vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaUngaria a blocat ajutorul de 50 de miliarde de euro al UE...

Ungaria a blocat ajutorul de 50 de miliarde de euro al UE pentru Ucraina. De ce a ieșit Viktor Orban din sală când s-a votat invitarea Ucrainei la negocierile de aderare la UE

-

Lupta cu Ungaria, calul troian al lui Putin în UE, continuă să fie una extrem de dificilă pentru liderii Comisiei Europene și ai țărilor membre. În culisele summitului istoric de la Bruxelles, care a avut loc joi, s-au purtat negocieri foarte intense, cu compromisuri, succese și eșecuri având consecințe majore asupra viitorului continentului.

Pe de o parte s-a obținut trecerea la vot a propunerii de începere a negocierilor pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană. Viktor Orban a rămas pe poziții, opunându-se vehement. Însă s-a ajuns la un compromis: premierul maghiar a ieșit din sală înainte de vot, astfel că propunerea a trecut cu 26 de voturi pentru și niciunul împotrivă.

N-a fost o șmecherie a liderilor europeni, ci un acord negociat. Orban a ieșit deliberat din sală, știind că urmează votul, tocmai pentru a nu fi pus în situația de a vota contra (ceea ce ar fi înfuriat teribil pe toată lumea) ori pentru (caz în care ar fi stârnit mânia lui Putin).

„Ungaria nu vrea să împărtășească responsabilitatea“ acestei inițiative cu celelalte țări membre UE, a proclamat Orban după vot. El a acuzat că ideea de a invita Ucraina să înceapă negocierile de aderare este „irațională”, prin urmare s-a abținut.

- Advertisement -

La schimb, în aceeași zi, Comisia Europeană a deblocat 10 din cele 30 de miliarde de euro destinate Ungariei și care sunt ținute pe hold din cauza încălcării normelor democratice și a delapidării banilor europeni în această țară.

În schimb, a doua chestiune – cea a acordării ajutorului financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina – a fost blocată de Ungaria. Pentru Putin, blocarea acestui ajutor era mai importantă decât invitația de a începe negocierile de aderare la UE. Aceasta din urmă vizează un proces lung și anevoios, care poate dura ani mulți. În schimb, ajutorul financiar are consecințe imediate și directe, reprezentând un sprijin masiv pentru lupta Ucrainei împotriva invadatorilor ruși.

Aici, Orban a trebuit să execute agenda Moscovei și a fost inflexibil, opunându-se prin veto. „Dacă vreți bani pe termen lung, o sumă mare de bani, asta trebuie să se facă în afare bugetului UE“, a motivat premierul Ungariei.

- Advertisement -

Acest blocaj vine într-un moment critic pentru Ucraina, care se confruntă cu probleme și în Congresul SUA, acolo unde republicanii, aflați în conflict cu Administrația Biden (democrată), blochează de mai multe luni un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 60 de miliarde de dolari.

Deși exasperați de jocul pe care-l face Viktor Orban în favoarea Rusiei, liderii europeni nu au renunțat. Charles Michel, președintele Consiliului European, a promis după miezul nopții, la încheierea summitului, că „vom reveni asupra subiectului (ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina – n. red.) la începutul lunii ianuarie“, adică peste două-trei săptămâni, practic.

Premierul olandez Mark Rutte a spus și el: „Suntem 26 de țări care au dat undă verde. Nu există un acord cu Ungaria în acest moment, dar sunt încrezător că-l vom realiza anul viitor”.

Ajutorul de 50 de miliarde de euro urma să fie acordat pe 4 ani, sub formă de împrumuturi (33 de miliarde) și granturi nerambursabile (17 miliarde).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* S-a făcut Polul de Dreapta! USR, PMP și Forța Dreptei vor participa împreună la alegeri. Românii au alternativă la blocul toxic PSD-PNL și la extremiștii AUR/Șoșoacă

* „Românii vor sta la cozi şi mai interminabile decât înainte” – așa arată Schengen-ul austriac, la care jubilează Ciolacu

* Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!

* Crimele conspiraționiștilor: un bebeluș de 7 luni a murit de rujeolă după ce a luat virusul de la fratele său de 3 ani, nevaccinat

* Statul român nu mai găsește documentele privind detenția și moartea martirului Iuliu Maniu! De căutarea osemintelor a și uitat

* PNL a plătit 1.000.000 de euro din bani publici către Digi 24, articolele primite nefiind marcate ca publicitate

* Ringier nu uită și nu iartă: Tolontan – dat afară și de la „Libertatea”, după ce fusese scos de la „Gazeta Sporturilor”! Au fost concediați și doi redactori-șefi adjuncți

* Actorul Marius Manole îl dă în judecată pe Ciutacu: „Un mincinos notoriu, plătit din banii partidelor! Un nesimțit vândut, care a insinuat că aș fi câștigat bani de pe urma lui Vlad Voiculescu“

* Rușii au înregistrat în Ucraina, până acum, 315.000 de morți și răniți! Cifre șocante într-un dosar declasificat al serviciilor americane. Pierderile în tehnică de luptă au aruncat Rusia înapoi cu 18 ani

4 COMENTARII

    • Nu doarme,e teribil de treaza din cauza lui putin..sunt mai treji decat iti inchipui,nene „daca”! Ia gandeste un pic,”daca” poti… nea’orban e doar un om ,e vremelnic in functie…daca-aici nu mai pun ghilimele,uite d-aia:daca dau afara din UE o tara intreaga din cauza unui nebun,unde ajunge tara aia ,nu in bratele lui putin??Si chiar daca ungurii isi aleg altceva decat Fidesz,odata data afara din UE,drumul e fara intoarcere.Mai bine mai asteapta un an ,doi,sa fie inlaturat nebunul de la putere,decat sa sufere si ungurii dar si noi,cu o Ungarie in bratele rusilor si cu o Ukraina in razboi si in afara NATO..plus o Moldova pe jumatate rusofila.Stai jos,nota 4!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -