu Iolu, candidat pe lista Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile europarlamentare, a dezvăluit că membrii USR și PLUS de la Alexandria s-au plâns că li s-a interzis să lipească afișe pe acel panou.

”Era invocată o hotărâre a Consiliului local și li se cerea autorizație de la primărie”, a spus Liviu Iolu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -