sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSportSimona Halep, eliminată prematur la Roma. Poate pierde locul 2, iar după...

Simona Halep, eliminată prematur la Roma. Poate pierde locul 2, iar după Roland Garros riscă să iasă din Top 5

-

A doua înfrângere consecutivă pentru Simona Halep în circuitul profesionist, sezonul pe zgură. Românca se află în fața unui pericol major: ieșirea din Top 5 mondial, unde s-a instalat autoritar de câțiva ani.

Cehoaica Marketa Vondrousova (19 ani, locul 44 WTA) a învins-o pe Halep cu 2-6, 7-5, 6-3. Simona a controlat primul set, a avut două mingi pe propriul serviciu (la 5-6 și 40-15) pentru a trimite setul 2 la tie-break, dar a gerșit în serie, iar cehoaica de 19 ani a terorizat-o cu mingile scurte, executate impecabil.

În setul 3, Simona a părut și obosită, și ușor accidentată. În orice caz, o indispoziție care a împins-o spre înfrângere.

- Advertisement -

Este a doua victorie a Marketei Vondrousova în fața Simonei Halep în decurs de două luni, după cea de la Indian Wells (SUA), din „optimi”: 6-2, 3-6, 6-2.

Nu mai poate ajunge pe locul 1 prea curând

Finalistă la Roma anul trecut, Simona Halep a pierdut 584 de puncte prin această ieșire prematură, în turul 2 (în turul 1 a fost liberă). Trei tenismene – Kiki Bertens, Petra Kvitova și Karolina Pliskova – o pot depăși pe româncă după turneul din capitala Italiei.

Va urma Roland Garros, unde Simona are de apărat 2.000 de puncte, luate pentru triumful de anul trecut. Dacă nu ajunge cel puțin în „sferturi”, poate în semifinale, Simona riscă să iasă din Top 5, prăbușindu-se chiar spre locurile 7-8.

- Advertisement -

Oricum, Naomi Osaka are șanse mari să se distanțeze în fruntea clasamentului WTA. Japoneza a rămas în cursă la Roma și nu are de apărat multe puncte la Roland Garros.

Simona Halep nu mai poate reveni pe locul 1 mondial nici dacă ar câștiga turneul de la Roland Garros. În capitala Franței are puncte multe de apărat, la Wimbledon și la US Open își poate relua ascensiunea.

Clasamentul WTA la zi

  1. Naomi Osaka (Japonia) ………… 6.401
  2. Simona Halep (România) ……… 5.533
  3. Angelique Kerber (Germania) … 5.195
  4. Kiki Bertens (Olanda) ……………. 5.160
  5. Petra Kvitova (Cehia) ……………. 5.055
  6. Karolina Pliskova (Cehia) ……….. 4.890

CITIȚI ȘI:

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -