Simona Halep, tenismena numărul 1 a lumii, a avut un debut dificil la Australian Open. Dar a ieşit la liman.
Stresul, nesiguranța, nervozitatea, lipsa de încredere au dominat-o în primul set, mai ales că venea după 5 luni fără victorie; de asemenea, după 5 înfrângeri consecutive (ultimele patru, fără niciun set câştigat), chinuită de hernia de disc şi rămasă fără antrenor.
Nivelul de stres a fost amplificat de faptul că adversară îi era Kaia Kanepi, estonianca de 33 de ani (de duzină, totuşi – locul 71 mondial) care o eliminase în primul tur al precedentului turneu de Mare Şlem, US Open.
Atunci a fost 6-2, 6-4 pentru Kanepi, astăzi a fost 6-7, 6-4, 6-2 pentru Halep.
După ce s-a chinuit în primul set, în tie-break-ul căruia a intrat într-o cumplită criză de idei, Simona s-a mai scuturat de stres, s-a certat cu voce tare (revenind, astfel, la obiceiurile perioadei ante-Cahill) şi, cel mai important, şi-a dat drumul la braț. Încet-încet, a început să se deblocheze şi creierul, căci acolo era apăsarea.
Precedenta victorie a Simonei Halep, în circuitul profesionist, data din 18 august 2018: 6-3, 6-4 cu Aryna Sabalenka (Belarus), în semifinala de la Cincinnati (Ohio, SUA).ț
Apoi au învins-o Kiki Bertens (Olanda), Kaia Kanepi (Estonia), Dominika Cibulkova (Slovacia), Ons Jabeur (Tunisia) şi Ashleigh Barty (Australia). Dar seria neagră a luat sfârşit astăzi, la Melbourne.
În turul 2, Simona Halep o va întâlni pe americanca Sofia Kenin (nr. 37 WTA).
În cursă au mai rămas Irina Begu şi româno-canadianca Bianca Andreescu (la feminin), precum şi Marius Copil (la masculin).
Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Ana Bogdan şi Monica Niculescu au fost eliminate în primul tur.