Spionul sovietic Cico Dumitrescu e vecin de plăcuță cu Maria Tănase! Acuzat de crime împotriva umanității, devine „cadru militar cu rol important în Revoluția din 1989”

0
1186
Cele două plăcuțe, pe același zid: Maria Tănase și Cico Dumitrescu

Stupid și scandalos: Cico Dumitrescu, amiralul-impostor din decembrie 1989, acuzat de crime împotriva umanităţii în „Dosarul Revoluţiei”, are placă comemorativă lângă cea a legendarei cântărețe Mariei Tănase!
Casa este situată pe strada Mihail Kogălniceanu din Constanța. Plăcuța Mariei Tănase este deasupra, cea a lui Cico – dedesubt.

Ce scrie pe cele două plăcuțe:

  • „În această casă a locuit pe timpul verii, în perioada anilor ’50, «pasărea măiastră» a muzicii populare românești, Maria Tănase (1913-1963)”
  • „În această casă a locuit în perioada 1958-1960 amiralul Emil «Cico» Dumitrescu, cadru militar cu rol important în Revoluția din decembrie 1989″

    Casa din Constanța pe care sunt montate cele două plăcuțe

În cazul lui Cico Dumitrescu, minciuna este mai mare decât casa. Căpitanul de rang 1 (ăsta era gradul lui în 1989, apoi a fost făcut contraamiral și amiral) n-a avut „un rol important în Revoluție”, ci a fost un spion sovietic cu Academia Militară făcută la Leningrad, component al echipei moscovite a lui Ion Iliescu.

În decembrie 1989, Cico Dumitrescu a făcut diversiuni criminale, dând ordine militare peste capul unor generali, inclusiv peste generalul Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române. Cico făcea parte din grupul diversionist militar din Televiziune.

Cico Dumitrescu este cel care, formal, l-a chemat pe Ion Iliescu la TVR pe 22 decembrie 1989. Chemarea era parte a planului diversionist: un spion sovietic se adresa celui desemnat de sovietici să preia conducerea. Studentul de la Leningrad îl chema pe studentul de la Moscova. Dar la televizor părea că „un ofițer patriot” chema, din proprie inițiativă, un „cetățean de bine”. Totul părea spontan, dar totul era regie sovietică.

22 decembrie 1989: Cico Dumitrescu îl cheamă la TVR pe Ion Iliescu

Cico Dumitrescu a murit recent, pe 17 ianuarie 2019, la 84 de ani. Era pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității, în „Dosarul Revoluției”.

(Sursa foto: Facebook / Constantin Cumpănă – Constanța)

———————————————

O vastă documentare despre Decembrie 1989 și despre personajele cu rol criminal ale acelor zile (printre care Cico Dumitrescu) găsiți în CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU: „Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”, precum și în filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea).

Dacă doriți aceste cărți, trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here