marți, martie 10, 2026
AcasăRăzboi în UcrainaUn ucrainean luat "cu arcanul", să fie trimis pe front, a fost...

Un ucrainean luat „cu arcanul”, să fie trimis pe front, a fost eliberat după o urmărire ca-n filme, cu 7 mașini contra unei dube!

-

Urmărire ca în filme, în Ucraina, pentru eliberarea unui bărbat mobilizat pentru front. O scenă asemănătoare cu cea din filmul „Fast & Furious”. Militarii din dubă n-au făcut față atacatorilor veniți din 7 mașini: recrutul a scăpat.

Scena de film a avut loc pe 8 martie, în apropierea satului Ozero din regiunea ucraineană Volîni. Șapte mașini au urmărit un microbuz aparținând Centrului Teritorial de Recrutare din Ucraina (TCC), autoritatea responsabilă de recrutarea militară. Obiectivul atacatorilor a fost să elibereze un bărbat luat cu forța la mobilizare, pentru a fi trimis pe front.

Potrivit serviciului de presă al TCC Volîni, un grup transporta un rezident din Zaporijie, „aflat în răspundere militară”, la locul de recrutare, când vehiculul lor de serviciu a fost urmărit de un convoi format din 7 mașini civile.

Atacatorii „au acționat brutal”: în timpul urmăririi, ei au blocat traficul și au oprit transportul special. Duba a fost împinsă de pe carosabil și a intrat într-un șanț de pe marginea șoselei.

- Advertisement -

Atacatorii au spart apoi geamurile vehiculului de serviciu și l-au eliberat cu forța pe bărbatul care era dus la centrul de recrutare.

Un militar a suferit o leziune la cap, iar altul s-a ales cu tăieturi (de la cioburile de sticlă) și cu vânătăi (de la lovituri).

Bărbatul răpit din armată a evadat cu ajutorul grupului de sprijin. Nu se știe unde se află în prezent.

- Advertisement -

Poliția îi caută pe toți cei implicați în această acțiune.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI.Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: 7 întrebări pentru doi părinți iresponsabili

ADRIAN PAPAHAGI: Paulina Bikina trage tare pentru pace

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Vedeți că acolo e legea junglei, vestul sălbatic?
    Eu am fost înjurat de multe ori când am spus că în Ucraina (țară profund coruptă) se practica recrutarea cu arcanul. Și Ucraina vrea să intre în UE? Poate peste 50 ani!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -