Adrian Țuțuianu, Pro România, a refuzat invitația lui Marcel Ciolacu, actualul președinte al PSD, de a se întoarce în partid.
Senatorul Țuțuianu a spus că în PSD sunt probleme foarte mari și nu are ce căuta acolo până când acestea nu vor fi rezolvate.
„Nu putem sta la masă cu personaje gen Rovana Plumb, Goe Plumb, cu Codrin Ştefănescu, Rădulescu Mitralieră, cu Manda care m-a exclus cu două mâini ridicate pe sus că am comentat prestaţia nevestei lui la Ministerul Muncii şi nu pot sta la masă cu un personaj cum e Zetea. M-a înfierat cu mânie proletară. Cu aceste figuri domnul Ciolacu nu va putea face o reformă a PSD”, a declarat vicepreședintele Pro România.
Adrian Țuțuianu spusese același lucru și-ntr-o emisiune la Realitatea Plus. Preferă Pro România atâta vreme cât oamenii lui Dragnea sunt bine mersi în partid.
„Îi mulţumesc domnului Ciolacu pentru că mă invită pe mine, pe Neacşu şi pe Grindeanu să revenim în PSD. Eu am în construcţie un alt proiect, se numeşte PRO România, şi nu îmi place să mă plimb prin partide. În al doilea rând, domnul Neacşu este vicepreşedinte la ANRE, nu are voie să facă politică, şi domnul Grindeanu este preşedintele ANCOM, nu are voie să facă politică”, a mai spus Țuțuianu într-o conferință de presă.
Marcel Ciolacu a făcut un apel la cei excluși de Dragnea din partid să se reîntoarcă, dar a primit mai multe refuzuri. În acest moment nu e clară nici situația lui Mihai Tudose care a demisionat din Pro România și despre care Ciolacu a spus că nu a fost exclus niciodată din PSD.
„Aşteptam ca domnul Ciolacu să meargă mai departe puţin şi să îşi ceară scuze şi aştept scuze şi de la foştii mei colegi din PSD Dâmboviţa, legat de tot felul de afirmaţii pe care le-au făcut la întrunirile cu oamenii sau prin publicaţiile lor locale în care am fost făcuţi trădători, securişti, statul paralel, în toate felurile, duşmanii poporului. A făcut o minimă reparaţie că a spus că am fost excluşi pe nedrept”.