joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsVIDEO. Comerț sălbatic și "la japcă" pe litoralul românesc și-n Deltă. ANPC...

VIDEO. Comerț sălbatic și „la japcă” pe litoralul românesc și-n Deltă. ANPC a găsit condiții infecte, produse expirate de 7 ani și a retras 41 de tone de alimente

-

Un nou raid al inspectorilor de la Protecția Consumatorului (ANPC) a descoperit condiții oribile, de neimaginat, în care zeci de agenți economici de pe litoral și din Delta Dunării își desfășoară activitatea. În timp ce medicii se plâng că se confruntă cu o explozie a enterocolitelor, mai ales la românii care se întorc de la mare, ceea ce se constată la fiecare inspecție a ANPC poate constitui foarte ușor a explicație a acestui fenomen. Conform ANPC, doar în Delta Dunării s-au dat amenzi de 500.000 de lei și s-au confiscat 41 de tone de alimente expirate pe care patronii se pregăteau să le vândă clienților!

În Deltă au fost verificați 65 de operatori economici, dându-se 71 de amenzi și 27 de avertismente. ANPC a propus și închiderea temporară, de până la 6 luni, în cazul a două restaurante.

La Năvodari, neregulile dintr-un restaurant cu profil pescăresc erau atât de mari, încât pe lângă amenda de 18.000 de lei, inspectorii ANPC au propus și închiderea locației pe timp de 6-12 luni! În urmă cu doar două săptămâni, la precedentul control, ANPC găsise exact aceleași probleme la restaurantul respectiv.

În unele dintre restaurantele verificate s-au găsit nu doar alimente depozitate în condiții mizere, dar și conserve expirate de 7 ani (!) și pește fără acte – nu se știe de unde a fost adus, când a fost pescuit, unde a fost ținut etc.

- Advertisement -

Condițiile oribile existente în multe din restaurantele și fast-food-urile de pe litoral sunt celebre printre români. În această vară, stau la originea unei „epidemii” de enterocolită

Comerțul sălbatic, “la japcă”, practicat pe litoral și în Deltă este de pomină printre români. Toți cei care au posibilitatea, evită sejurul în țară și merg fie în Bulgaria, fie în Grecia, fie în alte țări. Mizeria e la ea acasă în foarte multe dintre restaurante, baruri și cluburi, condițiile în care este ținută, preparată și servită mâncarea sunt total improprii, iar prețurile – de-a dreptul astronomice.

Corupția ultimilor 30 de ani în administrația locală a transformat stațiunile în niște bombe. Intrarea în unele dintre localități seamănă cu decorurile din filmele postapocaliptice, cu șosele făcute praf, bălării de 2-3 metri și gunoaie pe marginea drumurilor. S-a construit haotic și cu un prost-gust total, multe clădiri sunt abandonate, trotuarele nu sunt întreținute, instalațiile pe plaje sunt ruginite. Printre ele, fast-fooduri unde doar prin noroc scapi neîmbolnăvit, dacă mănânci acolo.

- Advertisement -

Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism, a scris pe Facebook că soția sa și cei trei copii s-au întors de la mare cu enterocolită, unul dintre copii ajungând la spital de urgență.

Medici de la diverse spitale au semnalat o “epidemie” de enterocolită în întreaga țară, sursa comună a cazurilor părând litoralul – de unde oamenii se întorc bolnavi.

În fața acestei situații, ANPC a organizat Comandamente speciale pentru litoral și Delta Dunării, încercând prin controale organizate și sistematice măcar să bage puțin spaima în patronii teraselor și restaurantelor, dacă despre eliminarea acestui stil de a face comerț nu poate fi vorba.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

* Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

* Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

* Firea va coordona campania PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Antena 3 și România TV vor susține mediatic operațiunea

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Salima Mazari, femeia-guvernator, a scăpat din ghearele talibanilor și se află „într-un loc sigur”! Ea a luptat cu arma în mână împotriva jihadiștilor

2 COMENTARII

  1. Da, este ADEVĂRAT: odată cu vîrful-de-sezon (adică de pe la jumătatea lunii iulie) s-a declanșat… o teribilă epidemie de ENTEROCOLITĂ, pe Litoral și-n Deltă!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -