Decizia de lichidare a dictatorilor a fost luată în seara de 24 decembrie, la sediul MApN. Soluţia a fost impusă de trioul Ion Iliescu – Silviu Brucan – Nicolae Militaru. Diversiunea teroristă a servit drept justificare pentru înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)
Seara zilei de duminică, 24 decembrie 1989. De două zile, conducătorii civili şi cei militari de la Bucureşti încearcă în mod repetat să-l convingă pe comandantul UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici, să „recurgă la metodă”, adică să-i lichideze „accidental”, fără proces, pe soţii Ceauşescu. Kemenici transmite ordinul spre câţiva dintre ofiţerii săi, dar aceştia refuză să-i asasineze pe dictatorii-prizonieri. Diversiunile la care este părtaş colonelul Kemenici nu au efect: nici maiorul Ion Ţecu, nici maiorul Ion Mareş, nici căpitanul Ion Boboc şi nici locotenentul-major Iulian Stoica nu vor să-şi mânjească mâinile cu sânge.
Decizia din WC-ul lui Militaru
În Capitală, conducătorii noului regim nu mai au răbdare. Aflaţi în sediul Ministerului Apărării Naţionale (MApN) din cartierul Drumul Taberei, ei trec la acţiune. După lăsarea întunericului, iau o decizie istorică: a doua zi, soţii Ceauşescu vor fi judecaţi sumar şi executaţi.
Sediul MApN este locul în care s-a consolidat noul pol de putere, pregătit din timp şi ieşit la lumină după fuga dictatorilor. Cum secretul trebuie păzit cu străşnicie, discuţiile sensibile se poartă în WC-ul din spatele biroului ministrului. Până în dimineaţa de 22 decembrie a fost biroul lui Vasile Milea. De atunci a devenit, succesiv, biroul lui Victor Atanasie Stănculescu şi al lui Nicolae Militaru. O încăpere cu un hol îngust, o cameră de odihnă şi un grup sanitar.
Acolo, în încăperea placată cu faianţă, este luată decizia capitală. Din precauţie, decidenţii lasă să curgă apa la chiuvetă.
Acţiunea de suprimare a Ceauşeştilor îi este încredinţată unui grup condus de generalul Victor Atanasie Stănculescu.
„Corbi” şi „terorişti”
Grupul care pune la punct mecanismul de lichidare a soţilor Ceauşescu este unul relativ redus. Iniţiativa îi aparţine lui Silviu Brucan, mesagerul de pe axa Moscova–Washington. Bătrânul stalinist vorbeşte apăsat, ferm, ca şi cum ar comunica o sentinţă. Una care vine, parcă, din înalturile Cerului. Vine de la stăpânire.
Varianta procesului sumar este susţinută vehement, chiar ostentativ, şi de personajul misterios care pozează în revoluţionar: Gelu Voican Voiculescu. Cei doi – Voican şi Brucan – atrag atenţia asupra lor pentru a-l acoperi pe cel care are, de fapt, ultimul cuvânt: Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN). Brucan şi Voican îşi asumă latura crudă, sângeroasă, de oameni fără Dumnezeu, capabili de crime în ziua de Crăciun. În schimb, Iliescu trebuie să pară uman, blajin, un om cu suflet, care n-ar omorî nicio muscă. El este pregătit pentru o carieră politică pe termen lung, iar imaginea de lider sângeros nu l-ar ajuta, ba dimpotrivă. Dar decizia de suprimare a Ceauşeştilor este în primul rând a lui!
În afara celor trei, un rol important le revine celor doi generali care conduc Armata: Militaru şi Stănculescu. Militaru este maestrul de ceremonii al întâlnirii morbide, iar Stănculescu are misiunea de a o pune în aplicare. Cu toţii par nişte corbi care croncăne în aşteptarea stârvurilor grase.
Formal, la luarea deciziei mai participă Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Mihai Ispas şi Dan Marţian. Cheile se află însă la trioul Iliescu–Brucan–Militaru, un trio forjat la Moscova şi pregătit pentru execuţii de tip stalinist.
Modul în care s-a pus problema execuţiei a fost explicat de Silviu Brucan, cinic şi pe alocuri mincinos. „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat, care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic, pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nicio îndoială asupra sentinţei. Până la urmă, considerentele militare au dominat. Ne dădeam seama că toate aceste elemente care acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice, fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere. Eu cred că decizia a fost justificată, pentru că, într-adevăr, după ce au fost arătate la televizor procesul şi execuţia, grosul trăgătorilor s-au predat şi au lăsat armele.”
O primă mare minciună a lui Brucan este legătura dintre execuţia Ceauşeştilor şi pacificarea ţării. Printr-un comunicat din 27 decembrie 1989, deci trei zile mai târziu, Consiliul Frontului Salvării Naţionale avea să anunţe înfiinţarea „tribunalelor militare extraordinare”, care „vor judeca toate cazurile de acte teroriste”. La punctul 2 al Comunicatului – care n-a devenit niciodată decret – se hotăra că „judecarea va urma o procedură de urgenţă, iar executarea sentinţelor se va face imediat”.
Istoricului Alex Mihai Stoenescu nu i-a scăpat această iniţiativă a CFSN. „Era o măsură tipică revoluţiilor comuniste, modelul cel mai apropiat fiind cel al Cubei lui Fidel Castro. În preambulul Comunicatului din 27 decembrie se afirma că necesitatea înfiinţării tribunalelor extraordinare provenea din faptul că, deşi cuplul Ceauşescu a fost executat, «continuă acţiunile teroriste ale unor elemente izolate, având ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale». Acest text demonstrează că:
- Tribunalul Militar Excepţional, care în urmă cu două zile îi condamnase pe soţii Ceauşescu, funcţionase şi dăduse sentinţa anterior publicării Comunicatului în Monitorul Oficial.
- În realitate, fenomenul terorist n-a avut nicio legătură cu ideea unor formaţiuni de fanatici, formate în special din securişti, care ar fi luptat pentru salvarea dictatorului şi s-ar fi oprit odată cu moartea acestuia – teză iniţiată de Silviu Brucan.”
Explicaţia lui Brucan pare decupată din manualele de manipulare. „Pericolul terorist” este o teorie care nu are nicio legătură cu realitatea. „Elementele care acţionau împotriva Revoluţiei în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere” reprezintă cea mai mare minciună a sfârşitului de secol XX. Un asemenea fenomen nu a existat, iar pe Ceauşescu nu-l mai apăra nimeni. Din convingere sau din oportunism, toate structurile trecuseră „de partea poporului” încă din 22 decembrie. Nimeni nu-şi punea pielea-n băţ ca să apere o cauză pierdută. Oamenii-cheie din structurile lui Ceauşescu se străduiau să intre în graţiile noii puteri. Unii îşi făceau calcule politico-financiare, alţii sperau să nu fie arestaţi.
„Teroriştii” reprezintă creaţia propagandistic-militară a grupului Iliescu-Brucan-Militaru. „Terorişti” au fost consideraţi şi luptătorii USLA exterminaţi în faţa MApN, şi pasagerii elicopterului doborât lângă Alba Iulia, printre care se aflau şefii Miliţiei, generalii Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea. Eticheta le-a fost pusă şi elevilor-transmisionişti ai Şcolii de Securitate de la Câmpina, exterminaţi la Otopeni. Şi exemplele pot continua. Aproape de ecare dată însă, ordinele criminale au venit dinspre grupul militaro-civil de la MApN.
Şi-atunci, cine umplea străzile de cadavre? Răspunsul este mai amplu şi necesită o tratare specială. Deocamdată, să ne întoarcem la „corbii” de la sediul MApN.
Comunicatul lui Măgureanu
Înaintea deciziei de înfiinţare a Tribunalului Militar Excepţional, a intrat în scenă Virgil Măgureanu, vechiul tovarăş al lui Ion Iliescu în complotul anticeauşist. Măgureanu s-a regăsit în noul grup care a preluat puterea. Pe 24 decembrie, la ora 15.00, el s-a dus la TVR şi a citit un comunicat din partea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN).
Comunicatul avea să pună accentul exact pe „fenomenul terorist”, argument denumit de Brucan „considerent militar ”. Intervenţia lui Măgureanu la Televiziune anticipa o decizie crudă şi izbăvitoare.
„Prăbuşirea odioasei dictaturi, a clanului Ceauşescu, a adăugat o ultimă pagină cronicii sângeroase a anilor de suferinţă înduraţi de poporul român. Elementele declasate şi iresponsabile rămase fidele tiranului au încercat să continue practica teroristă a vechiului regim, dedându-se la provocări, atacuri asupra populaţiei civile, ucigând fără discriminare oameni neînarmaţi, atacând instituţii publice, întreprinderi industriale, obiective militare, unităţi comerciale, spitale şi locuinţe. Poporul român şi-a afirmat încă o dată uriaşa energie morală, descătuşată de voinţa sa eliberatoare. Armata şi-a făcut datoria, ca şi o parte din lucrătorii Ministerului de Interne. Revoluţia a învins.
În vederea restabilirii complete a situaţiei şi a asigurării liniştii necesare unei vieţi normale în societatea noastră liberă, Consiliul Frontului Salvării Naţionale hotărăşte adoptarea unor măsuri excepţionale, imperios necesare momentului actual. O încetare completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării. Oricine va încălca această dispoziţie se va face vinovat de crimă împotriva poporului român, fiind pasibil de cea mai promptă şi necruţătoare pedeapsă.
Să nu mai fie vărsată nicio picătură de sânge! Totodată, orice act de vandalism şi distrugere, precum şi răzbunările personale se situează în afara legii, pătând nobleţea Revoluţiei noastre. Vinovăţia dictatorului şi a foştilor săi lachei în faţa istoriei şi a legilor va fi stabilită de tribunale, care vor hotărî cu toată severitatea sancţiunile cuvenite pentru acţiunea de distrugere a ţării. Armata este singura deţinătoare a armelor, braţul ferm al apărării intereselor poporului. Toţi (cei – n. a.) care au intrat în aceste zile în posesia armamentului şi a muniţiilor, indiferent de împrejurări, trebuie să-l predea de urgenţă, cel mai târziu până luni, 25 decembrie, ora 17.00.”
„Îi judecăm şi îi condamnăm la moarte”
În comunicatul CFSN, Măgureanu a punctat câteva elemente clare: vinovăţia dictatorului, tribunale, dar şi termenul-limită de predare a armamentului: 25 decembrie, ora 17.00. Exact în aceeaşi zi, dar cu două ore mai devreme, Ceauşeştii aveau să fie executaţi.
Despre „condamnarea la moarte” vorbeşte şi Gelu Voican Voiculescu, personaj important în lichidarea dictatorilor.
„În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Intram doi câte doi în baia lui Milea. Lăsam apa să curgă, demenţe din astea. Şuşoteam diverse formule. Eu am spus: «Să-i facem scăpaţi de sub escortă, cum s-a făcut cu Zelea Codreanu. Îi omorâm şi gata». S-au uitat la mine şi am simţit că au început să mă considere ca pe un tip respingător. Şi atunci, parcă Mazilu a spus: «Preşedintele poate înfiinţa, în situaţii din astea, Tribunal Militar Excepţional… », şi aici, atenţie: «…îi va judeca şi îi condamnăm la moarte, că faptele există pentru această condamnare».”
Silviu Brucan: „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul ăsta: a fost de acord fără să fie ferm şi hotărât în această chestiune. Cred că asta e o caracteristică generală. Adică a înţeles că este necesar să se facă acest lucru”.
Gelu Voican Voiculescu îl caracteriza pe fostul preşedinte ca pe un „umanitarist idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea”. „Bărbosul de la Revoluţie” îşi motivează afirmaţia: „pentru că sunt momente în care trebuie să fii drastic, să fii dur”.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu le face scurte caracterizări celor din „grupul de la MApN”. „Ion Iliescu – un lider ezitant, prizonier al umanitarismului socialist şi al sistemului din care era nevoit să iasă pe teren necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat. În imediata lui apropiere se agitau două categorii de asociaţi şi un tânăr idealist. Asociaţii: pe de o parte – Silviu Brucan şi Nicolae Militaru, doi reprezentanţi ai subversiunii externe. Pe de altă parte – Gelu Voican Voiculescu şi Sergiu Nicolaescu, doi oameni de acţiune, dispuşi la orice sacrificiu pentru victorie, goniţi spre acte-limită de teama eşecului. Alături, un pro-occidental, Petre Roman, care credea că, odată cu dispariţia lui Nicolae Ceauşescu, în România se poate instala democraţia.”
***
În cartea sa “Revoluţie şi reformă”, Ion Iliescu a încercat să motiveze în stil propriu suprimarea dictatorilor. „Decizia de a se organiza acest proces, luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie, nu a fost o vendetă politică. Ea nu a fost dictată de interese şi aranjamente oculte ori pentru că, aşa cum s-a insinuat, acest cuplu ar fi ştiut prea multe despre aşa-zişii «complotişti» şi «atentatori» şi, deci, trebuia să dispară, ci o soluţie de forţă majoră a acelor momente şi împrejurări de excepţie.”
Regizorul Sergiu Nicolaescu are propriul scenariu. „Pe mine m-a întrebat cineva, Iliescu sau nu mai ştiu cine, ce părere am de Ceauşescu. Că el trebuie omorât ca să salvăm vieţile oamenilor, în condiţiile în care se trăgea în populaţie. Şi le-am zis: «E simplu. Mi-l daţi mie într-o maşină. Eu opresc, părăsesc maşina, oamenii se ocupă de mine, iar alţii îl omoară pe Ceauşescu. E simplu ca bună ziua». Adică «metoda Mussolini». Ăia îl spânzurau de picioare.”
Înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional care să-i judece pe soţii Ceauşescu a avut drept cadru legal un decret scris de mână şi semnat de „Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale”, în seara de 24 decembrie 1989. A fost un fals istoric! În acel moment, Ion Iliescu nu avea nicio calitate oficială. CFSN era o listă cu 39 de nume – dintre care, „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu”, aşa cum singur se alintase –, dar nu avea nici preşedinte, nici vicepreşedinte, nimic. Decretul de numire a lui Ion Iliescu în funcţia de preşedinte al CFSN avea să fie emis pe data de 26 decembrie 1989, la două zile după înfiinţarea tribunalului şi la o zi după proces şi execuţie!
Decretul CFSN privind instituirea Tribunalului Militar Excepţional
„Consiliul Frontului Salvării Naţionale din România, constituit prin voinţa poporului român la 22 decembrie 1989 ca organ suprem al puterii de stat,
Având în vedere faptele deosebit de grave săvârşite de cetăţenii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena, destituiţi din funcţiile de stat şi politice prin acţiunea revoluţionară a maselor populare, constatând că aceştia au organizat din timp şi au dirijat o serie de acţiuni ostile, îndreptate împotriva poporului român,
Hotărăşte:
1. Instituirea unui Tribunal Militar Excepţional, care să procedeze de urgenţă la judecarea faptelor comise de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena. Urgenţa este impusă de dorinţa, în acest sens, a tuturor cetăţenilor României.
2. Tribunalul Militar Excepţional va judeca această cauză în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ceea ce priveşte procedura şi dreptul material penal.
3. Acest tribunal va fi alcătuit în componenţa stabilită de Legea pentru organizarea judecătorească în vigoare, urmând a se asigura întocmai dreptul de apărare al făptuitorilor.
Bucureşti, 24 decembrie 1989
Preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu”
–––––––––––––––––
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
De unde pina unde Stoenescu este istoric?
Este primul din cei 5 cei mai scirbosi informatori din lista lui N.C. Munteanu!