Acasă Cultură Sfânt sau drac? Ţarul Nicolae al II -lea

Sfânt sau drac? Ţarul Nicolae al II -lea

Cu 101 ani în urmă, în noaptea de 16 – 17 iulie 1918, ţarul Nicolae al II -lea era executat alături de soţia sa, ţarina Alexandra, şi cei cinci copii, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia şi Alexei. Împuşcaţi şi înjunghiaţi cu baionetele, cadavrele lor au fost mutilate, arse şi îngropate în pădurea Kopteaki, lângă Ekaterinburg. Aşa a sfârşit dinastia Romanovilor, care a condus Rusia timp de 300 de ani.

                               Ţarul Nicolae al II -lea, alături de familia imperială

Ţarul şi familia sa au fost ucişi de trupe militare bolşevice, la ordinele speciale ale lui Lenin. Teama regimului bolşevic, proaspăt instalat, era justificată. Graba cu care s-a procedat la asasinarea familiei imperiale a fost impusă de victoriile obţinute de Armata Albă contra Armatei Roşii.

“Albii” erau soldaţi şi ofiţeri fideli vechii orânduiri ruseşti. Scopul lor era reinstaurarea monarhiei în Rusia, cu ţarul Nicolae pe tronul imperial. Un astfel de scenariu dădea fiori reci noii puteri, comuniste. Lenin, Stalin, Troţki şi ceilalţi ştiau că, pe lângă pierderea puterii şi privilegiilor, revenirea pe tron a ţarului le-ar fi adus moartea, în chinuri greu de închipuit.

                                                     Stalin, Lenin şi Troţki

Că era capabil de astfel de acţiuni, Nicolae o dovedise în trecut de multe ori, şocându-i pe observatorii occidentali prin maniera criminală în care stingea în sânge revoltele populare. De fapt, dincolo de modul bestial și macabru în care familia imperială rusă s-a stins de mâna comuniştilor, rămâne domnia unui ţar, împărat, rupt complet de poporul rus, sărac şi flămând, terorizat de o domnie brutală şi coruptă. Serviciile Secrete ale ţarului Nicolae al II -lea erau temute şi în ultima izbă a cătunelor ruseşti.

În ultimii ani ai domniei, familia ţaristă trăia într-un clopot de sticlă, proiectând asupra rusului de rând o imagine falsă şi naivă, în care mujicii şi-ar fi dat viaţa pentru ţar. În realitate, efectele domniei lui Nicolae în Rusia începutului de secol XX conturau un dezastru politic, militar şi social.

                                                   Ţarul Nicolae al II -lea

Ideologia comunistă a găsit în Rusia un teren dintre cele mai fertile. Zeci de milioane de ruşi au crezut că, în sfârşit, ceasul eliberării sosise. Din nefericire, pentru ei atunci, iar pentru noi mai târziu, comunismul avea să-şi arate adevărata faţă, criminală. Un regim dictatorial, criminal, al Rusiei ţariste, a fost înlocuit cu alt regim, comunist, mult mai criminal şi atroce.

Cu respect şi luciditate privind, ţarul Nicolae al II -lea, prin greşelile făcute, a contribuit decisiv la soarta tragică pe care le-au avut dinastia Romanovilor şi Rusia ţaristă, pecetluind soarta ţărilor vecine, inclusiv a României regale, la a cărei comunizare a contribuit indirect.

    Lenin, vorbindu-le ruşilor despre „libertatea” şi „fericirea” pe care le aduce comunismul

La 4 august 2000, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a trecut în rândul sfinţilor din calendar pe ţarul Nicolae al II -lea şi familia sa, cu titulatura de “martiri”. Aşa se termina, după decenii, povestea Romanovilor. Dincolo de sentimentalisme deşănţate, o întrebare scoate capul dintre multe altele. Moartea ţarului Nicolae a fost sau nu martirică? O putem compara cu cea a lui Constantin Brâncoveanu? L-au întrebat ucigaşii pe Nicolae: “Te lepezi de Hristos?”.

Are uciderea ţarului conotaţie duhovnicească, de apărare ori mărturisire a credinţei ortodoxe? Sau, mai degrabă, uciderea familiei imperiale ruse a fost un calcul politic rece al noii puteri comuniste, menit să scoată din cursa pentru putere un jucător a cărui existenţă punea în pericol totul?

                                        Icoana „sfintei familii” imperiale ruse

Înainte de a transforma oameni în sfinţi e bine să ne întrebăm dacă ei merită încrederea noastră, altfel pierdem inutil timp şi speranţe.

 

 

 

(Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)

 

 

 

 

loading...

6 COMENTARII

  1. Normal ca pentru biserica sunt martiri . Le-au fost executați copiii care nu aveau nici o vina. Prin copiii lor sunt martiri indiferent de greselile facute. Au promovat ortodoxismul care i-a făcut tari.

  2. Debitati tampenii. Caracterul ritualic al executarii familiei lui Nicolae s fost stufiat si dovecit, dar asta este din alte lecturi, pe care le ignorati. In vara lui 1918 Armata Alba inca nu exista, razboiul civil izbucnind cu adevarat abia din toamna lui 1918. Iar „caracterul sangeros sl domniei lui Nicolae” este luat direct din manualele sovietice. Orice om care consulta niste date statistice vede ce prostie incomensurabila este aceasta: SINGURA revolta „populara”, coordonata din umbra de catre Trotsky si Parvus-Helphand – cunoasteti acest nume, domnule istoric? – asa-numita „duminica sangeroasa” a adus 15 victime, dintr-o multime de mii de oameni, in care s-a tras din ordinul unui comandant de jandarmi cretin si provocator. Nu mai vorbesc despre faptul ca in „regimul sangeros” al lui Nicolae infloreau organizatiile subterane de tot felul, iar revolutionarii huzureau in Europa pe banii „expropriati” de alde Djugashvili prin talharie la drumul mare. Iar cei care – vai,vai! – erau prinsi, stateau prin puscarii cu biblioteci la dispozitie unde-si scriau creatiile care aveau sa deverseze rot veninul criminal in sufletele oamenilor. Nu poate fi nici cea mai vaga comparatie intre regimurile tarist si sovietic. Eete ca si cum compari un arest de poliyir de cartier cu Trebkinka-Birkenau.

  3. Analogia celor doua executii colective consta in faptul, ca atat C.Brancoveanu, cat si Nicolae II au impus drastic o fiscalitate excesiva, mentinand poporul in saracie si frustrare.
    Si unul si celalalt sunt mitizati de o naratiune nostalgica, departe de realitatea din tarile lor.
    Diferente sunt insa mult mai multe decat asemanarile, mai ales aceea, ca Nicolae II era un domnitor de sine statator, pe cand C. Brancoveanu a fost doar un hospodar, administrator cu doua tuiuri, al Sultanului.
    C. Brancoveanu a fost condamnat pentru Hainie=tradare a juramantului fata de Sultan, stapanul sau, nicidecum pentru confesionalitatea sa. Fatwa, care fundamenta condamnarea sa, descrie tradarea juramantului, prin analogie cu tradarea unui trib din Medina, care negociase cu dusmanii lui Mahomed si recomanda, ca si in acel caz istoric, „starpirea sipei”, de unde si executia tuturor celor de sex barbatesc din familia Brancoveanului.
    Un nepot de fiu al acestuia a scapat de urgia executiei si astfel sipea Brancoveneasca a supravietuit pana la msfarsitul sec XIX , cand a decedat Grigore Brancoveanu, ultimul urmas de sange brancovenesc.
    Stirbei a fost doar adoptat de Grigore, care murea fara mostenitori.
    ADN ul lui Nicolae II nu a avut acest noroc, deci inca o deosebire.

    Sanctificarea omenilor politici este inca si mai dsicutabila decat ideea anticrestina a ” sfintilor”, reminiscenta a
    politeismului precrestin.
    Dupa ce ca ortodoxia este plina de atavisme samanistice, abuzul de ” canonizari” face si mai desueta acest rit, indepartandu-l de monoteismul crestin..

Lasă un răspuns la Camelian Propinatiu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here