vineri, decembrie 27, 2024
AcasăAlegeri 2020SURSE. Exit-poll, ora 14.00: PSD 31%, PNL 28%, USR-PLUS 16%, dar situația...

SURSE. Exit-poll, ora 14.00: PSD 31%, PNL 28%, USR-PLUS 16%, dar situația balansează spre Dreapta! Există riscul ca noul partid al Moscovei să intre în Parlament

-

Prezența catastrofală la urne în prima parte a zilei riscă să trezească iar monștrii din 2016. Surse politice afirmă că, potrivit datelor culese de organizatorii exit-poll-ului CURS-Avangarde, la ora 14.00, PSD conducea încă la nivel național. USR-PLUS e mult sub scorul ultimelor sondaje. Șocul e produs de apariția AUR, partidul Moscovei, peste pragul electoral!

Cifrele trebuie luate cu o mare rezervă nu doar prin prisma celor 7 ore de votare care tind să dea ierarhia peste cap (14.00 – 21.00), ci și de faptul că exit-poll-ul e realizat de oamenii PSD-ului:

  • Iosif Buble (CURS) – soțul deputatei Diana Tușa (PSD)
  • Marius Pieleanu (Avangarde) – clientul tradițional al PSD-ului, în favoarea căruia a măsluit multe sondaje de-a lungul vremii.

Cu aceste precizări, să vedem care erau cifrele exit-poll-ului la ora 14.00.

PSD încă mai era, la ora 14.00, pe primul loc în exit-poll, cu circa 31%. Social-democrații pierd însă teren, în mod accentuat, odată cu trecerea timpului. De dimineață avuseseră chiar peste 35%, dar procentele se topesc pe măsură ce înaintăm spre seară.

- Advertisement -

Exit-poll-ul nu ține cont și de voturile din diaspora, care vor dilua și mai mult scorul final al PSD.

PNL era, la ora 14.00, pe locul 2, cu circa 28%, relativ staționar față de scorul de dinaintea prânzului.

USR-PLUS ajunsese, la ora 14.00, spre 16%, mult sub estimările sondajelor din ultimele luni. Dar partidul pare să recupereze pe măsură ce trece timpul, pentru că de dimineață era mult mai jos în exit-poll (puțin peste 10%). De asemenea, USR-PLUS va fi împins înainte și de voturile diasporei, acolo unde acest partid va lua un procentaj important.

- Advertisement -

Marea surpriză (neplăcută) este ascensiunea AUR, partidul conspiraționist, pseudo-ortodox și naționalist, dar care e în realitate puternic susținut din umbră de Moscova. AUR a ajuns, potrivit sondajului exit-poll, peste pragul electoral în jurul orei 14.00!

Tot peste pragul electoral de 5% sunt UDMR și PMP.

Deocamdată, Pro România – partidul lui Ponta și Tăriceanu – pare a fi sub acest prag de 5%, ceea ce ar însemna pierderea prezenței în Parlament și, virtual, dispariția acestei formațiuni-balama.

Cu puțin înaintea orei 16.00, prezența la vot este sub 22%. Au votat puțin peste 4 milioane de oameni (2,17 milioane de oameni în urban, 1,83 milioane în rural, 187.000 în străinătate).

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

  1. Nu se va putea face guvern….nici de stânga,nici de dreapta…. aleluia guvernare…. dacă PSD câștigă alegerile parlamentare puteți să vă băgați în cur covidul…. țara va deveni o pușcărie….gata cu democrația…. aleluia…va fi condusă de popi și interlopi…..

  2. […] Prezența catastrofală la urne în prima parte a zilei riscă să trezească iar monștrii din 2016. Surse politice afirmă că, potrivit datelor culese de organizatorii exit-poll-ului CURS-Avangarde, la ora 14.00, PSD conducea încă la nivel național. USR-PLUS e mult sub scorul ultimelor sondaje. Șocul e produs de apariția AUR, partidul Moscovei, peste pragul electoral, anunță ziaristii.com. […]

  3. 2016.

    Rammstein prezinta un scenariu intunecat dar probabil.

    Pentru ca nu trebuia debarcat Victor Costache. Trebuiau debarcati Cercel, Rafila, Arafat si Tataru.
    Cei 4 cavaleri ai apocalipsei sunt 3 pesedisti si un „liberal” de la Vaslui, prieten mare cu popimea de la Husi.

    Si ca sa sporeasca nebunia au mai fost si atacurile dintre PNL si USR.

    Acum in loc de o victorie clara, avem in sos incert balcanic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -