Să privim un pic altfel câteva cuvinte din Dicțonarul Explicativ al Limbii Române (DEX).
Tristeţea – O fată ce-şi înăbuşă plânsul în sine şi care se bucură numai atunci când în inimă plouă cu fluturi. Se simte în largul ei doar când stă singură printre scaieţi, ca macul.
Dezamăgirea – O rază de lumină ce s-a desprins de soare şi s-a prăbuşit în noroi. Şi, oricât de mult ar încerca să se ridice şi să strălucească din nou, tot murdară rămâne.
Minciuna – Cel care o rosteşte pare să aibă mereu gura plină cu bucăţi de pâine: şi ieri, şi azi, şi mâine.
Copilăria – Sunt anii aceia în care, în timp ce părinţii îţi povestesc despre împăraţi şi zmei, tu eşti convins că în viaţa asta nimic rău nu ţi se poate întâmpla, pentru că toate-s doar dintr-o poveste.
Oamenii – Nişte frunze care foşnesc într-o grădină şi aşteaptă-n linişte lumina soarelui.
Ţara – Bucata de pământ care te doare cel mai tare. Fără părinţi, suntem orfani pe jumătate. Fără ţară, orfani pe vecie.
Viitorul – Acel timp în care pân’ şi liniştea din cer va începe să ţipe. Iar când va trece pe stradă vreun om, îl vom crede vreo pasăre. Una care, de atâta tristeţe, umblă cu aripile rupte.
Şi de atâta tristeţe, doar pietrele vor şti să-l asculte.
Numai pietrele…






