vineri, martie 29, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuSingura veste bună cu moţiunea de cenzură

Singura veste bună cu moţiunea de cenzură

-

Opoziţia să termine odată cu astfel de acţiuni! Da, ştim că ăsta e jobul ei, să profite de orice slăbiciune a puterii pentru a o lovi în plin când e momentul optim.

Dar este deja a doua oară când acest instrument-forte al democraţiei este aruncat ca o măsea stricată de majoritatea PSD-ALDE, care l-a transformat deja într-o opţiune derizorie, flască, aproape inutilă.

E adevărat, nu e vina Opoziţiei, nici a poporului votant din 26 mai, că PSD, ALDE, minorităţi şi alte aşchii parlamentare înfipte în osânza puterii bănoase au băgat împreună în Casa Poporului, în alegerile din 2016, atâţia parlamentari.

- Advertisement -

Însă devine clar că aceştia vor rămâne „spate în spate” la orice vot al moţiunii de cenzură, şi vor ţine în viaţă Guvernul PSD-ALDE-Restul, indiferent în ce groapă vor arunca România aceasta atât de prizonieră trecutului.

Prin urmare, cred că e deja prea mult! Nu mai poţi utiliza o moţiune anti-PSD&ALDE decât dacă inflaţia va înghiţi complet salariile şi pensiile oamenilor. Deocamdată, atâta vreme cât poporul nu simte că-i „groasă” şi nu exercită o altă formă de presiune asupra puterii, urmaşii lui Dragnea n-au a-şi face griji.

Sigur, vor deconta şi mai mult oprobiu public. Vor pierde şi mai multe procente la următoarele alegeri parlamentare (2020). Se vor prăbuşi dramatic în continuare. Dar nu pleacă ei de la măcelarie nici dacă ajunge ţara praf şi pulbere!

- Advertisement -

Mulţi dintre anonimii parlamentari ai puterii actuale nu vor mai ajunge în viitorul legislativ, după alegerile generale de anul viitor. Ştiu prea bine asta. Dar tocmai de aceea storc la maximum profit din legislatura actuală.

Salarii, deconturi, rude, amante, funcţii, bani, contracte şi alte foloase cuvenite prin voia alegerilor din 2016 sunt motivele pentru care vor vota împotriva oricărei moţiune de cenzură pe timp de pace.

De fapt, asta e şi singura veste bună inclusă în vestea rea a respingerii moţiunii de cenzură de azi: această gaşcă profitoare, aflată încă la comanda lui Liviu Dragnea, va fi oale şi ulcele la următoarele alegeri.

Menţinerea ei la putere este garanţia că viitorul înseamnă moarte politică pentru cei care au votat azi pro-Guvernul Dăncilă.

Ne vor lăsa o ţară în sapă de lemn, dar măcar vor dispărea de pe faţa pământului pe care îl pârjolesc acum.

Mai avem de suportat!

- Advertisement -

6 COMENTARII

  1. Dacă cei din opoziție domnule Laurențiu de ce NU au dat jos Guvernul DANCILA ca s-au bătut cu pumnii in piept , ca vor da jos și vor face și vor drege!!!! Nenorocirea este ca nu avem alternativa la actuala guvernare!
    Sa spunem pe șleau asta-i Realitatea , din păcate!

    • Mai nene, dumneata ai votat in 2016? Daca da, cu cine? Daca nu, de ce n-ai votat? Actualul parlament are configuratia din 2016, adica tot psd-alde au majoritate.

    • Tovarase Marcel Neagu mai usor cu pianul pe scari si cu postarile pline de prostie , nesimtire si tupeu ! Voltaire scria acum peste 300 de ani ceva tare potrivit ptr tine si postarile tale: ,,PROSTUL se cunoste si dupa intrebarile pe care le pune si nu doar dupa raspunsurile pe care le da ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -