Cu oricine nu discut sau oriunde mă-ntorc, aud că moldovenii noştri au stăpâni. Aşa că se exprimă fără ca să gândească: „Am bătut la poartă şi am întrebat dacă stăpânul e acasă”, „Lucrez la un stăpân cu suflet mare”, „Stăpânul meu încă nu mi-a dat salariul”, „Stai să-l întreb pe stăpân” etc.
Măi, oameni buni, de când aveţi voi stăpâni? Atunci când ai în grija ta un animal – o pisică, un câine ori o vacă –, da, poţi fi stăpânul lor; dar să ai tu un stăpân, acest lucru mă duce cu gândul la robie.
Şi oare nu ne-am săturat să tot fim robi şi să fie alţii stăpâni peste noi?
Ori, intrându-ne această robie-n sânge, am uitat că suntem şi noi oameni.
Oameni liberi, care n-au stăpâni!
Acest cuvânt, fiind împrumutat de la ruşi, „hozeain” (stăpân), pentru noi s-ar traduce „proprietar”.
Deci: „Am bătut la poartă şi am întrebat dacă proprietarul este acasă”, „Patronul la care lucrez are un suflet mare”, „Stai să-l întreb pe director” etc.
Fiindcă, dacă vom consulta DEX-ul, acesta explică foarte clar: „stăpân” înseamnă „proprietar de sclavi” şi este folosit mai mult atunci când e vorba de un conducător, stăpânitor sau domnitorul unei ţări.
Dar, aşa cum omului nostru îi place să fie mereu prieten cu cei mai „tari” ca el, uită de multe ori de unde a pornit.
Am citit cândva o pildă despre un ţăran care şi-a propus să-l slujească pe cel mai mare dintre cei mai mari. Aşa că a mers să se pună-n slujba primarului. Dar a aflat că acesta din urmă i se supune prefectului. La rândul lui, prefectul asculta de poruncile ministrului. Iar ministrul, de împărat. Ei, şi când s-a gândit ţăranul că a ajuns sus de tot, împăratul i-a mărturisit că pe lumea asta există totuşi cineva cu mult mai multă putere decât el, şi acesta e necuratul.
Atunci, omul a plecat de la acest împărat şi s-a făcut sluga celui rău. Doar că într-un timp foarte scurt a aflat că pe lumea asta este cineva şi mai mare – Hristos.
Şi, vrând să-L găsească, l-a rugat pe un înţelept să-l ajute.
Bătrânul l-a luat de mână şi l-a dus în casa unei văduve, într-un orfelinat, spital etc., şi la urmă i-a spus: „Îl vei găsi pe Hristos doar dacă-i vei ajuta pe toţi aceşti suferinzi”. Astfel, ţăranul a aflat cu adevărat cui să-i slujească.
Acelaşi lucru trebuie să-l aflam şi noi. Peste oameni nu poate fi stăpân decât unul Dumnezeu. În rest, suntem un popor liber şi nu suntem sclavii nimănui.
Aşa că, dragii mei, e timpul să ne recăpătăm demnitatea, fiindcă, aşa cum a spus şi Eminescu:
„Cine-a îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!”
Dându-ne de înţeles să nu-i mai îmbrăţişăm pe duşmani, dar să ne iubim neamul şi graiul. Pentru că, trăind mereu cu sentimentul că suntem nişte robi şi avem pe cineva ca stăpân, toate acestea nu le vom putea apăra niciodată.
