luni, martie 17, 2025
AcasăOpiniiCartianuȚața patrioată ne bate cu pantofu'-n cap

Țața patrioată ne bate cu pantofu’-n cap

-

Evacuarea lui Călin Georgescu din spectrul electoral n-a dus și la dispariția toxinei „georgiste” de pe scena publică. Șarlatanul a fost eviscerat, dar coconii săi dau declarații la televizor și vor fi pe buletinul de vot. Șefa „partidului lui Georgescu” este un coșmar al speciei umane: ignorantă, mincinoasă, agresivă; un monument de aroganță, prostie și nepotism. Așa arată țața patrioată!

La 41 de ani, Anamaria Gavrilă este președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT) și candidată la Președinția României. E posibil să se retragă în favoarea lui George Simion (AUR), care a trecut de „filtrele” BEC și CCR.

Sâmbătă, când și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central, în ultima zi permisă de de lege, Anamaria Gavrilă a făcut o declarație pur și simplu imbecilă: „Noi nu recunoaștem aceste alegeri ca fiind legitime. Ei au creat un joc care e nedrept. Noi trebuie să jucăm și la acest joc. Candidatura mea nu este pe persoană proprie, este pentru români. De mâine o să ne concentrăm din nou asupra loviturii de stat. Lupta noastră pentru a avea din nou ordine constituțională, justiție abia începe. Candidatura mea e pentru a le da românilor turul 2 înapoi”.

Curioși sau intrigați, câțiva reporteri au întrebat-o cum „le va românilor turul 2 înapoi”, în caz că ar ajunge la Cotroceni. Gavrilă nu a vrut să răspundă, ba chiar a devenit agresivă. Și deosebit de arogantă.

- Advertisement -

„Veți vedea după ce vom câștiga alegerile, veți vedea că vom reda turul 2 înapoi. Acum nu suntem în campanie, suntem într-o candidatură”, și-a scuipat georgista veninul printre dinți.

Văzând-o neputincioasă, partenerul politic George Simion a încercat s-o scoată din încurcătură. AUR-istul a luat-o la țintă pe reporterița de la Dig 24, care era cea mai insistentă: „Dumneai comentează… comentarii literare… am avut la Bac…”.

George Simion – Anamaria Gavrilă

Amândoi – și Gavrilă, și Simion – au lăsat să se înțeleagă că de la Palatul Cotroceni le-ar da românilor „turul 2 înapoi”. Cum? Numai ei știu. Secret mare, monșer!

- Advertisement -

În realitate, este o minciună ordinară, din categoria celor care ar trebui să-l facă pe orice politician să-i crape obrazul de rușine. O minciună care, în mod normal, te descalifică în ochii electoratului și te face nefrecventabil în orice cancelarie. Întoarcerea la finala prezidențială Călin Georgescu – Elena Lasconi, rezultată în urma alegerilor din 24 noiembrie, este imposibilă din punct de vedere legal. „Turul 2 înapoi” este o himeră, o păcăleală!

Indiferent cine ajunge la Cotroceni, nu are cum să organizeze o finală prezidențială „X contra Y”. Dacă ar vrea să aducă pe altcineva în fruntea statului (de exemplu, pe Călin Georgescu), ar trebui să-și dea demisia, provocând organizarea de alegeri prezidențiale anticipate. Adică ne-am întoarce exact la momentul actual, cu înscriere de candidați, validare sau respingere de dosare, turul 1 (cu 10-15 nume aflate pe buletinul de vot), apoi turul 2. Dar un altfel de tur 2, nu „turul 2 înapoi”!

În plus, Călin Georgescu nu va putea participa nici măcar la turul 1, că doar nu va ieși prea curând din carantina constituțională.

Așadar, „turul 2 înapoi” (Georgescu – Lasconi) a murit definitiv, doar țața patrioată și derbedeul suveranist îl mai scot din groapă și-l agită în fața electoratului, poate-poate le mai aduce ceva voturi.

Dar să ne întoarcem la autoarea celebrei ziceri Candidatura mea e pentru a le da românilor turul 2 înapoi”.

Din 1 decembrie 2014, de când partidul său – sau „al lui Georgescu” – a intrat în Parlament, Anamaria Gavrilă a devenit brusc vizibilă, după un mandat de deputat-moluscă. În cei patru ani de deputăție (2020-2024), ea se remarcase o singură dată: în 2021, când și-a dat demisia din AUR, aruncând cu pietre în direcția președintelui de partid George Simion (aliatul de azi). În rest, anonimat total.

Pe 20 decembrie, în prima zi a celui de-al doilea mandat al său, Ana Maria Gavrilă a început să se remarce: a bruscat jurnaliștii pe holul Parlamentului, lovindu-le microfoanele și tratându-i cu o aroganță specifică tovarășei Suzana Gâdea.

După patru ani de anonimat, în care n-o băga nimeni în seamă, s-a trezit brusc cu microfoanele îndreptate către ea, iar asta a destabilizat-o. În noul său mandat, nu mai era nici deputata AUR, nici demisionara din AUR, ci „șefa partidului lui Călin Georgescu”. Era cineva, nene, nu o simplă parlamentară!

Vizibilitatea căpătată brusc i-a expus însă și comportamentul de țață comunală, incapabilă să răspundă la o întrebare banală, dar gata să te zgârie cu ghearele pe față.

De trei luni și jumătate, cu fiecare apariție publică, Anamaria Gavrilă pare gata să explodeze ca o grenadă, să bubuie ca o petardă, să se dezintegreze ca o cometă. O lasă nervii de la prima întrebare.

Dacă îndrăznești s-o chestionezi despre faptul că și-a băgat în Parlament, pe listele POT, și sora, și ibovnicul, te aștepți să scoată pantoful cu toc-cui și să te bată cu el în cap!

Mahalagismul țoapei are legătură și cu imensa prostie pe care aceasta o proiectează, prin zicerile sale, ori de câte ori deschide gura – indiferent că vorbește în română, în engleză su în „romgleză”.

Și-ar face un mare serviciu dacă n-ar mai acorda niciun interviu! Un fermoar la gură ar scuti-o de perlele ce fac deliciul interetului. Proasta vorbăreață ar deveni proasta mută.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

ALTE EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

Interlopii

Puciul Covrigarului

Tăiați, bă, pensiile speciale!

CITIȚI ȘI:

2 COMENTARII

  1. Daca n- alegem cu capul, cand avem de unde-alege,
    Nu nu fie cu banat, dar urmasii… sa ne lege!!!
    Nu mai avem nicio scuza, c-ar fi toti rupti de popor,
    Iar cei ce nu vor o ZUZĂ… sa voteze… Nicusor!!!

  2. A REINCEPUT ATACUL !
    VAL DE MESAJE PE whatsapp SA DAM LIKE-URI LA ANUMITE CONTURI PE INSTAGRAM, PE FACEBOOK IN SCHIMBUL UNOR SUME DE BANI.

    RETELELE OLIGARHIUL AU REINCEPUT VENTILAREA DE RAHAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -